Am intrat in posesia unei noi carti-document realizata de catre doi redutabili cercetatori si istorici clujeni: dr. Ileana Bozac, cercetator stiintific gr. I la Filiala Academiei, si prof. univ. dr. Teodor Pavel, de la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. Este vorba de volumul al doilea despre "Calatoria Imparatului Iosif al II-lea in Transilvania, la 1773", in care, pe baza documentelor desecretizate din Arhivele Imperiului Habsburgic, sunt reliefate realitati importante ale epocii, atat in privinta istoriei imperiului, cat si a noii provincii intracarpatice - Transilvania. Exploatand cu pricepere documentele vieneze, traduse si interpretate intr-un mod profesionist, respectiv Jurnalul zilnic si Raportul final al tanarului co-imparat, pe baza carora, la Viena, s-au luat si masuri la nivelul imperiului, autorii pun la dispozitia cititorilor informatii extrem de valoroase pentru mai buna cunoastere a istoriei, in general, si a romanilor, in special. Faptul ne intareste convingerea ca noi, romanii, ne vom afla adevarata istorie abia dupa ce vor fi desecretizate si date publicitatii toate documentele ce ne privesc, din arhivele Vaticanului, Vienei, Budapestei si Moscovei.
Imparatul Iosif al II-lea (1780-1790) si-a inceput ucenicia mult mai devreme de a fi inscaunat, in 1765, la varsta de 24 de ani, cand, in urma decesului tatalui sau, imperialul Francisc I, Imparateasa Maria Terezia (1740-1780) ii solicita sprijinul la conducerea imperiului, inscaunandu-l co-regent si co-imparat. Tanar si ambitios, cu o educatie solida si o rigurozitate germana, el si-a luat foarte in serios noile responsabilitati, propunandu-si sa reformeze imperiul si conducerea acestuia, incercand sa le racordeze la principiile iluminismului ce bantuia la acea vreme vestul Europei. Iar pentru a face acest lucru, el si-a programat calatorii de documentare mai ales in partea mai putin cunoscuta a imperiului, printre care Transilvania, Banat, Maramures si Galitia. Calatoria intreprinsa in 1773, deci la varsta de 32 de ani, a durat 4 luni, dintre care doua luni in zona romaneasca, consemnand tot ceea ce a crezut el de cuviinta ca este folositor in elaborarea reformelor preconizate. Gasind extrem de multe nereguli, atat la nivelul conducatorilor de provincii, cat si al institutiilor acestora, al functionarimii, al modului de exploatare a cetatenilor, indeosebi a populatiei romanesti, atat de catre grofii maghiari si secui, cat si de catre patricienii sasi, co-imparatul, prin cele sesizate si masurile luate sau propuse, a starnit mare valva in cercurile conducatoare de la Viena, ajungand la mari controverse, inclusiv cu mama sa, Imparateasa Maria Terezia, aceasta cerandu-i de nenumarate ori sa-si mai potoleasca elanul.
Dupa infrangerea turcilor la portile Vienei, urmata de razboiul antiotoman (1683-1699) pe care-l castiga, Imperiul Habsburgic s-a extins mult spre sud-est, prin preluarea de la turci a jumatatii Ungariei ocupate de catre acestia, pret de 157 de ori, precum si a Transilvaniei, aflata sub suzeranitatea turca, a unei parti din Croatia, Slovenia, carora, la 1718, li s-a adaugat Banatul si Oltenia. Se vroia incorporarea in imperiu si a Moldovei si Tarii Romanesti, aflate tot sub suzeranitate turca, dar atunci nu s-a putut.
Asa ca preconizata calatorie a lui Iosif al II-lea la 1773 a avut si o componenta strategica: cum sa fie cucerite si cele doua tari romanesti si mai ales cum sa poata fi realizat un coridor de legatura facil intre Transilvania si Viena. Prima descindere a imparatului a fost in zona Portilor de Fier-Orsova, pentru studierea recuperarii cel putin a Olteniei, (Mica Valahie, cum o numeau ei), recucerita de turci la 1737.
Planurile lui insa s-au schimbat radical dupa ce a ajuns in nordul Transilvaniei, in zona Rodnei si Bistrita-Nasaud, apreciind ca incorporarea in imperiu a nordului Moldovei lui Stefan cel Mare ar fi mult mai potrivita pentru realizarea acelui coridor prin Galitia, intre Transilvania si capitala imperiului. Problema era ca si aici dadea de rivalii lor rusi si turci. Moldova se afla sub suzeranitate turceasca, dar avea si trupe de ocupatie rusesti, tocmai pentru a preveni aceasta extindere a habsburgilor.
Asadar, cand imparatul vrea, nu exista "nu se poate". Considerat un om luminat, si drept, de data aceasta suveranul a aplicat principiul machiavelic "scopul scuza mijloacele". Stiind cu cine are de-a face, el a ajuns la concluzia ca poate obtine mai usor si mai elegant nordul Moldovei prin coruptie decat prin razboi. Avand mana libera de la Viena in aceasta privinta, Iosif al II-lea si-a construit pas cu pas intreaga strategie, elaborand si aplicand, in mai 1774, planul Consiliului de Razboi al Imperiului, pentru ocuparea militara si anexarea teritoriului moldav. Ca atare, pentru castigarea bunavointei ofiterilor rusi care conduceau trupele de ocupatie din Moldova si pentru a obtine complicitatea demnitarilor Portii Otomane, Curtea de la Viena a disponibilizat din vistieria sa, la 8 august 1774, cum spune cartea-document, sume enorme si obiecte de pret ca mijloace de mituire. Astfel, pentru obtinerea complicitatii conducatorului suprem al trupelor rusesti din Moldova, feldmaresalului conte Petru Alexandrovici Rumiantev i s-a facut un dar de 5.000 de galbeni si o tabachera de aur impodobita cu briliante. La randul sau, trimisul austriac la Istanbul raporta cancelarului Kaunitz, la 3 iulie 1775, despre platile facute pentru mituirea oamenilor sultanului, dintre care si dragomanul Constantin Moruzi, caruia i s-a dat suma de 10.312 piastri. Alte sume enorme au fost oferite capuchehaiei moldovene, grecului Iacovache Riza, nimeni altul decat socrul domnului Moldovei de la acea vreme, Grigore al III-lea Ghica, care a si fost decapitat de sultan pentru opozitia sa ferma la raptul la care i-a fost supusa tara. Un bacsis gras a incasat si ofiterul turc Tahir Aga, trimis la comisia de trasare a noilor granite. Se apreciaza ca pretul acestei megacoruptii instrumentate de Viena a fost de 15.012 piastri. In felul acesta a fost anexat imperiului, la 1775, teritoriul de 10.441 kmp, rupt din trupul Moldovei stefane, cu 226 de sate si 52 de catune, cu orasele Cernauti, Suceava si Siret, cu ctitoriile voievodale de la Radauti, Voronet, Putna, Sucevita, Dragomirna etc, si caruia austriecii i-au dat numele de Bucovina. Aceasta, cu toata impotrivirea domnitorului care a si platit cu viata si in ciuda protestelor boierilor moldoveni.
Ulterior, viata a dovedit ca, beneficiind de reformele lui Iosif al II-lea, aceasta parte a Moldovei de Nord a devenit regiunea cea mai dezvoltata a Romaniei de dupa 1918, motiv pentru care bucovinenii nici nu se mai considera moldoveni. Privind lucrurile retroactiv, parca un sentiment de regret ne cuprinde pentru ca n-am fost si noi in locul acesteia, ca de altfel intreaga tara romaneasca. Ceea ce intriga insa este felul perfid in care s-a facut raptul, coruptia fiind una din caile prin care el se poate realiza. Gandul acesta ne aduce la zilele noastre cand vedem ce proportie a luat coruptia la noi, nu in sensul de a corupe noi pe altii, ci de a ne lasa corupti, ceea ce arata ca suntem extrem de vulnerabili in fata acestui fenomen, gata sa ne vindem nu numai bogatiile, ci si tara, kilometru cu kilometru. Vanzarile nesabuite de resurse naturale, dar si de obiective economice, cedarile sistematice in fata revendicarilor UDMR, sprijinita puternic de catre Budapesta si diaspora, nu numai moraliceste, ci si cu bani, maghiarizarea fara precedent a vietii social-economice, culturale si politice din Transilvania si, cel mai concret, modul brutal in care s-a intervenit si solutionat episodul UMF Targu-Mures, ne indreptateste sa conchidem ca nu numai necunoasterea sau infantilismul, lipsa culturii istorice si a patriotismului alesilor si guvernantilor nostri este de vina, ci si coruptia endemica la nivelul institutiilor statului si al clasei politice. Plinatatea ei in toate domeniile si straturile societatii ne face sa credem ca asemenea practici de genul celor reliefate de cartea amintita pot deveni, daca nu si este, o realitate si in zilele noastre. Ca nu avem un partid de necorupti o demonstreaza si atitudinea opozitiei, dar si a parlamentarilor din arcul puterii, multi ardeleni care, iata, si-au pierdut pe parcurs spiritul patriotic si "barbatia", manifestata cu ceva vreme, in legatura cu nelegiuirile puterii, acceptand sa treaca de la ei si acest pahar al abuzurilor cu ocazia actualei motiuni de cenzura. Nu avem deloc certitudinea ca, daca va veni USL la putere, lucrurile se vor schimba in bine, cel putin din acest punct de vedere. Prin cedarile in fata strainatatii si indeosebi a UDMR si a celorlalti, asa cum se obisnuieste la noi de 22 de ani, Transilvania va ajunge in scurt timp ca o gaoace, tot mai golita de continutul romanesc, astfel ca Budapestei nu-i vor trebui trei secole, ca la inceputul mileniului trecut, sa-si instaureze pe deplin si definitiv puterea in spatiul romanesc din mosi-stramosi Transilvania. Nu ca atunci, cu arma in mana, ci profitand de necinstea si inconstienta guvernantilor nostri.
autor: Ioan Cismas
sursa: Revista Clipa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu