Adevărul unui blog

Adevărul din mass-media
Majoritatea românilor cred că tot ce apare în ziare şi la televizor este adevărat. Numele unora dintre aceste ziare sau posturi tv poate fi un factor determinant în această obişnuinţă, dar nu poate fi o scuză. "Adevărul", "Gardianul" şi "Realitatea TV" sunt câteva exemple clasice: numele acestora ne poate face să credem că articolele lor sunt corecte şi bazate pe adevăr. Însă nu este deloc aşa.

"Realitatea" SOV

Miliardarul Sorin Ovidiu Vântu este consilier la postul de televiziune Realitatea TV, şi participă la unele întâlniri de lucru cu nume cunoscute ale postului tv: Liviu Luca (manager PetromService), Melania Medeleanu, Robert Turcescu, Emil Hurezeanu, Andrei Gheorghe şi Mihai Tatulici. Robert Turcescu a declarat că "nu vrea să vorbească despre acest subiect". Doar Andrei Gheorghe a recunoscut că s-a întâlnit cu Sorin Ovidiu Vântu (SOV).

Investiţiile în mass-media ale PetromService şi ale Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrom, conduse de Liviu Luca, au început acum câţiva ani, când au cumpărat 6% din ziarul Ziua. Treptat, au devenit 100% acţionari. În luna mai 2004, societatea a devenit proprietar la Realitatea TV. Grupul mai include postul Radio Total şi Telegraful de Prahova. În spatele investiţiilor PetromService este Sorin Ovidiu Vântu.

Controversatul om de afaceri (SOV) are deja o proastă reputaţie atrasă în urma scandalului FNI care s-ar răsfrânge asupra PetromService şi a "puilor" săi (ziarele Ziua, Gardianul şi Averea, şi postul Radio Total) în cazul în care ar recunoaşte public implicarea sa în toate aceste mijloace mass-media.

Mai multe ziare cântă pe o singură voce

Sorin Roşca Stănescu controlează, prin intermediul societăţii de management "Fulcrum", nu mai puţin de patru jurnale. Pe lângă ziarul Ziua, care l-a consacrat ca director, gazetarul mai deţine alte trei titluri: Gardianul, Averea şi Independent (a carui apariţie a fost temporar oprită). Roşca Stănescu este mai mult decât manager la Gardianul: el a primit 10% din acţiuni. Totodată, are 50% din profitul ziarului, iar in momentul vânzării publicaţiei ii va reveni jumătate din sumă. Despre orientarea şi adevărata faţă a cotidianului Ziua, avem detalii în Ziua: noapte vopsită.

Mass-media te păcăleşte

Sorin Vulpe, director general la Academia Caţavencu, semnalează că numeroase instituţii de presă au fost create de oameni de afaceri pentru a-şi proteja interesele: "Ziarul era gândit ca un centru de cost. Nu trebuia să producă bani, ci să fie o voce care să transmita un mesaj către cei care puteau să influenţeze afacerile patronului". Cu alte cuvinte, scopul iniţial al ziarului (de a informa corect) a fost înlocuit cu acela de a servi intereselor financiare particulare prin influenţă informaţională.

Preşedintele Traian Băsescu spunea recent că există structuri de tip mafiot care deţin un important control economic şi forţa de a influenţa populaţia prin achiziţionarea şi controlul unor importante grupuri mass-media (ziare şi televiziuni).

În Romania majoritatea oamenilor cred că tot ce scrie la ziar e adevărat. În schimb, cetăţenii americani au început să se trezească şi nu mai iau drept bune toate ştirile. În timp ce mass-media oficială îşi pierde tot mai mult credibilitatea, oamenii şi-au creat pe internet veritabile reţele de ştiri alternative care prezintă adevărata faţă a evenimentelor.

America dă semnalul

În 2004 au ieşit la iveală minciunile unor jurnalişti cunoscuţi de la importante corporaţii media americane. Este vorba de Dan Rather, un cunoscut jurnalist american de la CBS şi de Eason Jordan, director la CNN, care au fost nevoiţi să-şi dea demisia şi să recunoască public că informaţiile prezentate de ei cu mare convingere drept reale, erau de fapt nişte invenţii.

Celebrul cotidian New York Times a publicat în februarie 2005 un articol în care Katherine Seelye prelua afirmaţiile lui Edward Morrissey, care iată ce scria pe un site de ştiri alternative (www.captainsquartersblog.com): "Morala acestei poveşti: mass-media nu va mai putea ascunde adevărul şi în acelaşi timp spera că poate să scape uşor. Jurnaliştii nu vor mai putea face afirmaţii fără fundament sperând că cititorii vor continua să îi creadă!"

Iată ce întrebări de bun simţ îşi pune un internaut american sătul să se mai lase manipulat: "Ne aflăm într-o eră în care vieţile noastre pot fi distruse de o haită de lupi care nu sunt controlaţi de nimeni, nu au superiori în faţa cărora să răspunda şi nici o credibilitate? Sau aceasta semnifică doar că am intrat într-o nouă lume în care mass-media tradiţională nu îşi mai are locul?". Concluzia acestui internaut este că "mass-media clasică va trebui să dea socoteală mai mult ca niciodată cetăţenilor care nu mai sunt satisfăcuţi de articole scrise fără nici o investigaţie şi de comentarii incendiare, dar fără nici o bază".

Paul Mirengoff de la www.powerlineblog.com consideră că "mass-media clasică nu are o relaţie autentică cu cititorii săi, vrea doar să le spună oamenilor cum stau lucrurile, şi această atitudine îi ţine departe de publicul lor".

Romania, trezeşte-te!

Mulţi dintre noi ne-am obişnuit să stăm ca nişte "legume" în faţa televizorului şi să "înghiţim" părerile gata-preparate pentru noi de către redacţiile tv. Unii dintre noi cumparăm conştiincios ziarul de la colţul străzii şi-l "devorăm" în tramvai sau în metrou fără să ne punem întrebarea: "Care este adevăratul motiv pentru care acest articol apare acum în acest ziar?".

Deja mulţi români s-au convins că majoritatea mass-mediei oficiale şi-a "dat arama pe faţă". Devine din ce în ce mai clar că unele ziare şi posturi tv nu mai pot să fie surse de informaţii corecte. De aceea, sursele alternative de ştiri - mai ales cele prezente pe internet - sunt o adevărată necesitate pentru a potoli setea de adevăr a românilor.


autor:Andrei Comanescu
sursa: AIM

Limba romana, patria mea!

Sanctuarul dacic din Muntii Orastiei

Suntem romani pentru ca vorbim romaneste. Nimic altceva nu ne defineste atat de fundamental: nici credintele, nici obiceiurile, nici granitele. In momentul in care vom inceta sa mai vorbim aceasta limba, nu vom mai avea identitate. Dar multi dintre noi am inceput deja sa o facem, fara sa stim ca suntem victimele unui adevarat razboi impotriva limbii romane

Ce (sau cine) este limba romana?

Lingvistii isi imagineaza limba romana, din punct de vedere etimologic, ca pe un sandvis: chifla este elementul latin, care cuprinde o felie consistenta de sunca (influenta slava), cateva foi de salata (influenta maghiara, turceasca, greceasca, rusa, franceza si altele), si putina maioneza, dar foarte putina, pe post de resturi din substratul stravechi dacic. Desigur, stiinta poate defini limba romana cum considera ea ca e mai potrivit. Dar lingvistica singura, cu limitele ei, nu ne ajuta deloc sa intelegem cu adevarat ce (sau cine) este limba romana si care este rostul ei. Limba romana nu

este latina plus slava, plus substrat, plus maghiara plus, plus, plus... Limba romana este acea forma speciala sub care spatiul acesta geografic si spiritual dintre Carpati, mare, Dunare si dincolo de ele a capatat o identitate. Limba romana nu este o simpla structura logico-lingvistica cu ratiuni de comunicare, rasarita intamplator la un moment dat dintr-o alta limba ori dintr-un amestec de limbi, ci un dat de la Dumnezeu, asa cum sunt toate limbile, cu un trup si un spirit, cu o istorie, un destin si un rost. Ea detine un nucleu, o esenta, care este una si aceeasi de mii de ani, cu mult inainte ca aceasta limba sa se fi numit "romana". Pe acest trup s-au asezat diferite haine, dupa imprejurari si moda: haina slava, cea turceasca, haina maghiara sau greceasca, jobenul frantuzesc sau jeansii americani. Chiar si latina nu a fost decat o alta haina, mai groasa, mai rezistenta si mai de cale lunga, imbracata, intr-un anumit moment al istoriei, de acest nucleu stravechi. Si pentru ca aceasta haina a convenit din punct de vedere politic mai marilor vremii, dar nu era, totusi, decat o simpla imbracaminte, lingvistii au inceput sa nascoceasca cum ca de fapt latina este si trupul, si spiritul limbii romane. Au inventat peste o mie de cuvinte latinesti care stau, chipurile, la baza unor cuvinte romanesti, dar care in latina nu au existat niciodata. S-au dat peste cap ca sa demonstreze ca dacii si-au abandonat limba in favoarea latinei, chiar si acei daci - foarte numerosi - care n-au intrat niciodata in contact cu romanii. Au sucit pe toate partile limba romana pentru a o face sa intre in tiparul latin. S-au straduit sa ne convinga ca limba romana are o istorie recenta, ca ea s-a "format" la un moment dat, cam pe vremea cand slavii dadeau tarcoale la Dunare. Si au reusit sa ne pacaleasca. Evident, din perspectiva strict stiintifica, respectand criteriile lingvisticii, ceea ce se vorbeste acum se poate socoti alta limba decat ceea ce se vorbea acum cateva mii de ani. In realitate este o iluzie, bine ascunsa ochilor nostri: esenta si spiritul limbii sunt aceleasi, doar "hainele" puse pe deasupra ne iau ochii, mereu altele, mereu mai colorate si mai inselatoare... Si numele, desigur: astazi ii spunem "limba romana", dar ea este aceeasi limba carpatina a noastra de mii de ani, indiferent cum s-a numit in stravechime.



Spiritul limbii romane

La o simpla rasfoire a Dictionarului Explicativ (DEX), constatam ca toate cuvintele limbii romane vin de undeva: latina, bulgara, sarba, maghiara, turca, greaca, rusa, franceza, germana, engleza, italiana, tiganeasca si altele. Nu exista nici un cuvant atribuit vreunui strat mai vechi decat latina, in schimb, exista mii de cuvinte cu etimologie necunoscuta. Ar rezulta ca romana este un soi de amestec, care a luat tot ce a putut de la toate limbile cu care a intrat in contact, fara ca limbile cu pricina sa fi luat ceva de la noi. Stranie poveste! Cine poate explica misterul aparitiei limbii romane dintr-o limba latina care a inghitit pe nerasuflate, ca un balaur, intreaga limba daca, si in care s-au amestecat, apoi, ca intr-un Babel absurd, aproape toate limbile Europei? Nu e nici un mister, caci adevarul este altul: multe din cuvintele considerate slave sunt, de fapt, dacice, iar slavii le-au luat de aici; multe cuvinte pe care noi spunem ca le-am luat de la maghiari, in maghiara au sensuri foarte restranse si maghiarii insisi nu stiu de unde le-au luat. Si foarte multe cuvinte si chiar structuri considerate latinesti, in latina nu au existat niciodata, ci sunt stravechi, carpatice... Aceste lucruri au fost spuse de lingvisti straini, care nu au nici un motiv sa masluiasca istoria limbii romane.
Din pricina faptului ca noi credem in continuare in teoriile proclamate de savantii nostri, nu s-a gasit inca nimeni care sa incerce sa defineasca limba romana din singura perspectiva justa, aceea de dat sacru. Constantin Noica a aratat, citandu-l pe Eminescu, ca cuvintele cu cea mai mare incarcatura de semnificatii sau cu intelesuri netraductibile sunt intotdeauna cuvintele vechi, de la mosi-stramosi, nu cuvintele de ieri si de azi. Insa savantii nostri, tocmai pe acestea le ignora sau le falsifica originea. Unde altundeva poti cauta spiritul limbii, daca nu in ceea ce a dainuit de secole, neatins? Spiritul limbii se gaseste in felul in care sunetele se combina intre ele si sunt accentuate, dand nastere unei melodii aparte a limbii, in gramatica, in cuvinte si expresii care adesea nu pot fi traduse in alte limbi, in sensuri si imagini, in felul in care se imbina si se ordoneaza cuvintele, si in cuvintele insele, milenare, mii de cuvinte cu origine necunoscuta, despre care lingvistii nu vor sa pomeneasca niciodata sau le atribuie influentei altor limbi. Cand e vorba de elementul stravechi al limbii, ni se recita, batjocoritor: barza, viezure, mazare, de parca asta e tot ce ne-a ramas dupa tavalugul latin...

Ganditorul de la Hamangia. Produsul unei spiritualitati avansate

Oare de ce bucuria este numita cu un cuvant dacic, pe cand tristetea, mahnirea, necazul, supararea, obida, jalea sunt luate de la vecini? Poate pentru ca bucuria este sentimentul fundamental al fiintei umane, emotia care iti arata ca esti pe calea cea buna, ca esti in acord cu Dumnezeu. Gandul, cel care leaga lucrurile si le gaseste sensul, este desemnat tot printr-un cuvant dacic (unii lingvisti mai sustin si astazi ca ar veni din... maghiara!). Doina este un alt cuvant milenar, care transpune esenta sufletului romanesc, starea de dor. A mosteni nu putea fi decat un cuvant cu o viata de mii de ani, la fel ca mos si mosie, din aceeasi familie. Vatra este un cuvant dacic sau chiar dinaintea dacilor, la fel si codrul. Cuvantul a ingropa (si groapa) are si el o varsta de cateva mii de ani, iar exemplele sunt multe, multe, multe...
In dictionare nu se foloseste niciodata termenul de "dacic" sau "substrat". DEX-ul, dictionarul nostru de capatai, prefera sa spuna ca un cuvant este de origine necunoscuta decat sa admita ca este dacic. Lucrarile de istoria limbii romane incep intotdeauna cu latina: ce-a fost inainte, nu conteaza, e considerat doar o "influenta" minora, marginala... Ceea ce sperie cu adevarat pe dusmanii identitatii noastre de neam si limba este continuitatea incredibila, de mii de ani, caci valurile istoriei si straturile ce s-au asezat pe deasupra nu au reusit sa modifice acest sambure puternic.

Razboiul impotriva limbii romane

De aici porneste totul: de la presimtirea sau intelegerea rostului pe care il are limba romana. Caci daca limba romana este cea care da identitate unui spatiu spiritual care sta la temelia Europei, este limpede ca cei ce doresc uniformizarea, stergerea diferentelor, globalizarea, au un dusman de temut in aceasta limba cu radacini milenare. Si nu este de-ajuns sa fie falsificate tratatele de istorie si de lingvistica, deoarece limba isi vede mai departe de menirea ei, pastrandu-si radacinile adanc infipte in pamant. Pentru ca limba romana sa-si piarda rostul, cei potrivnici actioneaza asupra vorbitorilor, ca intr-un veritabil razboi.
Exista un razboi impotriva limbii romane, caci exista un razboi impotriva identitatii noastre. Iar singurul mod prin care ni se pot taia radacinile este indepartarea de limba noastra. Constantin Noica spunea ca vorbirea omului este fiinta lui. Deci pentru a-i lua unui om sau unui neam identitatea, trebuie sa ii distrugi limba: atat istoria limbii, cat si spiritul ei.
Caile pe care se desfasoara lupta impotriva limbii romane si, implicit, a identitatii noastre, sunt numeroase. La nivel academic, savantii, fie ignoranti, biete marionete oportuniste, fie vanduti cu totul si potrivnici intereselor neamului, depun eforturi in a ne falsifica radacinile. De aici aversiunea fatisa, devenita un adevarat razboi, fata de civilizatia dacilor si fata de tot ce inseamna componenta straveche a limbii romane: cetati dacice lasate pe mana jefuitorilor, triste figuri de academicieni care se extaziaza in fata ideii cuceririi Daciei si a masacrarii dacilor care si-au aparat pamantul, dictionare si tratate ridicole, care cauta sa demonstreze ca dacii au renuntat brusc, definitiv si in masa la limba lor, iar limba romana este continuarea limbii latine, devenita imediat un "primitor universal", o "limba ospitaliera" care a renuntat de buna voie la tot ce a avut specific si a luat de la altii tot ce are acum.
Mass-media este un alt canal prin care se duce acest razboi. Presa si internetul promoveaza cu mare insistenta saracirea limbii, mai ales in randul tinerilor. Este adevarat ca limba oglindeste realitatea din jurul nostru, dar este la fel de adevarat ca si noi suntem modelati, foarte subtil si eficient, de limba pe care o vorbim. Daca folosim zi de zi un vocabular sarac, vom deveni repede la fel de saraci in spirit. Lucrurile devin cenusii, totul este ori "misto", ori "naspa", nimic nu mai este "frumos", "grozav" ori "minunat". Suntem "cool" ori "trendy", avem "joburi" de "manageri", "merchandiseri", "brokeri" ori "dealeri", engleza ne sufoca, suntem invatati sa pretuim mai mult alte limbi decat a noastra, ajungem sa ne fie rusine sa mai folosim cuvinte romanesti curate. Rezultatul e sigur: in cateva generatii vom uita mai mult de jumatate din limba, vom face dictionare chiar si pentru romana ultimelor decenii si nu vom mai sti ca "Limba noastra-i limba sfanta,/ limba vechilor cazanii,/ care-o plang si care-o canta/ pe la vatra lor, taranii".

Europa romaneasca

Putini sunt cei care inteleg ce se intampla cu adevarat, caci pentru noi, limba materna este un lucru la fel de firesc ca si aerul pe care il respiram, si nu suntem constienti de schimbarile subtile care se produc in vorbirea noastra. Doar cei plecati departe stiu ce inseamna sa visezi romaneste si sa tresari la auzul unei vorbe de acasa. Insa adevarata fata a acestui razboi s-a vazut si continua sa se vada in afara granitelor tarii, in comunitatile istorice de romani, care cuprind cu radacinile lor aproape jumatate din Europa: din Rusia, Ucraina, Basarabia, pana in Ungaria si Croatia, din Serbia, Albania, Bulgaria, pana in Macedonia, Grecia si chiar Turcia. Istoria acestor romani este incarcata de suferinta, iar astazi, desi traim in vremuri democratice, in cele mai multe dintre aceste teritorii limba romana e vorbita doar in soapta.

Dacia pe timpul lui Burebista. Se intindea pe aproape intreaga Europa de azi

�

Istoricii din antichitate sustineau ca tracii erau cel mai numeros popor din lume, dupa inzi. Ei ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, Asia Mica si toata Europa de Sud-Est. Dacii, ramura nordica a tracilor, locuiau pe ambele maluri ale Dunarii, ajungand in nord pana la Carpatii Padurosi, in apus pana la Tisa si Morava, in rasarit, dincolo de Nistru, pana la gurile Bugului, iar in sud se intindeau pana la Muntii Balcani. Vreme de patru secole, intre sec. III si VII d.Hr., Imperiul Roman a fost, practic, un imperiu de sorginte tracica: majoritatea imparatilor Romei si ai Bizantului, ca si multi generali, proveneau din randul tracilor si al dacilor nord-dunareni. Dupa ce granita de pe Dunare s-a prabusit, in Balcani au navalit slavii, avarii si alte neamuri, iar despre traci si daci nu s-a mai auzit mare lucru. Cartile de istorie nu-i mai pomenesc, de parca ar fi intrat in pamant. In realitate, cei mai multi au ramas pe vetrele lor, iar urmasii lor sunt toti cei ce vorbesc astazi romaneste, de multe secole, in aceleasi teritorii. Nici o alta limba europeana nu a avut un astfel de destin.
In 1878, Mihai Eminescu publica in ziarul "Timpul" urmatoarele cuvinte: "Nu exista un stat in Europa Orientala, nu exista o tara de la Adriatica la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tessalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa incepand, in toata regiunea Daciei Traiane, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odessa si de Kiev". Mai tarziu, Nicolae Iorga spunea ca Romania reintregita de dupa primul razboi mondial se invecina tot cu romani. Numarul romanilor din jurul granitelor era, intr-adevar, foarte mare, aproape de trei milioane: intre 800.000 si un milion in Ucraina, aproximativ 200.000 in Bulgaria, aproximativ 300.000 in Serbia, in regiunea Timoc, si aproximativ 100-160.000 in vestul Banatului, intre 100.000 si 400.000 in Ungaria, intre 12.000 si 65.000 in Rutenia Subcarpatica, aflata in componenta Cehoslovaciei, intre 1919-1939. La acestia se adaugau cei aproximativ 300.000-450.000 de aromani din Albania, Macedonia, sudul Serbiei si sud-vestul Bulgariei, si cei 500-600.000 de aromani din Grecia, si inca vreo cateva zeci de mii de meglenoromani si istroromani, primii in nordul Greciei, ceilalti in Croatia. Numarul lor a scazut foarte mult, unele comunitati sunt chiar amenintate cu disparitia. Astazi mai trebuie sa-i mai adaugam pe romanii din Republica Moldova (cca trei milioane), ramasi dincolo de granite, dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Procesiune dacica la Drobeta

�

Peste tot, in toate aceste teritorii, romanii au suferit amarnic timp de un mileniu. Au fost deportati si imprastiati, nu le-au fost recunoscute drepturile, nu au avut scoli si biserici, li s-au schimbat numele romanesti cu altele straine, nu li s-a dat voie sa se roage sau sa planga in limba lor. La fel s-a intamplat si cu romanii din Ardeal, in timpul maghiarizarii fortate. Astazi, in afara tarii, romana este oficiala doar in Serbia, si acolo doar in cazul romanilor din Voivodina, in Republica Moldova, si pe Muntele Athos, la schiturile Prodromu si Lacu. Insa romanii din Timocul sarbesc nu sunt recunoscuti nici acum ca minoritate romaneasca, nici cei din Bulgaria, nici aromanii din Grecia, Albania ori Bulgaria, nici meglenoromanii. In Basarabia, limba romana a fost numita "moldoveneasca", pentru a i se sterge identitatea, in Transnistria, cimitirul soldatilor romani a fost arat si crucile aruncate la gunoi, in Ucraina a fost batut un preot roman si enoriasii sai, icoanele stropite cu motorina, iar biserica romaneasca a fost gazata in timpul slujbei de Inviere. In Timocul sarbesc s-a dat ordin de demolare pentru singura biserica romaneasca... Toate s-au intamplat acum, in ultimii ani, iar lupta pentru deznationalizarea romanilor din afara granitelor este in plina desfasurare.

Europa s-a nascut in Carpati

Dar ce se intampla cu celelalte limbi ale Europei? Sunt la fel de napastuite? Acest razboi este doar al nostru, sau si al altora?

�

Fiecare limba de pe lumea asta isi are istoria ei si propriul ei rost. Noi il stim pe al nostru si pe al limbii noastre. Multi savanti straini au demonstrat ca leaganul Europei nu il constituie civilizatia greco-romana, ci plamada etno-lingvistica din Carpati si de pe Dunarea de Mijloc pana la mare, cu cateva mii de ani inainte ca grecii si romanii sa fi iesit in lume. De aici au plecat oameni, idei, cuvinte, catre intreaga Europa, si fara acest nucleu dunarean-carpatic nu ar fi existat nimic din ceea ce astazi numim "Europa Clasica". Desigur, varianta oficiala a istoriei noastre sustine ca nu exista continuitate din acele timpuri pana astazi, ci au existat cel putin doua rupturi majore. Prima, cand splendida cultura a neoliticului a fost spulberata de razboinicii indo-europeni, care au invadat Europa in epoca bronzului. Din acest cataclism ar fi rasarit dacii. A doua, cand limba si civilizatia dacilor ar fi disparut, pentru totdeauna, in urma razboaielor cu romanii si a politicii de romanizare. Iar din acest cataclism am fi rezultat noi, romanii. Aceasta este politica de taiere a radacinilor, prin care am fost invatati ca noi, ca popor si ca limba, ne-am ivit aici de putina vreme. Dar exista destui invatati, in special straini, care contesta, unii, distrugerea civilizatiei cucutenienilor, altii, chiar venirea indo-europenilor, iar altii, insusi procesul de romanizare. Si mai exista si o dovada scrisa, teribil de periculoasa pentru cei care vor sa ne vada dezradacinati: tablitele de la Sinaia. In aceste tablite, pe care toata comunitatea stiintifica se zbate zadarnic sa le declare falsuri, este consemnata limba dacilor. Iar aceasta limba nu este indo-europeana, dovada a faptului ca prima ruptura nu a existat si, in plus, contine multe cuvinte si structuri pe care noi le-am socotit pana acum ca venind in romana din latina, dovada ca romanizarea este, cel putin in parte, o iluzie, si nici cea de-a doua ruptura nu a existat. Cu alte cuvinte, limba romana este, in esenta ei, aceeasi de mii de ani, in ciuda nenumaratelor straturi depuse pe deasupra.
Lingvistica romaneasca nu are inca forta de a iesi din jocul tulbure pe care il face de un secol, nu e in stare sa caute in miezul lucrurilor si sa vada continuitatea de esenta a acestei limbi, care a dat identitate unei mari parti a Europei. Este un proces dificil, ce necesita mult curaj, caci nici o alta limba a Europei nu a avut un asemenea destin.

Razboinici daci

Dar cine sunt cei care au pornit si intretin acest razboi? E greu sa le gasim un nume. Sunt cei ce cauta sa uniformizeze lumea, sa topeasca natiunile si identitatile intr-o singura mare comunitate. Unii considera ca acesta e un lucru bun, ca trebuie sa tindem spre unitate. Poate este asa, dar nu aceasta e calea cea buna. Daca Dumnezeu a creat lumea atat de diversificata, trebuie sa respectam diversitatea. Fiecare limba oglindeste universul in felul ei si fiecare limba contine un ceva specific numai ei si nici unei alte limbi de pe lumea aceasta. La fel, fiecare neam este o fiinta in sine, unica si irepetabila, definita prin limba sa. Nu putem participa la universal decat prin particularul care ne-a fost dat. Si apoi, limba si neamul, atat ale noastre cat si ale altora, nu sunt niste simple chestiuni politico-sociale, care sa poata fi manipulate, ci au fost lasate de Dumnezeu.
Se vor gasi si unii, nu putini, care sa sustina ca tot ce se intampla este absolut firesc si ca nimeni nu are nimic cu noi si cu limba noastra. Mai mult, ca cei care sustin astfel de teorii sunt ori paranoici, ori nationalisti macinati de frustrarea ca nu am fost capabili sa ocupam un loc mai in fata pe scena istoriei. E problema lor! Pentru cine are ochi sa vada, minte sa inteleaga si suflet sa cuprinda, noi nu am fost, intr-adevar, pe scena istoriei: noi suntem insasi aceasta scena. Eminescu a intuit acest lucru, si dupa el si altii. Insa pentru a castiga acest razboi, trebuie sa fim constienti de valoarea nemarginita a limbii romane. A exprimat-o cel mai simplu si firesc Nichita Stanescu: "A vorbi despre limba romana este ca o duminica. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeste, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine, viata se traieste".

Foto: George Dumitriu

Sursa: Formula As

Experimentul Romania continua

Romania a fost "reglata" ca sa ofere date despre suportabilitatea populatiei intr-un viitor plan de inrobire a natiunilor. A fost adusa la media absoluta, a fost manelizata si tabloidizata. I s-a extras forta de munca, marindu-i-se numarul pensionarilor. Coeficientul de inteligenta national a fost redus dramatic, spre nivelul de " tara idiotizata". Urmeaza restrangerea libertatilor fundamentale, saracirea, distrugerea sistemului privat

Sintagma "de la pas'opt incoace" o fi dusa in derizoriu, dar in cazul de fata este mai mult decat actuala. Revolutiile de la '48, care au schimbat fata Europei, au reprezentat primul episod dintr-un serial malefic ce continua si azi. Nu insistam pe 1848, dar poposim putin in comunism. Si comunismul a fost considerat un experiment. Esuat, spun unii. Experimentul, insa, n-a esuat deloc. Ci a dat niste concluzii asupra limitelor de suportabilitate ale popoarelor, referitor la hrana, la libertatile fundamentale, la dictatura etc. care se pot aplica in orice moment.

Cand lumea s-a impartit in doua, cea capitalista si cea comunista, Oculta Mondiala a efectuat doua experiente, in fapt. Pe de-o parte a dat unora libertati maxime, bunastare materiala, dar si somaj, precum si inrobirea indivizilor si asociatiilor de indivizi - precum firmele private - prin sistemul bancar, sub aparenta libertate de a alege, iar pe de alta parte, in blocul comunist, indivizilor li s-a luat tot. Si bunastare, si libertate, fara dreptul de a functiona in privat, toti sub o dictatura. Nu e locul sa extindem comentariile, se poate scrie un intreg serial de aici, dar simplu vorbind, in primul caz s-a dezvoltat sistemul bancar pe seama libertatilor si intreprinzatorilor occidentali - s-a urmarit pana unde se poate merge -, iar in al doilea caz, cum spuneam, care este limita de suportabilitate - pana in ce moment apar revoltele populare care ar putea darama factorul de putere.

Fireste, cele doua sisteme au fost concurentiale si au functionat perfect cele doua experimente atata timp cat a fost asa, culminand cu Razboiul Rece. Si inca ceva, important, nu in toate tarile sistemele au evoluat la fel, nu in toate tarile schimbarile s-au facut in acelasi mod. Practic, fiecare tara a avut parte de un sub-experiment. La sfaritul anilor '80, cei care conduc destinele planetei au decis ca ambele experimente pot sa inceteze si sa se traga concluzii.

Printre directiile viitoare a aparut ideea inrobirii tarilor din ambele sisteme, pe baza concluziilor trase, dar si datorita faptului ca nici capitalismul si nici comunismul nu mai pot functiona odata cu cresterea alarmanta a populatiilor planetei. Sistemele sociale de protectie urmau sa dea faliment in toata lumea. Populatia ocupata scazand din ce in ce mai mult, in vreme ce pensionarii sporesc ca numar in special datorita cresterii sperantei de viata. Si aici intervine Industria Pharma, controlata de aceleasi puteri. Cea care a dus la cresterea duratei de viata a indivizilor. Dar care industrie Pharma e implicata si in Codex Alimentarius si in crearea virusurilor artificiale despre care adeptii teoriei conspiratiei sustin ca sunt menite (impreuna cu altele asemanatoare) sa reduca populatia planetei la doua miliarde, limita la care sistemul ocult financiar functioneaza pentru marile puteri care conduc lumea.

Astfel ca un alt experiment important a fost lansat: criza economica mondiala. Dublata de o criza politica. Care au generat in lume prabusirea sistemelor economice locale, saracirea populatiei planetei, ca un prim pas. Pe vremuri, razboaiele conventionale erau cele care reglau numarul indivizilor de pe Terra. Acum sunt razboaiele economice, financiare si asasinii economici. Acestia din urma au experimentat cu succes in America latina modalitatile prin care o natiune poate fi ingenuncheata economic.

Si in Europa experimentul continua. Dar ca in perioada comunismului si capitalismului opozabil nu la fel in fiecare tara . Directia e data clar - saracirea popoarelor. Peste tot in Europa, pe asa-zisul fond al crizei se reduc salariile, se distrug firmele private. UE nu accepta alternativa, desi ea exista. Comanda e clara - taierea fondurilor si veniturilor indivizilor, saracirea bugetelor nationale, toate indatorate la Comisia Europeana, la FMI si la Banca Mondiala.

Romania, dintre actualele state ale UE, a avut parte in comunism de cea mai grea constrangere. Romania a avut parte si de cea mai violenta schimbare de sistem - in 1989, o revolutie populara, confiscata mai apoi printr-o lovitura de stat. Romania a fost si este o tinta perfecta. Are o populatie medie ca numar in Europa, a fost tot timpul in istorie asuprita, rata de somaj e mare, pensionarii sunt multi, este predispusa la distrugerea sentimentului national, predispusa la subcultura - manelizare, tabloidizare etc. - iar, din pacate, din acest motiv de lipsa de cultura, coeficientul de inteligenta mediu pe populatie este la un nivel destul de scazut.

La acest fapt a contribuit si exodul de creiere al romanilor, in special tineri, spre occident. De asemnea, o mare parte din forta bruta a fost extrasa din tara spre economiile occidentale (Spania, Italia, Germania etc.), ceea ce a contribuit la disproportia accentuata intre populatia ocupata si numarul pensionarilor. Ca atare, Romania a devenit o tara medie din toate punctele de vedere. Media este perfecta din punctul de vedere al unui experiment, pentru ca permite un studiu imediat asupra directiilor in care o poate lua sistemul. Fie in sus, fie in jos, fie sinusoidal fata de axa mediei, ceea ce da prilej sa fie corectat la fel de repede, urmarindu-se rezultatele.

Daca observati, fata de directiva europeana de a se taia veniturile populatiilor active (ocupate) si de a se distruge firmele private, Romaniei i s-a dat ceva in plus - si pensiile! Iar guvernantii, la ordinul presedintelui Traian Basescu, executa planul prestabilit. Fireste ca sunt si alte solutii, numai ca Oculta nu le vrea. Iar Basescu poate ramane presedinte atata timp cat executa aceste ordine, atata vreme cat propaga minciuna. Dovada ca pensionarii sunt cei vizati in Romania este si celebra - de acum, de cand presa a intrat in posesia ei - scrisoare adresata parlamentului de ministrul de Finante Sebastian Vladescu in care se arata ca si in 2011 pensiile vor ramane taiate, ba chiar pot fi micsorate. Iar Guvernul, pentru 2011, nu lucreaza la iesirea din criza, la solutii economice de iesire la liman, ci la Legea Pensiilor si la Legea Salariilor. Adica asa cum s-a decis pentru soarta Romaniei, indatorata din ce in ce mai tare la FMI. De aia guvernantii nici nu propun solutii, nu vin cu alternativa. Pentru ca nu ei decid. Soarta Romaniei e decisa deja.

Iar dovada ca in Romania comunismul n-a fost un experiment esuat este ca acum nimeni nu se mai revolta. S-au agitat tot pensionarii, cei ce l-au dat jos atunci pe Ceausescu, dar acum in numar mult mai mic, bolnavi, saraciti. Au miscat putin si sindicatele. De ochii lumii. Dar sindicatele au afaceri cu statul. Sunt controlabile si santajabile. La fel si patronatele, constituite din oameni de afaceri care se dezvolta tot din contracte cu statul. Sistemul juridic e controlat, serviciile secrete asisderea, la fel Armata, Politia etc. Asistam acum la o extrapolare din sistemul comunist. Acum, Romania are parte de o dictatura capitalista, care face parte din acelasi experiment.

Sa vorbim acum despre diversiuni. Minciuna este la ordinea zilei si pentru presedintele Basescu, dar si pentru Guvern. De la o luna la alta se schimba declaratiile, se schimba solutiile sistemului de guvernare. In fapt, Oculta face acele corectii de care vorbeam mai devreme. Cu un popor manelizat si tabloidizat, de fapt, idiotizat, masurile trec pe nesimtite.

Ce nevoie urmatoare are dictatura de tip "soft" din Romania pentru a-si atinge scopul? De ceea ce s-a intamplat in comunism in Romania si despre care se stie bine din studiile asupra acelui experiment. Primul pas este restrangerea libertatii presei, care in mare parte s-a facut prin tabloidizare. Urmeaza acum razboiul cu mogulii, cu publicatiile. Dan Diaconescu este dat drept exemplu. Vor urma si altii. Poporul imbecilizat va cere sange de ziaristi. Mogulii vor fi dati exemplu ca s-au imbogatit pe spinarea poporului. Trecem apoi la sindicate. Singurele in masura sa mai stranga populatii revolutionare. Vor fi "omorate" si sindicatele, liderii care mai iau atitudine. De cei ce au fost deja cumparati nu mai vorbim. La fel si patronatele, prin distrugerea sistemului privat. Deja 200.000 de firme au dat faliment. Altele abia se mai taraie lucrand la negru. Vor fi sporite taxele si vor mai disparea alte zeci de mii de firme. Deci, despre ce patronate sa mai vorbim? Care mai e sistemul privat din Romania ?

Cum Romania e parte din experimentul european si, implicit, mondial, fiecare tara europeana se va conforma conform "reglajelor" din acesta "proba-esantion". Asa se va sti si cum va fi la extrema Grecia, dar si la celalalt pol, format din statele occidentale avansate, cu Germania varf de lance. Niciun individ nu se va mai gandi la revolta, ci la cum sa supravietuiasca, la ce sa puna pe masa, la cum sa-si plateasca intretinerea, gazele si curentul. Atat cat le va mai putea folosi. In cei 20 de ani de la revolutie, de asa-zis capitalism, Romania a fost "reglata" perfect. Ca un soft care avea ceva bug-uri de sistem. A fost reprogramata. Iar din acest an a fost apasata tasta "Enter/ Execute". Scapa cine poate! Cat despre razboi, cel ce sta deja sa izbucneasca in Orientul apropiat, va veni, fara grija!

Foarte important va fi, insa, si rolul Rusiei. Este interesant de urmarit ce se va intampla cu "mama tuturor experimentelor", cum se va pozitiona Rusia fata de intreg acest plan. Sau Rusia va face parte dintr-un back-up, un plan B, de rezerva?

CUM DISTRUGI ŞI VINZI O ŢARĂ ÎN 20 DE ANI

Îmi amintesc, copil fiind, la şcoală ne învăţau să fim mândri că al nostru drag popor nu a fost un popor de cotropitori. Atunci mă chinuia o mândrie copilărească, specifică fiinţei inocente uşor influenţabilă. Acum, la maturitate, nu pot spune că situaţia este la fel: nu mai am acea mândrie din copilărie, ci un necaz chinuitor; asta pentru că am observat un lucru- cotropitorii (acei războinici de ieri) sunt invadatorii economici de azi, iar aceştia au un standard de viaţă pe care noi îl invidiem; imperiile lor teritoriale de altă dată sunt imperiile economice de azi- asupriţii sunt aceiaşi, adică noi- cu acelaşi trai amărât, iar din când în când mai primim o ciosvârtă să ne astâmpărăm o posibilă sete de revoltă!

Sincer, nu pot să-i condamn pe aceşti invadatori, cred că e în natura biologică a oamenilor să fie împărţiţi precum celelalte vieţuitoare, în prădători şi rumegători. Nu-mi place să constat faptul că, întradevăr, avem comportamentul rumegătoarelor: speriaţi şi dezbinaţi. Urăsc şcoala pentru faptul că m-a învăţat să fiu mândru de statutul meu de necotropitor, urăsc şcoala pentru că mi-a impus statutul de rumegător, dându-mi drept exemplu înţelepciunea ciobanului mioritic; sincer, omul ăsta, ciobanul mioritic, trebuie dat ca exemplu negativ în şcoli, cum e posibil să ştii că unii vin să te omoare pentru a te tâlhări iar tu să te apuci să faci ordine în gospodărie, ca după episodul morţii gospodăria să fie ordonată? Să aibă ăia ce să fure mai bine? Preferam să ştiu că ciobanul mioritic le-a luat-o ălora înainte trimiţându-i el pe ei in mormânt (parcă unul din principiile româneşti spune că paza bună trece primejdia rea).

Vă amintiţi episodul din anii '90, când unii dintre ai noştri strigau "nu ne vindem ţara!"? Au apărut apoi şi susţinători ai teoriilor conspiraţioniste care susţineau că împotriva României există un plan diabolic. Mulţi am râs, alţii am spus răspicat: "ai dom'le că n-are cum să se întâmple aşa ceva" (românul în blândeţea lui nu concepe că omul este predispus răului).

Iată că după douăzeci de ani, invadatorii nu se mai ascund, unii dintre ei îşi recunosc isprava pe faţă:"Pe 10 octombrie 2007, la trei luni dupa ce a devenit preşedinte al statului Israel, Shimon Peres producea o afirmaţie năucitoare, la Hotelul Hilton din Tel-Aviv, în faţa a sute de reprezentanţi ai cercurilor diplomatice evreieşti: Israel cumpără România!" Vom spune: ei, şi ce dacă ne-au cumpărat! Numai că nu ne-au cumpărat spre binele nostru ci spre al lor. Avuţia noastră au cumpărat-o pe nimic (câteva zeci de miliarde de dolari a obţinut România pe o economie, fără a fi luate în calcul resursele solului şi subsolului, echivalată în 1990 la 800 de miliarde de dolari!!!). Dar faptul că ne-am vândut totul pe nimic nu este singura tristeţe, pentru că cei care ne-au cumpărat ne-au şi îndatorat- adică suntem şi cu gospodăria vândută şi cu bani îndatoraţi!!! Ce pot să spun despre aceşti băieţi pricepuţi care ne-au cumpărat?: bravo lor - ruşine nouă!!!

Ruşine pentru că nu am reacţionat de fel şi nu am apărat dreptul pe care l-am primit prin faptul că ne-am născut pe aceste meleaguri: acela de a fi stăpâni pe bogăţia pământului natal şi pe frumuseţea acestuia. Potentialii bogaţi sunt acum percepuţi ca cerşetori ai Europei (jignirea a fost difuzată recent pe toate canalele TV, când un distins francez a prezentat salutul românesc: o mână întinsă în semn de cerşeală - asta în timp ce românul întradevăr se zbate în sărăcie, sărăcie cauzată de faptul că şi francezii sunt unii dintre cei care storc România de bogăţie. Asta da batjocură: după ce ne sărăcesc mai şi râd de noi).

Datori nu suntem numai noi, ci şi generaţiile care ne vor urma: adică copiilor noştri le-am pregătit un viitor de sclavi! Întradevăr, noi generaţia post-revoluţie am distrus acest viitor, noi şi stimabilii guvernanţi de către noi aleşi: aceşti şacali aleşi drept păstori ai turmei, primind frâiele deciziei economice si politice, începând cu Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Adrian Nastase, Mircea Geoana, Mugur Isarescu, Adrian Severin, Viorel Hrebenciuc, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Emil Boc, ş.a., au mizat pe lobby-ul evreiesc pentru a accede si a se mentine la Putere. Puterea a însemnat în schimb vânzarea bogatei grădini româneşti, cea care ne hrănea. Principalii cumpărători ai României sunt cu adevărat afacerişti israelieni şi tot ei sunt în spatele instituţiilor financiare care ne-au împovărat cu datorii.Prim-ministrul Israelului a raportat în kneset(parlamentul israelian) că misiunea de a cumpăra România a fost îndeplinită. http://www.youtube.com/watch?v=ohtU7x6dKb8

După ce politicienii israelieni recunosc faptul că oamenii de afaceri israelieni au cumpărat România, aflăm şi scopul final al acestei acţiuni: actuala locaţie a statului israelian este una nesigură pentru poporul evreu, peste tot sunt înconjuraţi de state neprietenoase şi greu de stăpânit economic, sunt o enclavă într-o lume islamică. Prin cumpărarea României, israelienii pregătesc un teritoriu de rezervă pentru ei. Vă miră acest aspect? Gândiţi-vă la faptul că dintotdeauna aceste meleaguri au fost râvnite de toţi. Să nu vă închipuiţi că băieţii ăştia sunt nişte neştiutori şi vor da buluc pe meleagurile româneşti, nu, se vor feri să întâmpine opoziţie din partea populaţiei. Ei vin încet, unii ca oameni de afaceri, apoi alţii ca angajaţi, adică încet şi cu răbdare.

Pentru a pregăti terenul propice mutării populaţiei israeliene pe teritoriul României se acţionează, astfel:

- în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

- crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;

- îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

- distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

- disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă, etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor institutii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie - rezultatul s-a văzut!

Toate aceste acţiuni se desfăşoară sub directa îndrumare a cumpărătorilor acestei ţări şi sunt săvârşite de ai noştri aleşi, o şleahtă de pungaşi puşi pe jaf şi distrugere, că deh, popor, conducătorii cinstiţi se pare că nu îţi plac şi-ţi tai singur crenguţa de sub picioare.

În lipsa unităţii sociale nu rămâne decât să lansăm o rugăciune către ei, cumpărătorii meleagurilor şi bogăţiilor noastre, cei către care stăm cu mâna întinsă cerând bani pentru a supravieţui:

Te rugăm pe Tine, Prea Desteptule Israel, Te rugăm pe Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) - fie-vă milă, o Vouă Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie neştiutoare dar şi nepăsătoare cu soarta ei, şi daţi-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi bogăţiile ei, căci- pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui de somn - noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în toate! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriţi voi pentru noi şi să ne culegeţi şi nouă roadele!

Aceste mail nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în aceste rânduri, ci dimpotivă, e o admiraţie pentru capacitatea altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora!

TRIMITE, TE ROG, MAI DEPARTE!

Ipocrizia Vestului

Prin natura firii, omul uita momentele mai grele din viata sa. Nu acelasi lucru se intampla si cu istoria. Ea nu uita, nu este partinica, dar poate fi denaturata in scopuri ce cu greu pot fi clasificate ca fiind oneste sau pline de moralitate.

Stim ca in Romania se minte, cel mai adesea "prin omisiune", stim ca adevarul este distorsionat si prezentat dupa cum o cer interesele momentului. Ce s-ar fi intamplat daca adevarul despre evenimentele din decembrie 1989 ar fi fost prezentat asa cum este?! Da, am fost ajutati, nu trebuie sa ne fie rusine si nici nu mai conteaza cine a facut-o. Sa incercam sa ne inchipuim care ar fi fost soarta a mii de fesenisti, daca romanii ar fi stiut adevarul istoric.

Sunt destui aceia care stiau ca aproape tot ce produceam pleca la rusi, dar sunt prea putini aceia care stiu ca multumita lui Winston Churchill, Romania a fost obligata sa traiasca sub control sovietic in proportie de 90% (9 octombrie 1944). Sa adaugam doar ca tari precum Ungaria sau Iugoslavia "beneficiau" doar de 50%, iar Grecia de 10%. URSS si tarile vestice victorioase au condamnat Romania la plata unor datorii uriase de razboi, aproximativ 1.200 milioane de dolari, iar in Europa de vest declansau celebrul plan Marshall.

Sa mentionam doar ca in perioada septembrie 1944- martie 1947, venitul national a fost de aproximativ 1.245 de milioane de dolari! Si pentru a ne demonstra cat de impartiala este justitia internationala, Germania era scutita de plata a 200 de milioane de dolari, suma ce reprezenta datoria catre ... Romania. Ca sa compenseze, marinimoasa URSS isi "recupera" datoria de razboi, 300 de milioane de dolari, la preturile corespunzatoare anului ... 1938 si la un curs valutar stabilit de economistii rusi.

Venind in zilele noastre, nu putem sa nu admiram tenacitatea cu care a fost distrusa tara noastra. Atat din interior, cat si din exterior. Probabil ca multi se asteptau ca Vestul sa ne puna pe tava mult dorita friptura. Au facut-o dupa ce ne-au obligat sa inchidem in Banat cel mai mare combinat de producerea si industrializarea carnii de porc. Tot Vestul cel binevoitor ne-a ajutat sa trecem combinatul siderurgic de la Galati in mainile anglo-indienilor, considerand ca unde s-a dus porcul din ograda se poate duce si otelul.

Cat despre demontarea si vanzarea fabricilor si uzinelor ca si fier vechi prietenilor din lumea araba, care intamplator au relatii foarte stranse de prietenie cu mama Rusia, se poate continua cu: Au fost odata... La fel putem spune si despre gazul natural, despre curentul electric s.a.m.d.

Desi pare o mare realizare, emigrarea spre Vest a fortei de munca brute a insemnat un castig imens nu pentru Romania, ci pentru destinatari, care se confruntau cu o crestere accentuata a masei de pensionari si o scadere a numarului de cotizanti. Din fericire, procesul a fost incetinit si azi ni se fura, pardon, este ajutata sa se afirme materia cenusie. De ce sa cheltuiasca ei miliarde in educatie cand pot primi totul gratis?!

Desigur ca nu putem sa ii culpabilizam doar pe vestici sau pe estici ca doresc sa puna stapanire totala pe Romania; nimic nu ar fi fost posibil fara ajutorul nepretuit al iubitorilor de tara si neam, adevarati patrioti, care nu ne-au lasat sa murim de foame, dar nici sa muncim. Iar rasplata fara munca gasim doar la jumatate dintre asistatii sociali.

Timp de 50 de ani, tarile vestice si-au oblojit ranile dobandite in razboi, iar astazi vin in fata noastra si cu o ipocrizie fara margini ne invata cum sa stam in genunchi si in fata lor. Tot ele, in timp ce ne vorbesc despre coruptia la nivel inalt, sprijina (nu sanctioneaza!) bancile care au fraudat economiile mondiale, declansand o criza ce a trimis in strada zeci de milioane de tineri. Din banii cetatenilor!

In aceste conditii, noi cum ingenunchem: catre Est sau catre Vest?! Si ca veni vorba, "politicienii" nostri au aflat ca omul a trecut la pozitia bipeda?!
sursa: AIM

Tudor Gheorghe: „Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti”

Maestrul Tudor Gheorghe spune că, de frică şi din nevoia de a cataloga, unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naţionale.

Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurtă caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-l, mulţi dintre noi intuiesc că românii pot avea şi alt profil social. Spectacolele semnate de către Tudor Gheorghe depăşesc cadrul artistic, punând în mişcare, simultan, mintea şi sufletul spectatorului. De aceea, poate, biletele se vând ca pâinea caldă şi oamenii pleacă acasă mulţumiţi, cu un zâmbet discret sau cu o lacrimă în colţul inimii. L-am invitat din nou pe Tudor Gheorghe „La masa Adevărului” pentru a ne reaminti de „România veche”, de valorile pe care a fost construită. Aşadar, am trecut „România nouă” prin filtrele celei „vechi”, într-un exerciţiu menit să dea un impuls, simultan, minţii şi sufletului, ca şi în spectacolele lui Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veţi vedea în rândurile de mai jos şi în forma video a dialogului.

CARTE DE VIZITĂ

- Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj.
- A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind în 1966.
- În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova.
- Tatăl său, cântăreţ la strană, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur.
- În 1969 a oferit primul său recital, „Menestrel la curţile dorului”, cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.
- Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după Revoluţie a revenit pe scenă.

„Au venit dansatoarele la ţăranii mei”

„Adevărul”: La ultima noastră întâlnire, acum doi ani, v-aţi exprimat mâhnirea în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. S-a schimbat ceva de atunci?

Tudor Gheorghe: Da. Dar nu în bine. În mai rău. Din rău în mai rău. La mine, la Podari, să nu zici că nu s-au întâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut… bă, nene ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea e luminată reclama… Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari. S-au făcut lucruri importante la mine în sat: s-a băgat apă curentă, tata are acum apă în curte. Se pune gaz, probabil că mai e puţin până la alegeri şi în preajma alegerilor se fac lucrurile astea bune. Mie mi-ar fi drag să fie tot timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.

S-a schimbat profilul omului pe care l-aţi cunoscut, în copilăria dumneavoastră, la Podari în raport cu profilul celui de acum?

Da. Şi s-a schimbat esenţial! La mine în sat, tata e încă bolnav de credulitate, ca să zic aşa. El nu încuie poarta, nu încuie uşile la casă. Şi-i mai spun: „Tată!…”. „Aş, cin’ să fure?” Deci, tata are mentalitatea că la noi în sat nu se fură. La noi în sat nu se fura! În anii ’50 nu exista ideea de furt – oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului şi cu pecinginea asta pe sufletul ţăranului român, pur altădată, a intervenit boala asta. Au început să fure, au început să mintă, au început să se înşele între ei, ceea ce este un lucru extraordinar.

Toate li s-au tras de la colectivizare?

Nu numai de la colectivizare, dar şi de la ea. În primul rând de la lipsa credinţei, de la interzicerea religiei în şcoli, de la felul de a se preda în şcoală. Religia poate fi un reper. Ei bine, ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei. Acum mă duc în sat şi văd generaţia asta tânără de copii rămaşi fără părinţi, care sunt fie în Spania, fie în Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum… A dispărut hora din sat. E un bar unde au pus şi o bară şi au venit dansatoarele la ţăranii mei. Deci, nu mai e nimic din ce-a fost. Generaţia celor bătrâni se duce şi vine o generaţie bătrână şi ea, adică generaţia mea. Mă uit la foştii mei colegi cu care păşteam vacile, prietenii mei din copilărie. Ei da, se uită la mine cu un fel de admiraţie şi nu mai îmi spun pe nume şi îmi vorbesc cu „dumneavoastră”. La ei mai e respectul faţă de cel care s-a ajuns într-un fel.

Tudor Gheorghe constată că tinerii români talentaţi sunt victimele mediocrităţilor

Nu neapărat material…

Nu, nu, nu la un nivel material, ci la un nivel intelectual. Ei bine, există respectul ăsta. Ei au case mai mari şi mai frumoase decât am eu în Podari, dar asta este altceva. Noi încă am avut profesori şcoliţi înainte. De şcoală veche, care ştiau carte. Ăştia de acum nu mai au profesori şcoliţi. Mă rog, i-au făcut ăştia la facultăţile particulare…

Deşi nu e neapărat rea ideea de învăţământ privat…

Nu, nu, Doamne fereşte! Dar nu să faci totul, în aceste facultăţi particulare, pe ideea de profit. Să bagi aşa, cu furca, copiii la şcoală. Şi asta e o mentalitate care s-a pierdut în sat. Vezi, copilul de ţăran a rămas în mine, există. Înainte, aveai trei-patru copii, să zicem, şi unul, pe care-l alegea domnul învăţător sau popa, mergea la studii, mergea la şcoală. Ăilalţi rămâneau acasă. Nu erau obligatoriu ca toţi să facă liceul, să facă facultatea. Era nevoie de meseriaşi. Marea prostie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale. Am avut colegi ai căror părinţi nu au avut bani să-i dea la liceu. Îţi trebuiau bani ca să-ţi ţii copilul la studii.

Erau costuri mari cu şcolarizarea şi înainte de comunişti…

Era uniforma, îţi trebuia gazdă… La şcoala profesională îţi dădea uniformă şi cămin. După ce o terminai, nu te oprea nimeni să-ţi termini liceul la seral, să-ţi continui studiile. Am colegi care au făcut aşa: şcoala profesională, liceul, apoi Agronomia şi au ajuns ingineri agronomi şi chiar profesori.

”Ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei.”

„Căutăm modele printre ţepuitori”

Mai există România dumneavoastră, aşa cum aţi văzut-o când aţi „deschis ochii”?

Nu… Nu mai există, din păcate.

Ar putea fi recuperată?

Nu mai poate fi recuperată pentru că trăim altceva. Obsedat fiind că trebuie să las ceva serios în urmă în plan cultural, spiritual, educaţional, tot ce-am construit se va vedea că e construit foarte bine, foarte deştept. Viaţa mea, parcursul vieţii mele culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe „modă”. N-am avut habar, n-am ţinut cont de curente, de modă, nu m-am luat după nimeni, doar după mine însumi. Eu m-am născut să fiu eu.

Mai avem modele?

Nu. Aici e problema! Vezi tu, toată generaţia asta de vine acum îşi caută modele realizate scurt, repede – ţepuitori. Sunt oamenii care s-au pomenit cu bani, care au avut bani şi care au făcut afaceri după 1989. E nedrept. Startul e total nedrept. Pentru că, vezi, după Al Doilea Război Mondial, nemţilor li s-a dat câte o sută de mărci. Cei care au avut talent în a-i înmulţi au avut succes, ceilalţi nu. Ei bine, e nedrept faptul că noi, după ’89, ne-am aşezat la masa democraţiei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte, şi alţii care n-au avut nimic. Deci, noi n-am pornit la drumul ăsta de la zero, cu toţii. Oameni care ar fi fost capabili să investească şi să ştie să gândească n-au avut bani. Alţii au avut. Se laudă şi acum: „Domnule, păi m-a prins Revoluţia cu saci de bani!”

Oamenii sub un anumit nivel au avut, în general, bani înainte de Revoluţie…

Categoric!

Intelectualitatea, clasa de mijloc, n-a fost favorizată…

Vezi tu, de asta spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o manieră absolut incredibilă. O parte din spectacolele pe care le fac eu sunt gândite special pentru ca generaţia de astăzi, scârbită de România, să vadă că a fost şi altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e ruşine că sunt român”. Şi sunt băieţi deştepţi, copii deştepţi, nu gargaragii. „Mi-e ruşine că sunt român”… Ei nu mai au cu ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu a trebuit să fac acest efort, nobil de altfel, de a le demonstra că odată am fost cineva. Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri şcoliţi afară s-au întors şi au făcut România Mare.

Atunci era şi alt context istoric…

Nu mă interesează. Ăştia au făcut România, au făcut ţara. Asta a fost o perioadă extraordinară care s-ar putea să se repete. Fac o mică paranteză: am avut o întâlnire cu nişte tineri la Seattle. Acolo e fieful domnului Bill Gates. Şi, după spectacol, m-am întâlnit cu mulţi dintre ei şi am stat de vorbă. Unii voiau să se întoarcă, alţii nu mai voiau. Unii nu mai voiau să stea acolo pentru că îi trimiteau în India, ca formatori. Investeşte Bill Gates în India foarte mult. Mă rog, nu intru în amănuntele lor. „Nu mă duc domnule în India, mai bine mă-ntorc acasă!”, îmi spunea unul. „Ce să faci acasă?”, l-am întrebat.

În 2008, în premiera piesei „Omul din La Mancha“

Are vreo şansă aici?

Aici e problema. Dacă vă întoarceţi cinci, n-aveţi nicio şansă, vă mănâncă mediocritatea. Dacă vă întoarceţi 400 o dată, s-ar putea deja să fie importantă forţa voastră. Numai că îi mănâncă de vii, adică mediocritatea îi haleşte, îi distruge.

Avem vreo şansă de a scăpa de mediocritatea aceasta încuscrită cu impostura?

Da. Atragerea acestor copii şi „desţelenirea”. Adică să faci terenul. Cineva trebuie să pregătească terenul pentru ei.

Dumneavoastră puteţi să lucraţi pe terenul sufletului, dar alţii ce pot face?

Am lucrat şi lucrez. Ei mă consideră un fel de lider din punctul ăsta de vedere, pentru că nu i-am trădat niciodată. Tot ce le-am spus a fost adevărat şi a pornit din interior.

Dacă ar fi scutiţi de taxe zece ani, de pildă, s-ar întoarce?

Vai de mine!

N-ar fi o posibilă soluţie?

Sigur că da! Dar atunci, zece ani de zile n-ar trebui să mai avem alegeri. Pentru că n-ar mai avea ăştia de unde să strângă bani pentru campaniile electorale, să dea punguţe, ca acum. Că au început deja. Am crezut că mor de „drag” când au început cu punguliţe… Acum sunt albastre, am văzut. Punguliţe, le dau punguliţe… Asta mă doare, că se cumpără meschin. Discutam cu un prieten bun de-al meu, din Basarabia, din Chişinău, înainte de alegerile lor şi spunea: „Dar, frate Tudore, ce să facem, noi ne-am dus la ţară şi am dat la ţăranii noştri seminţe de morcov, de roşii, să pună în grădină. Le-am adus seminţe şi le-am adus răsad. Şi comuniştii au venit cu tranzistoare.”

”Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică.”

„Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti”

Se mai justifică, astăzi, disputa „comunişti/anticomunişti” în mediul politic?

Dragul meu, chestia asta cu comunismul e o vorbă. Comunismul n-a existat niciodată. A existat o formă exagerată, să zicem, a capitalismului, a înflorit fascismul din chestia aia, deşi toată treaba era plecată din social-democraţie. Mie mi se pare că nu e un lucru benefic faptul că ne uităm tot timpul înapoi.

Este contraproductiv?

Da, absolut contraproductiv. Asta a fost! Lăsaţi-mă acum să mă uit încolo, în faţă. Asta a fost istoria mea. Eu am mari probleme pentru că pregătesc un spectacol de o anume factură şi probabil că vor fi mulţi şocaţi.

Cu mai multe cântece din istoria românilor?

Da, chiar asta vreau să şi fac. Adică un spectacol de imnuri naţionale, pornind de la cântecele naţionale din perioada paşoptistă la cântecele mobilizatoare din preajma Războiului de Independenţă, apoi de la momentul 1916, din perioada interbelică şi până în epoca comunistă. Vor fi toate acolo. N-o să renunţ nici la „Lumina-i steagul nostru-n zare”. Sunt cântece foarte frumoase, sunt ale istoriei mele. Dar o să cânt şi două cântece legionare foarte frumoase, de altfel.

De ce se crispează unii când se fac demersuri de asumare a istoriei naţionale?

N-am înţeles nici eu de ce. De frică şi din nevoia de a cataloga. Eu am fost întotdeauna un personaj foarte ciudat şi n-au ştiut niciodată unde să mă pună. Când m-au pomenit întâi au spus: „Domnule, e cu chitara, e folk!”. Aşteptau să mă vadă ca pe Onofrei la Braşov, cu trei fete lângă mine şi cu încă două chitare. N-am ieşit. Am coborât către folclor adevărat. M-am apucat de cobză. Au spus „Băi, uite, băiatul e lăutar!”, pe urmă, iată-mă brusc cu o orchestră simfonică, total debusolant, n-a mai ştiut nimeni ce e cu mine. Iată-mă cu taraf tradiţional, iată-mă pe urmă cu muzica uşoară interbelică, iată-mă cu muzica pentru copii, iată-mă cu poezia închisorilor comuniste, cântând cu un cor de călugări. Acum pregătesc spectacolul cu corul şi fanfara reprezentativă a Armatei. Asta aş vrea. Aceste imnuri naţionale, cântate de o forţă naţionalistă în cel mai frumos sens al cuvântului.

Şi francezii sunt naţionalişti…

Toţi sunt naţionalişti mai rău decât noi, numai noi n-avem voie.

Se şi cultivă parcă această reţinere în „lumea bună”…

Intelectualii rasaţi nu mă mai interesează de mult.

Aveam aşa ceva?

Tocmai aia e, că mi se pare că n-avem… Vă amintesc poate una dintre cele mai frumoase replici pe care le-am auzit, dată de un prieten bun de-al meu, un personaj fabulos, unul dintre ultimele mari spirite ale acestei ţări, Romulus Vulpescu, despre care a zis o jurnalistă că e „fost intelectual”. Ce părere ai?! Şi lui i-a plăcut şi de câte ori se prezenta spunea: „Romulus Vulpescu, fost intelectual”. Vezi, asta mi se pare fantastic! Cu cât scrii mai complicat, cu cât eşti mai aşa şi cu cât îţi pute ce-i aici, şi cu cât eşti mai dincolo, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales”, eşti „rafinat”.

Dar, culmea, mulţi vor să se distanţeze de aceia de la care aşteaptă ovaţii…

N-aş avea nimic împotrivă acestor oameni – şi nici n-am ce să am, suntem pe alte tărâmuri – dacă ar fi fost veniţi din spaţiu, dacă ar fi fost extratereştri, înţelegi. Atunci ar avea voie, dar ei au fost şcoliţi aici, unii dintre ei sunt filosofi… Se spune că au făcut filosofia. Domnule, ai făcut socialism ştiinţific! Ce, ai uitat?! Aia era filosofie?! Aţi făcut socialism ştiinţific! Dacă spuneai că faci filosofia se uitau chiorâş la tine, aşa că nu puteai. Acum, toţi au terminat facultăţi din astea. Profesori de socialism ştiinţific…

”Cu cât îţi pute ce-i aici, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales”, eşti „rafinat”.”

„M-aş întoarce mâine la Spiru Haret”

Dacă aţi fi ministrul Învăţământului, care ar fi prima măsură pe care aţi dispune-o?

M-aş întoarce mâine la Spiru Haret, aş lua şi aş vede ce-a făcut, de ce a fost genial Spiru Haret. Înţelegi?

Pe vremea lui aveam unul dintre cele mai moderne sisteme de învăţământ din Europa…

Ştii de ce? Pentru că pornise de la – ştii foarte bine! – învăţământul modern din ţările civilizate şi l-a adaptat la capacitatea românului de a recepta. Du-i unui copil de american un program de-ăsta multicultural deschis şi l-ai tâmpit. Copilul român este capabil din punct de vedere intelectual să acumuleze. Tu, dintr-o dată, îmi ei copilul meu de la ţară – mă rog, acum de la ţară mai puţin, că nu mai au posibilitatea să vină…

Mulţi sunt plecaţi cu părinţii în Spania sau în Italia…

Aici e tragedia! Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem. Cine îmi garantează mie că, la ora actuală, nu se întâmplă ca 60% din viitorii copii geniali ai acestei ţări să nu aibă posibilitatea de a ajunge la liceu şi de a evolua!?

În 2002, primind Ordinul Naţional Steaua României

Numai 2% din tinerii din mediul rural intră la facultate…

Câţi dintre marii intelectuali ai acestei ţări au plecat de la ţară? Majoritatea. Eu am prins ultima generaţie de copii de ţărani. Ăştia de vin acum sunt copii de fermieri. Nu mă deranjează. Vreau să mă duc prin satele patriei şi să-i văd, cum mă duc eu din când în când şi să mă opresc din curiozitate. Mai fac exerciţiul ăsta şi acuma, chiar dacă nu apar la televizor să spun asta. Eu sunt individul care apare o dată pe an sau de două ori la televizor.

Refuzaţi apariţiile în emisiuni televizate?

Nu refuz. N-am unde să mă duc. N-am la ce emisiune. Nu există emisiuni pentru mine. Dă-mi tu o emisiune! Unde să mă duc? Ar trebui, de pildă, televiziunea culturală să se preocupe. Avem un TVR Cultural… Ăia nu m-au sunat în viaţa lor, nici nu ştiu că exist.

Sunteţi un om „greu încadrabil”, aşa cum v-aţi autodefinit…

Nu numai eu. Pot să enumăr acum zeci de personalităţi care ar putea să-ţi facă spectacole extraordinare, show-uri. Mai e şi altceva: de pildă, dacă eu sunt capabil să fac o emisiune trăsnet, cu un spectacol absolut, cu rating de neimaginat, cu un bun marketing de promovare al acestei emisiuni, cine îmi garantează că o gaşcă de mediocri din „partea ailaltă” n-or să spună: „Băi, suntem nebuni la cap, deci se poate şi aşa! Păi, îi învăţăm pe ăştia la lucruri de calitate? Nu. Noi trebuie să-i ţinem pe ăştia la ce suntem noi capabili.” Dacă oamenii prind gustul lucrurilor rafinate, îi huiduie, îi dau afară, le închid televizorul. De ce la mine, în orice perioadă, sălile sunt pline?

Jucaţi cu casa închisă întotdeauna.

Vin în Bucureşti, fac un spectacol, două, la Sala Palatului, nu se găsesc bilete cu două săptămâni înainte. Este un public al meu, un public creat de mine. Ăştia nu pot fi păcăliţi, ăştia nu se uită la kitschuri. Spectacolele mele sunt şi de umor. Adică la mine se râde în spectacole şi se râde copios.

”Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem.”

Prin dispariţia umorului din societate şi prin înlocuirea lui cu băşcălia, pare-se că am asistat la o mare conspiraţie împotriva românilor…

Uite, vezi tu, îţi dau un exemplu absolut admirabil de decădere, dacă vrei, a spiritului acesta românesc. Pe un bucureştean de acum 40, 50 de ani îl calcă un domn pe bombeu, în tramvai, şi ăsta se uită şi spune: „Dacă-mi bagi o fisă în gură îţi spun câte kile ai!” Înţelegi? Nu zice: „Bă, fiţi-ar mă-ta…! Bă, boule! Uită-te pe unde calci, în mă-ta!” Vezi, asta e diferenţa! Acum, pentru chestia asta te înjură şi te scuipă. Ăsta era umorul, ăsta era bucureşteanul, ăsta era Mitică, în sensul frumos.

Ce a determinat dispariţia lui Mitică?

Lipsa de credinţă, lipsa de educaţie, faptul că s-au populat artificial oraşele, că s-au industrializat. S-a construit enorm de mult, s-a adus forţă de muncă de la ţară. Şi pe ţăran, când l-ai rupt de glia lui şi l-ai băgat în mahala, a luat ce e mai rău. Şi a devenit mârlan. Nu mai este orăşeanul care ştia că nu trebuie să scuipe pe jos, că nu trebuie să arunce seminţe pe jos. Aşa era educat de mic, de când îl ducea bona la grădiniţă. Nu mai este nici ţăranul plin de respect, din sat, căruia îi era ruşine să facă astfel de lucruri pentru că se uitau vecinii la el. Aşa a înflorit în român, dintr-o dată, mârlănia. Şi a înflorit mârlănia până în sferele înalte ale politicului. Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice – lipsa totală de educaţie primară.

De acolo se propagă mârlănia la nivelul întregii societăţii…

Pe principiul „dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!” Dacă vrei să ajungi ceva, asta e ideea. „Fiţi, tată, ca mine că uite ce bine îmi merge!”

”Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice – lipsa totală de educaţie primară.”

„Caşaloţii din politică trebuie fugăriţi”

Se poate reforma actuala clasă politică sau e doar o iluzie?

Eu cred că se poate reforma dar… vezi tu, după 1989 n-am avut jurnalism. Erau nişte profesionişti care terminau „Ştefan Gheorghiu”, secţia jurnalistică, care ştiau despre ce e vorba cu jurnalismul, dar care trebuiau să facă un jurnalism dirijat de partid. Ştiau să scrie un reportaj, fără doar şi poate, îi învăţau să facă treburile astea. După ’89 au apărut două mii de ziare şi orice copil care scrisese un articol la gazeta de perete în şcoală a zis că e ziarist. Şi au început să publice toţi, să scrie toţi, care mai de care. Nenorocirea de pe lume…

Au fost şi sunt mulţi care au eşuat în profesiile pe care şi le-au ales iniţial…

Ei bine, au trecut 20 de ani şi s-a făcut deja jurnalism în România. Există, la ora actuală, jurnalişti din generaţia asta a voastră, profesionişti, care ştiu totul, pe care i-a învăţat viaţa. Ei bine, politicul n-a ajuns aşa de repede la maturitate. Ei sunt încă amatori. Pentru că, dacă în jurnalism a funcţionat foarte bine concurenţa, şi a trebuit să se şcolească băieţii prin scriitură, să devină acizi în verb şi să aibă logică în ceea ce scriu, în politică s-au aşezat câţiva indivizi care n-au mai vrut să plece. Le-a căzut bine, au ştiut şmecheriile şi n-au lăsat să urce tineretul care chiar voia să facă politică. Îţi dau exemplu de câţiva tineri politicieni foarte buni, foarte buni… Îi urmăresc la televizor, îi văd, le merge mintea, sunt copii prezentabili.

La cine vă referiţi?

Nu vreau să spun. Sunt destui, de la toate partidele. Nu vreau să spun…

Tinerii aceştia chiar vă dau speranţa că se poate şi altfel în politica românească sau e doar o impresie?

Nu, nu. Eu cred că ei ar putea să facă schimbarea, dacă ar avea în spatele lor generaţia ailaltă de tineri, care să-i „fugărească”.

Tinerii la care vă gândiţi sunt plecaţi acum în străinătate.

Da, da, da. Pentru că ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!”, îşi zic ei. „Băi, copile, tu nu ştii cum este, hai că-ţi spune tata…”, înţelegi? Ăsta este punctul meu de vedere. Asta este cea mai mare tragedie a acestui popor.

”Ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!”, îşi zic ei.”

„Băsescu nu mă reprezintă”

Cum aţi judeca primul mandat al preşedintelui Băsescu, în raport cu cel de-al doilea?

Nu ştiu dacă sunt măsură să-l judec pentru că eu nu l-am votat. Adică eu n-am agreat genul…

Dar totuşi vă reprezintă.

Nu pe mine.

Pe noi toţi, ca popor, ne reprezintă.

Eu mă delimitez de chestia asta. Sigur, mă supun că n-am încotro. Sunt într-o ţară democratică şi trebuie să respect legile pe care preşedintele le semnează. N-am ce să fac. Iar recurg la pilde, ca să zic aşa. În primul său mandat, a venit la un spectacol de-al meu. Ca ministru, a venit la mai multe, dar apoi n-a mai venit.

E pilduitor?

Poate, cine ştie… L-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu. Asta când era primar general al Capitalei. A venit, din nefericire – n-a fost inspirat! -, la acel spectacol, şi spuneam un poem a lui Sorescu – „Măciuchiţa”. Începea foarte rău: „Unul, Gagea a lui Spartu’” – spunea Sorescu – cu cap mare şi cutare…”, „a fost ales de Comitetul” nu-ştiu-cum „să lichideze câinii”. Băsescu tocmai luase hotărârea să lichideze câinii. Şi de aici încolo, poemul era o „nenorocire”. „Băi, zice, eu am făcut o şcoală şi am învăţat că nu-ţi dă dreptul nimeni să omori câinele. Dar tu ce-ai învăţat? Să omori câini?”. Adică era treaba „legată” şi de atunci n-am mai avut o relaţie cu el. M-am mai întâlnit cu Domnia Sa o dată, când făcea o baie de mulţime, a doua zi de Paşti, la primarul oraşului Craiova, pe care, după aia, l-au închis… Dar, mă rog, cu entuziasm m-a îmbrăţişat, să vadă lumea. S-au făcut şi fotografii…

Aţi realizat un transfer de popularitate…

Sigur că da. Am stat de vorbă cu Domnia Sa, am băut un pahar de vin. Era Radu Berceanu acolo, care m-a prezentat plin de drăgăleşenie.

Radu Berceanu v-a prezentat pe dumneavoastră?

Da, m-a prezentat şi i-a spus domnului Băsescu foarte frumos: „Vă prezint pe «naşul» meu politic. Dacă Tudor Gheorghe n-ar fi fost, eu n-aş fi intrat în politică”. Am făcut şi greşeli, domnul meu…

”Pe Traian Băsescu l-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu.”

„Mă adresez tinerilor care pot discerne”

De ce vă iubesc tinerii de azi atât de mult?

Pentru că, deocamdată, nu i-am dezamăgit cu nimic. Toate programele mele, toate gândurile mele le-am spus pe faţă. Ei sunt debusolaţi. Eu cred foarte tare în capacitatea lor de a discerne. Mă adresez unei categorii de tineri capabili să facă această deosebire. Eu ştiu că oamenii care mă apreciază şi care vin la spectacolele mele plătesc şi bani. Nu sunt deloc ieftine biletele la mine.

Calitatea costă…

Mi s-a şi reproşat, la un moment dat, dar n-am ce să fac. Nu pot să fac un spectacol ieftin având în spate 80 de instrumentişti şi un cor. Astea costă. Nu mă ajută Ministerul Culturii să subvenţioneze actele de cultură.

Ministerul Culturii are alte preocupări…

Probabil.

Acum este preocupat, se pare, şi de „proiectul Roşia Montană”…

Nu ştiu nimic despre Roşia Montană. Am fost pe acolo, în zona aceea mirifică, în istoria aceea senzaţională. Am şi jucat într-un spectacol foarte frumos în care era vorba exact despre lumea căutătorilor de aur, a minerilor din băile de aur ale ţării. E o istorie şi acolo. Dăm, încet, încet, cu piciorul la fiecare zonă care înseamnă istorie.

Niciodată după 1989 nu vi s-a propus să coordonaţi vreun proiect naţional de promovare a culturii române?

Nu. Eu am făcut nenumărate turnee în străinătate şi înainte de ’89 şi după ’89. Dar niciodată trimis de statul român. Pe mine niciodată Ministerul Culturii nu m-a trimis să reprezint cultura română. Eu am fost invitat să reprezint cultura română. Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.

”Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.”

„În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi”

V-a fost vreodată ruşine de faptul că sunteţi român?

Niciodată!

Dar aţi avut motive să vă fie ruşine?

Ar fi fost. Ar fi fost când eram cu o delegaţie de francezi în zona Lyonului. Eram la un nivel foarte mare, cu doi profesori universitari – dintre care unul era Michel Noir, fost ministru al Finanţelor, primar al Lyonului şi posibil candidat la preşedinţie. La o masă, lângă noi, erau nişte români care înjurau şi vorbeau atât de tare încât mi-a venit să intru în pământ. Şi ăla m-a întrebat: „Nu vorbesc română?” Bine, eu am fost delicat şi am spus: „Un dialect…” Dar nu mi-e ruşine nici acum dacă mă duc în străinătate şi mă întreabă ăştia de economia noastră. Eu spun că trecem printr-o perioadă mai dificilă, ca în orice tranziţie. Şi mi se pare normal să spun aşa. Ce dreptate a avut Brucan şi cum l-am înjurat atunci când a zis că ne trebuie 20 de ani să se schimbe generaţiile astea. Dar mie mi-e teamă foarte tare de alt lucru – ca aceia care vin din urmă să nu fie foarte taraţi.

Riscul e mare.

În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi. Cred că ăsta e şi termenul istoric.

Ca o pribegie prin deşert…

Sigur că da.

Va începe România, după 2012, să se schimbe în bine?

Pe termen scurt, după 2012, va fi foarte rău.

Deci, nu vom începe să creştem…

Nu, că n-avem cum. „S-a dus dracului rapiţa”, ştii, cum zice Caragiale. S-a dus dracului cultul muncii la români. Prea am vrut toţi să fim „biznizmeni”.

Cu „z”…

Da. Neapărat! Adică, noi am vrut repede să păcălim. Acum, încet, încet, apare câte unul care face câte ceva şi noi alergăm repede să-l filmăm şi să arătăm „Uite că se poate!”. Dar nu, aici, până nu se va… Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.

Sunteţi printre puţini care mai crede asta.

Eu cred pentru că am văzut ce se poate face. Du-te în zona Satu Mare să vezi ce au făcut acolo. Au învăţat cum e cu căpşunile. Şi s-a umplut zona aia, a Maramureşului, de căpşuni. I-am văzut şi la Galaţi şi erau fericiţi. Scria mare: „Căpşuni de Satu Mare”. Deci ei au învăţat să facă asta. Dacă acestor oameni care ar veni, guvernanţii de astăzi, legislaţia de astăzi le-ar spune: „Domnule, puneţi o afacere pe picioare şi cinci ani de zile nu vă luăm nicio taxă!”, s-ar întoarce mai mulţi. Ei, atunci ţara asta s-ar face cum trebuie.

”Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.”

Fragmente din precedentul dialog „La masa Adevărului” (mai 2009)

George Rădulescu: Mai avem motive să fim mândri că suntem români?

Tudor Gheorghe: E greu, dar pentru asta lupt eu. Asta încerc să demonstrez acestei generaţii debusolate şi debusolante. Motivele care ar putea să-i facă să fie mândri că sunt români trebuie căutate în trecut, nicidecum în contemporaneitate. Am obsesia limpede a două perioade din istoria României: paşoptismul şi perioada interbelică. Acelea au fost perioade extraordinare în istoria poporul român. Atunci s-a înfiinţat România.

Tânăr fiind, mai poţi spune astăzi că eşti mândru că eşti român fără a atrage priviri ironice, fără a fi luat în batjocură?

A fost şi cred că mai e un vânticel niţel ciudat. O anume categorie de intelectuali români susţin ideea – nu pe faţă, ci discret, parşiv! – că cu cât îţi înjuri mai mult ţara, cu atât eşti mai european. Mie îmi dispace genul ăsta.

Ce vă supără cel mai mult în societatea românească?

Mârlănia din jur! Ies pe strada Unirii din Craiova şi mă salută vecinii mei care îmi spun cu eleganţă: „Salut vecine!”. Adică ne tragem de şireturi. Iar e vorba despre lipsa criteriilor… Mă deranjează ce văd în Bucureşti, unde nu îmi place să stau. Merg cu taxiul şi mă uit la lumea din autobuz, pe fereastră. E de o tristeţe cumplită… Nu mai e niciun zâmbet. Femeile, înainte, când fugeau după autobuz râdeau. Acum fug disperate. Dacă nu prind autobuzul e o disperare îngrozitoare.

Care ar fi soluţia?

Educaţia! Am avut un prieten care fusese dat afară din televiziunea română pentru că îl invitase pe consulul britanic acreditat la Bucureşti, care vorbea bine limba română. L-a întrebat: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi reuşit?” Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre cameră: „I-am băut 400 de ani!”.

La noi ar funcţiona acelaşi „sistem”?

Aici nu trebuie să existe democraţie pentru că nu e construit sistemul. Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă! Văd că deţinuţii se vaită acum în închisori că nu au televizor cu nu ştiu ce diagonală. Şi l-am întrebat pe tata ce televizor avea în puşcărie. Să-i scoată la muncă, că n-au cu cine face autostrăzile! Eu, care umblu în toată ţara, observ că nimeni nu munceşte pe drumurile patriei. Se fac poduri, se fac şanţuri şi trec pe lângă ei. Sunt câte 10 inşi, iar trei stau în lopeţi. Ce-ar fi să nu le mai dea lopeţi cu cozi din astea? Să le dea lopeţi cu cozi mai lungi ca să nu mai poată sta în ele! Sau să le dea lopeţi cu cozi mai mici. Dar nici aşa nu e bine, că fantezia îl determină să pună basca în coadă şi să stea în fund.

E vorba de mentalitate…

Le dau formula cum să facă autostrăzi. Să aducă 3.000 de chinezi şi să le spună de unde până unde trebuie făcut, fără să se mai bage în rest, că-i strică! Să vezi ce autostradă se face, ca vântul şi ca gândul.

De unde pleacă problema aceasta, a modului în care ne raportăm la muncă?

Din comunism! Nu era sloganul genial: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”? Exista un folclor ilegal, pe care îl cântau lăutarii în perioada comunismului. Era atunci cu acordul global: „Fir-ai al dracu` de global, mi-ai făcut muierea cal!” sau „Fir-ai a dracu` tarla lungă!” sau „Dacă ai şurub isteţ, ajungi mare la judeţ!”.

”Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă!”

De George Rădulescu – Adevarul

sursa : FRONTPRESS

Adevărata istorie a Moldovei

Statul Moldova a dispărut în anul 1859, atunci când s-a unit cu statul Valahia. Republica Moldova nu are cum să fie continuatoarea statului medieval Moldova, iar istoria acestui stat începe cu data de 27 august 1991, la declararea independenţei.

Statul medieval Moldova a apărut prin transferul nobilimii valahe din Maramureşul aflat sub suzeranitatea regatului ungar (legenda lui Dragoş Vodă, descălecarea lui Bogdan Vodă). În mod asemănător, la sud de Carpaţi, statul Valahia a apărut prin transfer de nobilime valahă din Transilvania supusă regatului ungar. Cele două state au avut o istorie comună de 500 de ani. Dinastiile domnitoare de la Suceava (mai apoi, Iaşi) şi Târgovişte (mai apoi, Bucureşti) s-au înrudit şi încuscrit de nenumărate ori. Voievozii s-au luptat şi s-au împăcat. Unii au trecut de pe un tron pe celălalt de mai multe ori. Cele două ţări au avut de înfruntat în jumătatea de mileniu aceleaşi pericole: suzeranitatea maghiară şi poloneză, asaltul Imperiului Otoman. De multe ori au fost aliate, de multe ori au fost duşmane. Instituţiile şi legislaţia celor două ţări erau aproape identice. Limba vorbită de oameni era aceeaşi. Până la urmă, unificarea trebuia să se întâmple.

Şi s-a întâmplat fără război, în mod paşnic. Din 24 ianuarie 1859, din momentul în care s-a votat unirea Principatului Valahiei cu Principatul Moldovei, ambele state au dispărut din cadrul relaţiilor internaţionale (data precisă a unificării totale este 1862, însă unirea din 1859 este fenomenul fundamental). A apărut un stat nou, numit iniţial Principatele Unite, mai apoi România. Nu este un fenomen unic în istoria lumii. Regatele Saxoniei, Bavariei şi Prusiei s-au unit şi a apărut Germania. Multele regate şi ducate din peninsula italiană s-au unit pentru a forma statul Italia. Şi mai sunt şi alte exemple. Istoria Bavariei s-a contopit în istoria Germaniei. La fel şi istoria statului Moldova s-a dizolvat în istoria statului România.

De ce nu poate avea pretenţia Republica Moldova să fie continuatoarea istoriei voievodatului medieval Moldova? Pentru că nu făcea parte din Principatul Moldovei atunci când acesta s-a unit cu Principatul Valahiei. Teritoriul actualei Republici Moldova se afla în componenţa Imperiului Rus cu statut de gubernie – un simplu teritoriu ocupat ilegal, aflat sub administrarea Moscovei, lipsit de legi proprii. Teritoriul dintre Prut şi Nistru a avut pentru scurt timp rang de stat independent – fără însă să fie recunoscut la nivel internaţional. În 1918, la Chişinău a fost declarată Republica Democrată Moldova care s-a unit cu România. Simbolurile, capitalele, documentele şi mormintele voievozilor statului medieval Moldova se găsesc în România.

Dacă în şcoli urmează să se predea istoria Republicii Moldova, corect ar fi să înceapă de la 27 august 1991. Dacă se doreşte să se predea istoria Moldovei – atunci nu trebuie ocoliţi anii 1812, 1859, 1878, 1918, 1941. Iar dacă se ajunge la evenimentele din aceşti ani, istoria Moldovei se transformă în istoria românilor. De George Damian – Timpul

sursa:FRONTPRESS