Români, treziti-va! Intr-o lume bezmetică, aurul este valoarea suprema! Jos labele de pe aurul României!

 

Din 2005, România nu mai scoate nici un gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele “epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: “Au avut hărţile geologice ale statului român”,

ne-a spus dr. ing. Florea Neagu

Zăcămintele de aur din România, majoritatea situate în “patrulaterul aurului” - adică perimetrul Baia de Criş, Săcărâmb, Zlatna şi Baia de Arieş, din Munţii Apuseni – dar şi în Maramureş, sunt exploatate, cu eficienţă, de foarte mult timp.

“Pe timpul lui Ceauşescu se scoteau între 14 şi 20 de tone de aur pe an. Dar, după 1990, extracţia a scăzut dramatic,iar în 2005, minele au fost sigilate. Oficial s-a spus că sunt epuizate”,

a afirmat dr. ing. Florea Neagu, fost director al Institutului de Proiectări Miniere, omul care a proiectat şi realizat mine de aur în “patrulaterul aurului”.

Un eveniment interesant s-a petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment. Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea ”se terminaseră”.

250 de tone, doar la Roşia Montană

Potrivit declaraţiilor făcute pentru DailyBusiness. ro de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică de aproximativ 250 de tone de metal preţios. De asemenea, firma Carpatian Gold a găsit la mina Barza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că “nu mai era rentabilă”, un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari! Recent, Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, a declarat că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. Interesant este şi faptul că toate firmele străine au mers la“punct ochit – punct lovit”, adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate … Cum?

«Încă este mult aur în subteran»

“Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tonă de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu le exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum,statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie”,

ne-a spus dr. ing. Neagu.

Prima hartă a «bogăţiilor» româneşti datează din 1925

În 1925, în România s-a realizat o bază solidă de date privind toate zăcămintele naţionale. Şcoala românească de prospecţiuni geologice a crescut constant.

Zăcămintele din ţară au fost cercetate permanent de mai multe organisme de specialişti şi înregistrate pe “profile”, adică secţiuni desenate ale ariilor prospectate geologic. În 1968, toate aceste date au fost înregistrate şi într-un calculator adus de la americani şi instalat într-unul din sediile Întreprinderii de Prospecţiuni şi Foraje “Geofizica”, în strada Biserica Amzei din Bucureşti. În 1971, cei de la prospecţiuni au mai cumpărat un calculator, Texas Instruments, pentru stocarea datelor. A fost instalat în alt sediu, în strada Coralilor din Capitală, unde se găseau şi profile geologice realizate în toată ţara. Pe baza acestor informaţii, Ceauşescu făcuse un plan de extracţie până în anul 2050. După 1990, în imobilul din Coralilor s-au lucrat primele numere ale ziarului Adevărul.

Ulterior, imobilul a fost cumpărat de omul de afaceri Ovidiu Tender, care desfăşoară activităţi în domeniul prospecţiunilor geologice etc. În fine, în 1992 a izbucnit un scandal în sediul din Coralilor: dispăruseră toate profilele geologice. Una dintre persoanele care au lucrat în institut ne-a spus că

preţul vânzării documentaţiei secrete a fost de 10.000 de dolari…

Privatizarea rezervelor este ţinută «la secret»

Am cerut Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) detalii despre licenţele primite de firmele străine pentru exploatarea aurului pe teritoriul României. Răspuns:

“Informaţiile solicitate nu se încadrează în categoria informaţiilor de interes public. (…) Sunt documentaţii care fac parte din categoria informaţiilor clasificate”.

Iată ce scrie în Constituţia României, art. 136: “Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”. Iată ce spune Legea 544/2001: “Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României”.

Datorie externă, 92,1 miliarde €

În decembrie 1989, România nu mai avea nici o datorie externă. De atunci, lucrurile s-au schimbat. Conform datelor Băncii Naţionale, publicate cu patru luni în urmă, ţara noastră a acumulat, în ultimii 20 de ani, o datorie externă de 92,1 miliarde de euro.

Record pentru preţul aurului

Aurul a înregistrat un maxim istoric de 1.505,4 dolari pe uncie

(n.r.-unitate de măsură egală cu 35 de grame) miercuri, fiind tranzacţionat la 1.502,96 dolari, faţă de 1.493,9 cu cât fusese vândut marţi. Economiştii apreciază că preţul aurului a crescut cu 5% în aprilie, iar trendul ar putea continua,

metalele preţioase fiind considerate un plasament ferit de riscuri.

Un studiu recent asupra exploatării zăcămintelor de aur din România arată că suntem în elita mondială a metalelor preţioase. “Ocupăm locul cinci în lume la extracţie, în decursul istoriei”, ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie Bucureşti, autorul cercetării. Cu toate acestea, România mai are 6.000 de tone de aur în zăcăminte. Cât înseamnă asta? Dacă ne raportăm la cursul BNR de vinerea trecută, când un gram de aur a fost 180 de lei, valoarea totală a zăcămintelor este de aproximativ 250 de miliarde de euro! Şi aceasta în condiţiile în care poporul român se luptă cu sărăcia şi cu nesiguranţa locurilor de muncă.

Mineritul aurului pe teritoriul României este o tradiţie multimilenară. Cele mai vechi podoabe de aur găsite la noi au fost descoperite la Moigrad, judeţul Sălaj şi aparţin epocii pietrei, adică au o vechime de 6.000 de ani. Încă de atunci, strămoşii noştri cunoşteau metalurgia aurului.

Suntem pe locul cinci în lume

“Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia. După cum se vede în grafice, cea mai mare parte a fost folosită de altcineva decât poporul român. Vestea bună este însă că mai avem, în sediment, de trei ori cât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 de tone. Rămâne de văzut cum vor fi folosite. Deocamdată, pe noi, pe specialişti, nu ne întreabă nimeni nimic”,

ne-a spus profesorul dr. Gheorghe Popescu, unul dintre cei mai cunoscuţi geologi români specializaţi pe zăcăminte de aur.

«Ţara noastră primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează»

Conform Legii minelor, modificată în 2009, România primeşte din partea companiilor care exploatează bunurile subterane o redevenţă de doar 4% din tot ce se extrage . Adică, dacă se câştigă 100 de milioane de euro din extracţia aurului, statul încasează 4 milioane, iar restul merge la firma care exploatează mina.

“Eu cred că aceste redevenţe sunt în defavoarea ţării noastre, care primeşte prea puţin pentru zăcămintele pe care le concesionează. Sigur că investitorul trebuie să câştige, dar o afacere trebuie să fie reciproc avantajoasă, adică trebuie să câştige şi România, sau România în primul rând, pentru că este proprietarul”,

ne-a spus prof. Gheorghe Popescu.
De menţionat este faptul că în Africa de Sud redevenţa pentru aur este de 20%.
Exclusiv
Avem 6.000 de tone de aur, adică 250 de miliarde de euro!
Sorin Golea 14 Noiembrie 2011,
http://www.libertatea.ro/detalii/articol/Avem-6-000-de-tone-de-aur-adica-250-de-miliarde-de-euro-364785.html

SCRISOARE DESCHISA POPORULUI ROMAN

Amintiri turcesti despre viitorul Rosiei Montane - ALETHEA

"De ce ne distrugeti pamantul?"

Rosia Montana nu este un caz unic in Europa. Incepand cu 1989, o serie de companii miniere multinationale s-au aratat interesate sa extraga aur din Turcia. Printre ele, si "Eurogold", o companie australiano-canadiana, al carei nume ne suna familiar...

Ca si la Rosia Montana, procesul tehnologic propus presupunea deversarea de cianuri, ceea ce a ingrijorat comunitatile din zona. Cu toate ca localnicii au castigat procesele intentate companiei in toate instantele, extragerea aurului continua si astazi.
Unul din cele mai impresionante filme prezentate la Sibiu, in octombrie 2009, la Festivalul de film documentar "Astra Film Festival", a fost documentarul "Alethea", realizat de Petra Holzer si Ethem Ozguven din Turcia. O poveste dureros de asemanatoare cu aceea care se scrie in prezent la Rosia Montana si care se constituie intr-un dramatic avertisment pentru cei c

e vor sa inteleaga si sa auda. Dar iata desfasurarea evenimentelor.

Pamantul nostru este aurul nostru

Filmul debuteaza in anul 1991. Compania "Eurogold" (cu acelasi nume a debutat si in Romania, inainte sa devina "Gold Corporation") cumpara pamant la un pret simbolic. Oamenii nu-si dau seama si vand, ametiti de sumele totusi mari pentru buzunarele lor mult prea mici. Este pamantul mostenit de la parinti si bunici. Cand isi dau seama ca au gresit, e mult prea tarziu. Compania devine stapana pe tot ce misca. Un reprezentant al Ministerului Sanatatii de la Ankara, alertat de efectul dezastruos al forajelor, nu este lasat sa se apropie de santier. De sectorul de foraje nu se apropie nimeni. Pamantul turcesc devine, peste noapte, pamant interzis, chiar si pentru guvernantii tarii. Cu "Eurogold" nu te joci... Doi sateni curajosi, opozanti ai proiectului minier, isi varsa focul in fata camerei de filmat: "Noi cum o sa traim? Pamantul e bun. Pamantul nostru este aurul nostru. Va trebui sa plecam de pe pamantul nostru, ca odinioara batranii care au emigrat in America. Nu, nu vom pleca. Cei care rezista sunt niste eroi. Noi suntem poporul. Dreptatea e de partea noastra. Vom invinge". Satul Ovacik este cel mai afectat. Batranii se plang cui vrea sa-i asculte. Disperarea lor e strigatoare la cer.



Otrava cianurii e peste tot

Ca si la Rosia Montana, oficialii companiei, straini sau localnici cumparati cu salarii mari, vin sa linisteasca spiritele. Iata o fraza tipica, cunoscuta din folclorul "Gold Corporation": "Proiectul nu va produce nici o paguba". La inceput, activistii de mediu sunt optimisti.

Ultima noapte de pace, prima de razboi

Ei cred ca-i vor determina pe capitalistii straini sa plece de buna voie. Vor constata insa ca nu pleaca nici daca guvernul le interzice exploatarea. Odata ce a pus piciorul pe un zacamant de aur, o corporatie transatlantica nu pleaca pana ce nu epuizeaza minereul. Cale de mijloc nu exista, chiar de-ar fi sa declanseze un razboi civil (cazuri intamplate in Africa si Asia). Pe o panta, langa sat, sunt taiati maslinii, sa faca loc santierului. Un batran il striga pe reporter si se destainuie: "Am ajuns sa nu mai putem manca ouale gainilor din curte, rosiile din gradina, maslinele din pom... si am ajuns sa nu ne mai putem cultiva nici tutun, nu mai putem cultiva nimic, ca otrava cianurii e peste tot...". O noua demonstratie de strada, in fata sediului companiei. Circa 2000 de localnici blocheaza drumul cu carute si tractoare. O batrana explica unui reporter: "Ministrul Mediului ne ignora, a tratat zona ca pe un desert. L-am chemat sa vina sa vada, dar n-a venit... nu indrazneste. Nu vrem aur, le dam foc... Ne ajunge pamantul nostru. Aceasta companie a incercat sa ne cumpere... Ne-a trimis alimente cu camioanele. Refuzam! Nu vrem nimic de la ei!"

Nu stati nepasatori! O sa va vina si voua randul

Filmarea surprinde toate evenimentele in desfasurarea lor temporala, intinsa pe 15 ani. Referendumul din 1997. Se numara voturile.

Turcii mai hotarati decat motii

Nici un vot de partea companiei! Imediat ce se anunta rezultatele, multimea marsaluieste spre orasul apropiat si striga: "Nu stati nepasatori! O sa va vina si voua randul!". Ca urmare a rezultatului referendumului, Consiliul de Stat de la Ankara, reunit in sesiune speciala, ordona intreruperea activitatii miniere. Compania ignora somatia Consiliului (un fel de CSAT) si isi continua lucrul. In urma acestui refuz, taranii ies din nou in strada. Unul dintre ei vorbeste spre reporter: "Care-i vina noastra? Am incercat toate metodele: mitinguri, referendum, am iesit goi pe strada, am blocat drumurile. Le cerem autoritatilor sa ne protejeze. Zonele locuite trebuie sa fie la cel putin 30 de kilometri departare de locul unde se foloseste cianura". Oamenii vocifereaza, sunt scandalizati de incalcarea si a acestor norme internationale. "Mina de aur nu va face sa creasca economia acestei tari. Dar noi, cetatenii turci, putem ajuta economia! Acest aur este o bogatie binecuvantata a pamantului pe care-l mostenim de la parinti. Sa-l lasam in pamant acum. Mai devreme sau mai tarziu, noi il vom putea exploata. Nu putem acum, dar o vom face in 30-50 de ani!"

Apa, pamant si aer

Ca si la Bucuresti, unde Inalta Curte de Casatie si Justitie a consfintit calitatea de monument intangibil a muntelui Carnic, oprind practic proiectul RMGC, Curtea Suprema de Justitie de la Ankara decide in 1998: "Mina de aur din Pergamon este impotriva Constitutiei". Mii de oameni se deplaseaza in Capitala cu bratele incarcate de flori, spre a-i omagia pe judecatori. Dar lucrarile minei nu sunt intrerupte, si satenii deschid proces la CEDO, impotriva companiei, pentru a nu se fi supus Consiliului de Stat. Unul dintre satenii semnatari ai plangerii trimise la Strasbourg marturiseste: "Ne luptam pentru viata de atatia ani. Oamenii au nevoie de aer, de apa si de pamant, nu de aur. Nici o tona de aur nu ar putea compensa viata unui om. Oamenii traiesc o singura data. Daca am trai de doua ori, am muri acum pentru aur si am trai mai mult data viitoare, cand vom reveni la viata".

1999. Pe baza unui raport mincinos care spune ca natura nu a fost afectata, "Eurogold" cere oficial redeschiderea minei (de fapt, nu fusese inchisa niciodata), impotriva deciziei Curtii Supreme. Primul Ministru se conformeaza si da ordin ca mina sa fie redeschisa, desi nici in Turcia actiunile executive nu pot fi deasupra sentintei Curtii. Practic, Consiliul de Ministri (guvernul) accepta ca "Eurogold" sa lucreze fara licenta. Decizia guvernului provoaca alte si alte demonstratii. Mii de localnici ies din nou in strada. Pe o pancarta se poate citi: "Vom spune NU exploatarii cu cianuri pana la moarte". Un fost muncitor al companiei isi invinge teama si povesteste, sustinut de imagini filmate chiar la locul faptei: "Ca sa demonstreze presei ca cianura din iazul de decantare este complet inofensiva, compania ne-a obligat pe vreo 20 de mineri sa inotam in iazul respectiv. Eram sanatos tun atunci. Am fost nevoit sa accept ordinul de a inota, ca sa nu-mi pierd slujba. La fel au facut si ortacii mei. Oamenii companiei ne-au asigurat ca nu vom pati nimic, ca apa este pura ca o apa de izvor. Ne-au pus sa bem demonstrativ, in fata camerelor de filmat. Dupa aceea, la nici un an de la nefericita demonstratie, am inceput sa observ schimbari graduale in corpul meu. Am luat pastile, dar degeaba, nu m-am vindecat. Azi am cancer si sunt disperat, deoarece m-au dat afara din slujba ca invalid".

Aur si moarte

Intre timp, "Eurogold" dispare, se naste "Normandy", iar dupa un timp, compania americana "Newmont" (actionara si la Rosia Montana si data in judecata chiar in tara mama, in SUA) preia toate actiunile. N-a rezistat insa mult in business si si-a vandut actiunile companiei turcesti "Koza".

Aurul s-a dus, mizeria a ramas

O noua demonstratie ia cu asalt sediul companiei (la acest capitol, al demonstratiilor si opozitiei de masa, motii din Rosia Montana s-au dovedit mult mai anemici si mai usor de manipulat). O taranca aidoma batranelor noastre din Baragan se apropie de reporter si, cu lacrimi pe obraz, spune: "De ce nu vine primul ministru aici? L-am ales, de ce nu vine? Sa vina, sa guste din rocile astea poluate cu cianura! De ce ne distruge pamantul? Nu mai pot vorbi...". Filmul se incheie cu anuntul de la CEDO. Este anul de gratie 2006. Sentinta judecatorilor europeni suna astfel: "Guvernul Turciei trebuie sa plateasca daune tuturor celor 315 localnici afectati direct de proiectul minier, iar mina trebuie inchisa". Comentariul regizorului Petra Holzer: "Oamenii au castigat numai otrava. Bancile, lingouri". In anul urmator, 2007, in ciuda tuturor sentintelor posibile in sistemul judiciar al Europei, mina Alethea lucra inca. Parafrazand titlul cunoscutei carti a lui Erich von Daniken, "Amintiri despre viitor", am putea spune ca relatarile de mai sus nu sunt altceva decat "amintiri turcesti despre... viitorul Rosiei Montane". 

autor: Ion Longin Popescu

sursa: Formula As