marți, 19 aprilie 2011

“Ţară bolnavă, caut conducători responsabili!”


România e bolnavă, atât de bolnavă şi, din păcate, nu are cine să o trateze, sau nu îşi mai dă nimeni silinţa să o facă. Observăm, scriem, însă mai mult de atât, ce putem face?
Toată săptămâna trecută au ţinut cap de afiş scandalurile mondene, cot la cot cu cele social/politice. De cele mondene puţin îmi pasă, deşi şi ele reflectă o stare a naţiunii... Cele social/politice sunt însă extrem de îngrijorătoare. Îi felicit pe cei care au avut puterea să iasă în stadă şi să protesteze, pentru că, aparent, nu mai există altă cale să îşi mai strige amarul, decât în stradă.
Pentru a-şi păstra coaliţia cu UDMR-ul politicienii şi-au vândut şi sufletul, numai să treacă puntea: i-au sărit în aparare ministrului ungur de la sănătate, Cseke Attila, care, prin deciziile sale de restructurare a sistemului medical, a pus întreaga ţară pe jar, zile întregi. Ba, pe unii i-a pus şi în pământ, chiar... Puţin i-a păsat lui, căci avea consensul politic. Ah, apropos: în Harghita şi în Covasna nu s-a atins nimeni de nici un spital. Ştiaţi?
Ce nu am înţeleles din toata mascarada asta a fost de ce a mai trecut spitalele în grija administraţiilor locale ca apoi să le lichideze cu o lovitură de graţie, sau de greaţă pentru omul bolnav, omul sărac, omul lipsit de apărarea unor instituţii ale statului de drept...
Restructurarea sistemului, făcută pe genunchi şi, culmea, de data aceasta cu acord politic, ne arată că până acum nu s-a vrut. Nu s-a vrut să se vadă că medicii erau prost plătiţi, nemotivaţi să îşi facă meseria, că se dădeau şpăgi, că, mai nou, se transformasera în agenţi comerciali ai industiriei de medicamente, făcând lobby pentru medicamente străine în detrimentul celor româneşti, pentru că sistemul nu le oferea respectul meseriei lor.
Nu s-a vrut să se vadă că spitalele erau prost conduse. Nu s-a vrut să se vadă că sistemul este bolnav, că inghiţea bani ca un sac fără fund, că erau prescrise medicamente scumpe, în timp ce industria de medicamente românească intra în colaps sau era pusă pe butuci. Nu s-a vrut să se vadă că aşa zişii manageri de spitale erau de fapt clientelă politică. Nu s-a vrut să se vadă că mai tot românul cu dare de mână se trata în afara ţării, de frica spitalelor... Ce mai! S-au închis ochii de 20 de ani încoace la tot ce înseamnă anormalitate în ţara asta şi când s-au deschis acum, cu consens politic, ce să vezi? Lovitura de graţie o încasează românul de rând! O reformă nu cred că se poate face peste noapte şi nici de maniera celei din sănătate....
Degeaba au fost jurnalişti care au investigat diferie situaţii din diferite sisteme, nu numai cel medical, că de 20 de ani încoace nimeni nu a avut voinţa să facă trecerea de la un sistem abuziv al statului socialist la aşa zisul stat de drept în care cică trăim acum. Degeaba au ajuns dosare în instanţă, cu fapte grave, uneori chiar penale, că justiţia, aşa de imparţială cum se vrea, a răspuns mereu la comandă politică şi a închis ochii la tot ce trebuia mai puţin la găinăriile pe care ni le-a aruncat în faţa pe post de cazuri "grave" de corupţie. Lucrurile trebuiau să se schimbe în 20 de ani, nu de pe o zi pe alta. Toată lumea vrea reformă, dar reformă făcută cu capul nu cu sabia.
Într-un stat în care stânga a spalat-o pe dreapta, şi invers, pentru ca împreună să ia în braţe borcanul de miere şi să clămpăne, de mama focului,- în dispreţul total al celui care, cu încredere şi speranţă se ducea cuminte şi punea stampila de vot pe bulletin-, toate resursele care generic se cheamă "banul statului" sau "banul public", ce ne mai rămâne de făcut, vă întreb?
Incep să îi dau dreptate cuiva care îmi spunea că am fost pierduţi la mezatul istoriei încă o dată şi mă întreb dacă a fost la Soci sau mai devreme, mai prin '90? Cine ne poate răspunde? Realitatea ne-o arată déjà.
Dacă realitatea este cea care este, dacă nici o structură a statului, aşa zis de drept, nu ne mai poate apăra în faţa abuzurilor, dacă stânga e la fel ca dreapta şi invers, dacă politicienilor puţin le pasă de cuvântul dat electoratului, dacă electoratul este doar o masă amorfă mituită să aleagă cum i se spune, dacă omul, ca fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu este lăsat să moară în stradă, omorât zilnic cu picătura nedreptăţii şi indiferenţei, atunci ne mai rămâne să sperăm doar în dreptatea Divină? Sau începem să ne-o căutăm singuri?
Daniela Soros
Romanian Global News

Un comentariu:

  1. Oameni buni, Dumnezeu are lucruri mai importante de facut, nu sa ne bage noua in buzunar. Ne-a dat maini si minte. Ce ne mai trebuie?

    RăspundețiȘtergere