Am revazut, la TV, si m-am cutremurat, din nou, acele secvente din alt martie targumuresean, in urma cu 22 de ani, a caror salbaticie avea sa ne dea vietile peste cap, asociind pentru totdeauna numele „Orasului florilor” cu cel al razboinicului si prostanacului zeu al mitologiei grecesti – Marte. Acel inubliabil 20 „Martie negru”, care, noua, romanilor, ne-a patat obrazul in fata lumii civilizate din cauza minciunilor sfruntate ale Smarandei Enache si ale echipelor de „observatori si gazetari” irlandezi, francezi, britanici etc., „intamplator” vorbitori… de limba maghiara. Mi-ar fi placut sa spun ca ce-a fost a fost si ca... a trecut. Dar uite ca nu a trecut, desi unii cred ca vinovatiile s-au prescris. S-au prescris... pe hartie. In sufletele romanilor, de-atunci vesnic umilti, jigniti si aratati cu degetul precum ultimii borfasi ai lumii, amintirea este vie, perpetuu zgariata de pretentiile nesimtite si desantate ale celor care isi imagineaza ca, daca „politicienii romani sunt tampiti” (l-am citat pe Marko Bela), si poporul roman e la fel. Gresit! Poporul a gresit cand a pus stampila aiurea, lasandu-se manipulat de cei pentru care prioritare au fost propriile buzunare si burdihane, nu demnitatea romaneasca si interesul national! Daca nu vom invata nici acum din greseli, atunci cu adevarat vom putea fi catalogati ca atare, oricat am racni, post festum, prin pietele publice. Pe de alta parte, guvernantii uita esentialul: saracii nu mai au ce pierde! De mania celui care nu mai are nimic de pierdut e bine sa te temi! Iar Ardealul nu-i pustiu!
N-as vrea, totusi, sa ma mai incrancenez in aceste zile, in care primavara, inca timida, incearca sa ne zambeasca. Mai ales pentru ca am primit vesti minunate din Bucurestiul in care, odinioara, in toamnele inceputului de veac XX, la... sosea, locuitorii se bateau cu flori. Un prieten drag inimii mele ma anunta ca, la Pitesti – „Orasul lalelelor” -, in ziua de 27 martie, va fi dezvelit un bust al poetului Grigore Vieru. Informatia o avansa, inca din luna februarie a acestui an, si fiul regretatului Orfeu de la Pererita.
Nascut pe 29 iunie 1965, la Chisinau, Calin Vieru, feciorul mai mic al lui Grigore Vieru, a absolvit Universitatea de Medicina din Moldova (1989) si Universitatea de Studii Europene (2007). Timp de zece ani a lucrat in calitate de medic, iar in prezent este om de afaceri. In 2009-2010 a fost deputat in Parlamentul RM. Cu ocazia zilei de nastere a marelui poet, cand ar fi implinit 77 de ani, jurnalistii de la „Timpul” au discutat cu fiul lui, Calin Vieru: „«Nu cred ca pentru tata ziua de nastere era mai importanta decat atunci cand era impreuna cu copiii la o gradinita, cu elevii la o scoala sau cu cititorii sai la vreo biblioteca. Astfel, tata se nastea de fiecare data, din nou. Anume aceste intalniri erau zilele lui de nastere». De obicei, aceasta zi poetul o petrecea in sanul familiei. Foarte multa lume venea sa-l felicite si sa-i ureze sanatate. Astazi se implinesc trei ani de cand sarbatorim ziua de nastere a lui Grigore Vieru fara el. In acest rastimp s-a pregatit un monument al marelui poet, pentru invesnicirea memoriei. Calin Vieru ne-a spus ca acesta a fost deja finisat si va fi instalat la mormantul poetului. Inaugurarea acestuia va avea loc de Sfintele Pasti sau imediat dupa sfintele sarbatori. «Ne-a costat o avere. O parte din bani au fost acumulati din donatiile facute pe contul Fundatiei „Grigore Vieru”. Imi pare rau ca s-au facut multe speculatii precum ca am fi cerut bani de la Departamentul romanilor de pretutindeni sau de aici, de la Chisinau. Repet pentru cei care se fac a uita: monumentul e facut pe banii familiei noastre». In 2011 a aparut cartea preotului Sava Bogasiu, de la Buzau - «Sacrul in poezia lui Grigore Vieru», iar la Iasi, cea a tanarului filosof Paul Gorban - «Miscarea in infinit a lui Grigore Vieru». In Piata Charles de Gaulles din Bucuresti a fost dezvelit bustul poetului. Un bust a fost dezvelit si la Ungheni, iar pe 27 martie 2012, de Ziua Unirii Basarabiei cu Romania, va avea loc dezvelirea bustului scriitorului la Pitesti (s.n.). Tot anul trecut, au aparut doua carti pentru copii ale poetului: «Randunica, randunea» si «Sunt curat ca ghiocelul». La Chisinau si la Iasi a avut loc cea de-a treia editie a Festivalului International de Poezie «Grigore Vieru»”. (Calin Vieru: „Zilele de nastere ale poetului erau intalnirile cu cititorii”, Eveniment”, 14 februarie 2012)
Desigur, in tara, poetul Grigore Vieru mai are busturi, la Alba Iulia (realizat de aradeanul Romi Adam) – o copie fiind daruita Chisinaului, la Iasi, la Ramnicu Sarat, la Targu-Mures (care urmeaza a fi amplasat in aer liber!), urmand Capitala – dupa cum aflu din aceeasi sursa de incredere datorita careia am placerea de a incredinta tiparului randurile ce urmeaza. Ziarul nostru este primul care publica acest text!
„RECURS ISTORIC «200». Apel-manifest. Constiinta de sine a popoarelor, si cu atat mai mult a natiunilor statornice se plamadeste in timpul istoric, iar istoria nu este o suma de intamplari inregistrate de scrisuri arhivate, ci viata producatoare de civilizatie autentica. Istoria, alaturi de limba, credinta, cantec, onomastica si toponimie, este temeiul constiintei identitatii de sine a unei natiuni. Spatiul in care aceste repere de identitate se manifesta este asemenea pantecului fertil unde se adaposteste tainica nastere a popoarelor. Nasterea poporului roman nu a fost rodul unei combinatii «in vitro» dupa alchimii romane, si nici nu s-a facut dupa vre-o reteta de cockteiluri migratoare, dupa cum incearca sa ne invete unii venetici. Pamantul ereditar al romanilor a fost dintotdeauna cel pe care l-au avut ancestorii nostri certificati de memoria istoriei scrise sau vorbite, iar dreptul asupra acestui pamant nu este unul tranzitoriu si nu poate fi uzurpat nici macar dupa ce a fost rapit prin taisul sabiei, bubuit de tun sau tratate semnate cu pistolul la tampla. Recursul la istoria recenta este imperativ necesara, nu atat pentru a reproduce evenimentele vremii, cat pentru o binemeritata dreptate reparatorie. Demnitatea unei natiuni nu este un produs comercial de raft si nici donatie filantropica pentru azilanti. Demnitatea unei natiuni este semnatura pe propriul act de identitate si se produce prin vointa sa manifesta in istoria concertata a omenirii. Recursul romanilor la propria istorie este tocmai dreptul lor la adevarul istoric, adesea stalcit prin silnicia imperiilor, care ne-au tranzactionat nepermis destinul, prin tradari ticaloase! Anul 2012 este incarcat de mare povara! Este povara celor 200 de ani de blesteme grele ale romanilor care si-au vazut rupta vatra straveche a neamului. Este povara rusinii ce am suferit atunci si mai apoi, pentru a nu fi putut sa aparam mostenirea de mosie veche a Musatinilor si Basarabilor. 200 de ani de umilinta si asteptare care ne bantuie si astazi! Anul 2012 implineste pe muteste si cei 15 ani de tratat nevrednic cu vecinul de la nord, pe care l-au incheiat niste aventurieri politici sicofanti, de dragul unei iluzii mincinoase. Recunoasterea frontierelor strainilor trase peste trupul tarii romanilor a fost un act de tradare, si acesta nu este prescriptibil! Este nevoie acum, mai mult ca niciodata, de vana si minte sanatoasa de a-l pune pe chituci si a-l trimite la vidanja istoriei. Tratatele se semneaza nu de dragul unui guvern sau al altuia, ci pentru implinirea dreptului natural al propriului popor! Dar anul 2012 este si un an al marilor sperante ale marilor schimbari asteptate de un popor gata de trezire. Este anul unei posibile dar si necesare recuperari a timpului risipit, si, prin lucrarea barbatilor si a femeilor acestui pamant, sa repunem in matca sa fireasca ordinea lucrurilor dintru inceputuri. Constiinta unitatii neamului nostru nu trebuie sa produca niciun compromis istoric, nu trebuuie sa mai produca eroarea abandonului deliberat, nu trebuie sa mai puna pret pe iluziile vandute in poleiala globalista si fals europenista. ABC-ul romanitatii nu poate fi invatat la scoala teoriilor fandosite a unor integrationisti, ci la altarul sacrificiului pentru maretia neamului romanesc. Nicio lucrare a vreunui traitor al acestui pamant nu va dainui daca ea nu va fi prin romani si pentru romani. Iata de ce, de aici, din vintrele Daciei Strabune, facem chemarea catre barbatii de stat, catre constiintele lucide ale intelectualitatii, catre poporul cel mare si tacut, dar maiestuos si suveran, sa aprindem flacara unitatii tuturor romanilor, prin vrednica, dreapta si tenace lucrare. si aceasta lucrare izbandita sa o punem chezas vietii noastre, ca mostenire eterna a generatiilor viitoare.” (Dr. MIRCEA CHELARU, vicepresedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Romanilor de Pretutindeni)
„Manifestul va fi lansat la Pitesti, cu ocazia dezvelirii bustului lui Grigore Vieru, pe 27 martie. Va fi reluat la Craiova, pe 28 martie, si probabil se va publica in «Literatura si Arta» de la Chisinau.” De ce tocmai 27 martie 2012, intr-o zi de… marti? Sa ne amintim!
Pe 27 martie 1918 dupa calendarul vechi, echivalent cu 9 aprilie stil nou, a avut loc unirea Basarabiei cu Romania. Evenimentul s-a petrecut in contextul Primului Razboi Mondial si a celor doua revolutii rusesti din anul 1917 (cea din februarie/ stil vechi, martie/ stil nou - care a rasturnat tarismul, si cea bolsevica din octombrie/ stil vechi, 7 noiembrie/ stil nou). Rusia fusese aliata cu Romania in Primul Razboi Mondial. In 1917, trupele germane ocupasera cea mai mare parte a Romaniei, numai Moldova ramasese neocupata, iar Guvernul se refugiase la Iasi. In Romania neocupata se aflau si un mare numar de ostasi rusi, deveniti indisciplinati ca urmare a revolutiei bolsevice. „Dupa declararea armistitiului pe frontul romanesc, o parte a soldatilor rusi au dezertat sau au fost demobilizati, plecand spre casa prin Basarabia si dedandu-se la jafuri. In aceste conditii, Sfatul tarii cere generalului rus Scerbacev, care se afla la Iasi si comanda frontul romanesc, trupe pentru mentinerea ordinii. Singurele trupe disciplinate care existau in zona erau cele romanesti. Posibilitatea intrarii trupelor romanesti in Basarabia a determinat garnizoana ruseasca din Chisinau sa ia o pozitie ostila Sfatului tarii, a carui autoritate a contestat-o. Unii membri ai Sfatului tarii au trebuit sa se ascunda, pentru a nu fi arestati sau omorati de fortele bolsevice. Ion Inculet, presedintele Sfatului tarii, si Pantelimon Erhan, presedintele Guvernului Republicii Moldovenesti, tagaduiesc faptul ca ar fi cerut intrarea trupelor romane si trimit o telegrama, in 6 ianuarie 1918, cerand retragerea acestora. Insa cand oastea romaneasca s-a apropiat de Chisinau, trupele bolsevice s-au retras fara sa opuna rezistenta. In 13 ianuarie 1918, Armata Romana intra in Chisinau, punand capat anarhiei. Cu putin timp inainte, in 9 ianuarie, Ucraina se proclamase independenta. In 23 ianuarie, Sfatul tarii proclama in unanimitate independenta Republicii Moldovenesti.” 27 martie/9 aprilie 1918 este ziua cand Sfatul tarii a votat pentru unirea cu Romania.
„Daca visul unora a fost sa ajunga in Cosmos, eu am visat viata intreaga sa trec Prutul” – marturisea dragul nostru prieten, poetul Grigore Vieru: „Pre pamant stravechi si magic/ Numai dansa ni-i stapana: Limba neamului meu dacic,/ Limba noastra cea romana.” (…) „Pentru ea la Putna clopot bate, Pentru ea mi-i teama de pacate,/ Pentru ea e bolta mai albastra/ Pentru limba, pentru limba noastra.”
autor: Mariana Cristescu
sursa: CLIPA.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu