Motto: "Cum incepe lichidarea unui popor? Se incepe prin a-i sterge memoria: ii distrugi cartile, cultura, religia, istoria, si apoi altcineva ii va scrie alte carti, ii va da alta religie, alta cultura, ii va inventa alta istorie ...” (Napoleon Savescu) Luna iulie ne aduce in amintire marile personalitati ale Casei Regale a Romaniei, si ale tarii, care s-au invesnicit in slava: Regele Ferdinand I, la 20 iulie 1927, iar Regina Maria, la 18 iulie 1938. Recitim, tulburati, mesajul testamentar al lui Ferdinand I, cel Loial: "Ridic, pana la ultima suflare, ruga mea fierbinte ca Dumnezeu sa binecuvanteze si in viitor soarta poporului roman si sa harazeasca viitorului Rege al Romaniei intregite ajutor ceresc, ca, la randul sau, sa intareasca si sa sporesca mostenirea nationala, unind tot mai strans puterile si insusirile Romanilor din toate straturile sociale”. O tempora...! In viata de toate zilele, regele era un erudit in materie de botanica – pasiunea vietii sale, adora muzica, literatura, arta, chimia si, mai ales, limbile clasice. A dus mai departe mostenirea parintelui sau, Carol I, care, la randu-i, in prevederile testamentare din 14 februarie 1899, mentiona: "Succesorul meu la tron primeste o mostenire de care el va fi mandru si pe care el o va carmui, am toata speranta, in spiritul meu, calauzit de deviza "TOTUL PENTRU TARA, NIMIC PENTRU MINE!”. Asa a fost! Ca si sotul ei, Ferdinand Intregitorul, Regina Maria avea un inalt sentiment al datoriei, o mare indrazneala si o mare energie. I-a stat alaturi atat in momentele fericite ale Razboiului de Intregire, dar si la greu, pe front. Cu riscul vietii, a mers in transee, incurajand trupele, in spitale, printre raniti si bolnavii de tifos, sprijinind corpul surorilor de caritate. Franta a decorat-o cu ordinul "La Croix de Guerre” ("Crucea de Razboi”), fiind intampinata cu onoruri ca pentru sefii de stat, trecand in revista garda de onoare, lucru nemaiintalnit pana atunci pentru o femeie. A fost membru corespondent al "Academie des Beaux-Arts” din Paris. Ambii suverani au fost inmormantati in Catedrala Episcopala din Curtea de Arges, alaturi de inaintasii lor, Regele Carol I si Regina Elisabeta. Superba Maria, Regina a Romaniei, Principesa de Edinburg si de Saxa Coburg si Gotha, nascuta Marie Alexandra Victoria (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia - d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul Romaniei), era nepoata Reginei Victoria a Angliei si a Regelui Edward al VII-lea, precum si verisoara primara a Tarului Nicolae al II-lea si a Regelui George al V-lea. Maria Alexandra Victoria, Principesa de Edinburg si de Saxa Coburg si Gotha, s-a logodit, la 16 ani, cu Printul Ferdinand de Hohenzollern, mostenitor al tronului Romaniei. Casatoria a avut loc la 29 decembrie 1892. Unul dintre exponatele Muzeului National al Romaniei, o cupa de argint oferita de municipalitatea Capitalei, aminteste de acest eveniment; piesa are gravata inscriptia: "Bine ai venit, mireasa de Dumnezeu aleasa spre a Patriei cinstire. Ianuarie 1893”. A fost supranumita de popor "Mama ranitilor”, "Regina-soldat”, pentru atitudinea ei brava din timpul Primului Razboi Mondial, cand, alaturi de doamnele de la Curte, a lucrat direct pe front, in spitale de campanie, si a coordonat activitatea unei fundatii de caritate. "Celebra sa bunica, Regina Victoria, a caracterizat Romania ca fiind o tara «foarte instabila si avand populatia destul de corupta» (n.n.- !!!). In timpul Primului Razboi, aceste cuvinte s-au dovedit a fi premonitorii, caci Romania neintregita, care se unificase in 1859, a fost ocupata, dupa o serie de infrangeri militare, de armata germana, care atacase dinspre Ungaria si din Bulgaria, Casa Regala fiind obligata sa se refugieze in Moldova, impreuna cu institutiile publice ale statului roman, in timp ce, in Rusia, familia tarilor rusi Romanov (verii reginei) a fost executata, iar la granita de est izbucnise Revolutia Bolsevica. Dilema politica a Romaniei, in perioada dintre 1914 si 1916, era daca sa participle, in Primul Razboi Mondial, alaturi de aliati, sau alaturi de germani. Tara ramasese in pozitie de neutralitate, timp de doi ani, nu in ultimul rand datorita prim-ministrului I.C. Bratianu. Alaturi de acesta, o influenta deosebita in a-l determina pe regele Ferdinand (dupa 1914) sa intre in razboi de partea Antantei, in 1916, l-a avut Regina Romaniei, Maria. Armata Romana, antrenata de francezi, a luptat cu vitejie in Carpati, si a invins o armata germana superior dotata, dar, in cele din urma, a fost fortata sa se retraga, catre sfarsitul razboiului. Intrau acum in scena diplomatii, pentru a minimaliza pierderile, pentru recunoasterea acestor eforturi si fapte de vitejie, pentru includerea Romaniei de partea taberei victorioase in momentul semnarii Tratatului de la Versailles. "Regina Maria a calatorit la Paris in timpul Conferintei de Pace si s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, in Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofiter de armata cu maniere impecabile si cu o sensibilitate fata de femeile frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit in toata splendoarea sa. Frumusetea ei era dublata de o inteligenta iesita din comun. Ea a pledat pentru cauza romanilor, reamintindu-le aliatilor occidentali enormul sacrificiu al Armatei Romane. Serviciul adus atunci Romaniei, de catre Regina Maria, a fost crucial, desi putin inteles. Cand negociatorul-sef al delegatiei romanesti, primul ministru Bratianu, a inceput sa piarda teren, regele a rugat-o pe regina sa intervina, iar aceasta a plecat intr-o misiune neoficiala la Paris si la Londra.” Diplomatic, erau sprijinite eforturile pentru recunoasterea Romaniei, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei, Moldovei, Basarabiei si Munteniei. Desi rolul femeilor in politica era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand pana la moartea acestuia, in 1927. In momentul in care fiul sau a mostenit tronul, el a izolat-o, insa, complet pe regina, care s-a retras din viata publica pana la moartea ei, in 1938. In 1924, regina Maria a construit Palatul de la Balcic, intr-un peisaj superb, si a facut din acesta un loc de intalnire pentru artistii epocii. Palatul a fost cedat Bulgariei, odata cu Cadrilaterul, si se gaseste acum pe teritoriul tarii vecine. Tot aici, la Balcic, la resedinta sa de pe malul Marii Negre, din ordinul ei, asezata intr-o cutie de aur cu stema Romaniei, a fost inmormantata, intr-o cripta micuta, inima reginei. Regina Maria a Romaniei Mari a avut, ca ultima dorinta, ca trupul sa-i fie inmormantat la Manastirea Curtea de Arges, iar inima la resedinta de la Balcic. Dupa pierderea Cadrilaterului (1940), inima a fost adusa langa castelul Bran, a doua resedinta a Reginei. In anul 1968, comunistii au spart cu rangile sarcofagul de marmura si au luat caseta cu inima. Caseta a fost trecuta in Tezaurul Istoric al Romaniei, iar inima reginei zace pe undeva, prin Muzeul National de Istorie. Oamenii din Bran au facut numeroase apeluri ca inima reginei sa fie readusa la locul ei. Un interviu din luna ianuarie a anului 1934, acordat de suverana Romaniei (aflata in Austria, in localitatea Moedling) ziarului englez "Daily Expres”, in prezenta unui maresal regal, spune mai mult decat orice comentariu despre caracterul suveranei. Iata ce relateaza jurnalistul: "Deasupra mea, culorile Romaniei: rosu, galben, albastru, falfaiau in bataia vantului. Soarele patrundea in odaia placuta. Cu greu s-ar putea inchipui o scena mai odihnitoare in aceasta lume fara odihna... Era ziua de botez a celei mai mici nepoate, Maria Ileana. Parea de necrezut... Regina Maria, imbracata in albastru si cenusiu, avea in jurul gatului doua siraguri de perle mari cat boabele de fasole! Nu parea nici mai batrana, nici mai putin frumoasa decat fiicele sale! A venit vorba de dificultatile Romaniei, de Duca, premierul asasinat (pe 29 decembrie 1933). «Acesta, spunea ea, a fost ucis pe la spate, de un asasin misel. Mi-a fost prieten vreme de 30 de ani. Un om priceput, credincios tarii, credincios regelui sau... De ce a trebuit sa moara asa?» - isi strange mainile si se dojeneste singura. «M-am retras din politica - adauga dupa o clipa. Nu pot vorbi despre aceste lucruri. Va pot spune numai ca Romania este o tara pasnica. O iubesc din toata inima. Cer lumii sa stie ca, desi Romania trece prin timpuri rele, ea va invinge pana la capat...». Cerandu-i-se parerea despre problema antisemitismului, ea da urmatorul raspuns: «O tara are dreptul sa se apere impotriva tuturor inamicilor. Eu nu sunt antisemita. Am multi prieteni buni, evrei. Eu nu pot judeca de pe pozitiile lui Hitler!». In privinta rolului femeii in societate, ea critica din nou extrema dreapta: «Nu se poate restrange activitatea lor. Nu poti infrunta femeile; cand primul entuziasm al represiunii lor a trecut, s-a vazut ca ele au ramas tot atat de tari. Sunt mult mai multe femei in lume decat barbati. De ce sa nu ingadui acelor femei care nu se pot casatori sa munceasca si sa-si castige singure existenta?» Intrebata despre felul in care vede relatiile dintre statele Europei, regina a dat un raspuns premonitoriu: «Chibzuiesc adesea cu regret asupra zilelor care au trecut. As dori ca idealul Statelor Unite ale Europei sa se implineasca! Omul care va aduce una langa alta, Franta de Germania, intr-o astfel de confederatie, isi va face numele istoric!». Venirea la putere in urma cu un an (n.n. - 1933) a lui Adolf Hitler in Germania si politica revansarda a acestuia indreptateau intrebarea finala, despre posibilitatea unui razboi mondial. La aceasta intrebare, Regina Maria a raspuns: «As vrea mai bine sa mor, decat sa vad izbucnind un nou razboi!» Dorinta i s-a implinit. Pe 18 iulie 1938, in Palatul Pelisor, Regina Maria s-a stins din viata. La 1 septembrie 1939, izbucnea cel deAl Doilea Razboi Mondial... Dupa 1990 a fost publicat jurnalul ei - prilej de comentarii mai mult sau mai putin potrivite despre viata ei particulara. Regina a iubit arta, poezia si filosofia, si a continuat traditia reginei Elisabeta, ajutand cu burse de studiu si bani o seama de personalitati din lumea literara si artistica. A scris, la randul ei, povestiri pentru copii, poezii, a pictat, florile preferate fiind crinii si macii. A colectionat lucrari de arta ale unor pictori foarte cunoscuti, precum Arthur Verona, Stefan Popescu, Kimon Loghi, Cecilia Cutescu Storck, Nicolae Vermont, Eustatiu Stoenescu. Multe din obiectele personale pot fi vazute la Maryhill Museum, initial locuinta unui om de afaceri feroviare american din Washington, DC, Sam Hill, cu care Regina Maria a purtat o indelungata corespondenta. Muzeul, situat in statul Washington, parte a Statelor Unite ale Americii, la nordul fluviului Columbia, expune o mare parte din garderoba regala, mobilier, precum si alte obiecte, inclusiv coroana reginei. Insa obiecte de mobilier apartinand reginei pot fi vazute si in interiorul Castelului Bran, pe care l-a decorat, si unde si-a petrecut o parte frumoasa a vietii. In testamentul Reginei Maria se gaseste o ultima adresare catre poporul roman si catre tara: «Tarii mele si Poporului meu, Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si, totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca o data, chiar de dincolo de linistea mormantului. [...] Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie, vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare. Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea, si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa. Am credinta ca v’am priceput: n’am judecat, am iubit...»”. Asadar, cum scriam la inceput, luna iulie ne aduce in amintire marile personalitati ale Casei Regale a Romaniei, si ale Istoriei Romanilor, care s-au invesnicit in slava: Regele Ferdinand I, Intregitorul, la 20 iulie 1927, iar Regina Maria, la 18 iulie 1938. Fie-le amintirea vesnica!
sursa: Clipa.com
O echipă de arheologi români, ajutată de studenţi voluntari din ţară şi străinătate, a făcut o descoperire importantă în Sarmizegetusa. Deşi săpăturile sunt doar la început, arheologii povestesc pentru Realitatea.net că ar putea fi nevoiţi să sisteze lucrările din lipsa banilor.
Motto: "Pastrarea unei insule crestine intr-o mare islamica se datoreaza sprijinului romanesc"
Academician Virgil Candea
"Dumnezeu a zis: "Nu te apropia de locul acesta; scoate-ti incaltarile din picioare, caci locul pe care calci este un pamant sfant"" (Exodul 3:5)
Odata cu vorbele Domnului avea sa inceapa, cu aproape trei milenii si jumatate in urma, povestea unuia din cele mai faimoase si sacre locuri din lume: Manastirea Sfanta Ecaterina, din sudul Peninsulei Sinai. Multe locuri am colindat in Egipt, pe urmele marilor profeti biblici, dar numai cand am pasit pe varful muntelui lui
Moise, la poalele caruia se afla unul din cele mai mari centre de pelerinaj din lume, sacru atat crestinilor, cat si musulmanilor si evreilor, am putut afirma ca intre cer si pamant, intre intuneric si lumina, calea spre Dumnezeu este un drum initiatic, la capatul caruia, privind in urma, te regasesti singur in fata divinitatii, incarcerat in propriile limite, incercari, neputinte si taceri. Acolo, in Sfanta Ecaterina (zona aflata, din anul 2002, sub protectia UNESCO), in vremea calatoriilor pe care le-am facut, de nenumarate ori, in sudul Peninsulei Sinai, am intalnit o comunitate de obarsie romana, si anume - pe cea a beduinilor Gebalieh (Gebalieh - oamenii muntelui, munteni, dar si paznici sau aparatori, in traducere din limba araba), urmasii direct coboratori din robii valahi, adusi cu cincisprezece secole in urma de imparatul bizantin Iustinian pentru a ridica, sluji si proteja Manastirea Sfanta Ecaterina. Importanta unei cercetari etno-lingvistice, ce poate dezlega enigma originii denumirii acestui trib, este subliniata de George Vaida, in articolul "Relicte de limba daca in Peninsula Sinai", aparuta in revista "Noi, Tracii", nr. 130, din septembrie 1985, care, facand referire la stransa inrudire dintre limba daca si irlandeza veche, precum si la originea carpatica si preceltica a irlandezilor, se opreste la substantivul irlandez "Galbhalai", ce semnifica ocupant, colon, si din care ar fi derivat actuala lor denumire, cu formele mentionate in articolul citat: "Gabalia, Gabhalai".
Intamplari biblice
Istoria acestui trib de valahi, ce ocupa un loc aparte in peisajul sinait din Egipt, prin descendenta lor diferita si prin faptul ca sunt unul din cele mai vechi triburi din Peninsula Sinai, se impleteste strans cu cea a locului unde au fost adusi, in secolul al VI-lea, de imparatul bizantin Iustinian: Sfanta Ecaterina.
Beduin Gebalieh�
De la momentul sosirii lui Agar, impreuna cu Ismail, in pustiul Faran, derulez istoria locului pana la un alt moment semnificativ, cand, in urma cu trei milenii si jumatate, in tara Madianului, isi va gasi salvarea Profetul Moise, de mania faraonului biblic. Aici o va intalni Moise pe Sefora, fiica preotului Madianului, Ietro, impreuna cu cele sase surori ale sale, la fantana ce astazi ii poarta numele si care se afla in incinta Manastirii Sfanta Ecaterina. Si tot aici, dupa inca 40 de ani petrecuti in exil, in pustia muntelui Sinai, in para focului unui rug aprins, profetul biblic va primi porunca de la Dumnezeu sa scoata poporul evreu din robia faraonului, pentru ca dupa alti 40 de ani de pribegie in Peninsula Sinai, sa primeasca, in varful Muntelui, cele 10 porunci, pe cele doua table de piatra ale marturiei.
Doua sute de familii de valahi in Sinai
In secolul al IV-lea, imparateasa Elena, aflata la venerabila varsta de aproape 80 de ani, a purces intr-o calatorie la Ierusalim, unde s-a stabilit pentru o perioada de doi ani. Dupa ce a adus la lumina mormantul lui Iisus, ingropat sub templul zeitei Venus, si a gasit cele trei cruci pe dealul Golgotei, imparateasa a hotarat sa-si continue calatoria si a intrat in Peninsula Sinai, pentru a urma drumul facut de Fecioara Maria si Iisus, in vremea refugiului lor in Egipt.
Beduinii Gebalieh Nada si Mohamed Salah, pe varful Muntelui lui Moise�
Domnii romani, paznicii Muntelui lui Moise
De la momentul aducerii lor in Peninsula Sinai de catre imparatul bizantin Iustinian, istoria valahilor, deveniti beduinii Gebalieh, se impleteste strans cu cea a Manastirii Sfanta Ecaterina, lacas ce isi datoreaza existenta ajutorului constant pe care l-a primit, de-a lungul timpului, din partea domnilor romani, pana la secularizarea averilor manastiresti din Principatele Unite, in timpul lui Alexandru Ioan Cuza.
Clopotnita Manastirii Sfanta Ecaterina�
Gebalieh - vlahi islamizati�
Din nefericire, tezaurul si biblioteca Manastirii Sfanta Ecaterina, unde se afla documente importante referitoare la obarsia si istoria beduinilor Gebelieh, nu sunt deschise vizitatorilor, pentru ca monahii cu greu vor ierta si uita pierderea, in anul 1865, a celui mai valoros manuscris pe care l-au avut: Codicele Sinaitic, ce data din secolul al IV-lea, ce a fost dus de catre Tischendorff la muzeul din Petrograd, si vandut apoi la "British Museum" din Londra. Fara doar si poate ca un proiect serios dedicat originii valahe a beduinilor Gebalieh implica cercetarea documentelor nestudiate inca, referitoare la originile si istoria valahilor sinaiti, aflate in biblioteca Manastirii Sfanta Ecaterina (a doua mare biblioteca din lume, dupa cea a Vaticanului), unde se afla manuscrise si carti de cult romanesti, acte de arhiva si condici, hrisoave de danie romanesti, daruite lacasului de catre Grigore Ghica, Nicolae Mavrocordat, Petru Rares, Petru Schiopul, Vasile Lupu, Alexandru Ipsilanti, Alexandru al II-lea Mircea, Mihail Racovita, Ieremia Movila, Radu Paisie, Petru cel Tanar, Matei Basarab, ce au sustinut, impreuna cu multi altii, de-a lungul timpului, existenta acestui lacas, alaturi de familii boieresti, precum Balacenii sau familia Spatarului Mihail Cantacuzino, care intre anii 1668-1703, pe timpul egumeniei lui Ioachim Peloponesiacul, a intreprins un pelerinaj in Sinai, impreuna cu Doamna Elena, sotia lui Constantin Cantacuzino postelnicul (mama domnitorului Serban) si sora sa, Stanca, pelerinaj in amintirea caruia a durat in 1695 schitul monahal din Romania, de la Sinaia; sau fostul mitropolit Varlaam al Ungrovlahiei, care intreprinde un pelerinaj in Sinai, tot in aceasta perioada, sau domnitorul Constantin Brancoveanu, al carui tablou in marime naturala, donat manastirii de marele martir roman in anul 1696 si descoperit in anul 1935, de Marcu Beza, am avut ocazia fericita sa-l vad in biblioteca, inchisa astazi, din pacate, vizitatorilor, sau carturari romani, pelerini in Sinai, precum Dimitrie Bolintineanu (1819-1872), care a tiparit cartea "Calatorii in Palestina si Egipt" (Iasi, anul 1856) sau cunoscutul etnograf, folclorist si muzicolog iesean, Teodor Burada (1839-1923), ce si-a publicat notele scrise in calatoria facuta in Sinai in ziarul "Evenimentul" din Iasi. Este interesant de mentionat si episodul condamnarii la exil, pe viata, in Manastirea Sfanta Ecaterina, la dorinta domnului fanariot Nicolae Mavrocordat, in anul 1716, a lui Antim Ivireanul, dupa inlaturarea sa de la putere. Mitropolitul, mare tipograf si gravor in acelasi timp, personalitate culturala remarcabila ce a intocmit la Snagov si a daruit Manastirii Sfanta Ecaterina un ghid al Muntelui Sinai, in 1710, nu a apucat sa-si ispaseasca pedeapsa, fiind asasinat, pe drumul spre Sinai, de catre soldatii turci.
Detaliu dintr-un brau. S-a pastrat semnul crucii�
Pentru a sublinia importanta studierii documentelor referitoare la Gebalieh, aflate in biblioteca Manastirii Sfanta Ecaterina, mentionez si descoperirea uluitoare, din anul 1978, a 4 tone de manuscrise vechi, in 25 de lazi, ce au fost ascunse intr-o tainita a zidurilor vechi ale manastirii, scrise in limbile greaca, latina, siriana, araba, armeana si besa, care este limba veche traca, si una din cele patru limbi paleocrestine in care se faceau slujbele bisericesti in manastirile din Sinai, fapt confirmat si de relatarea pelerinului italian Antoninus Placentinus, care a vizitat manastirea in anul 570. De altfel, astazi exista tribul beduinilor numiti Bezy (Beziya) din Tor, iar in secolul al XVI-lea, calatorul de origine ceha Christophe Harant mentiona ca beduinii din zona Manastirii Sfanta Ecaterina isi numeau capeteniile "capi", iar calatorul german Samuel Kiechel, in acelasi secol, relata ca acesti beduini spuneau paduchilor "pedoci". Bessi (bessoi) era denumirea crestinilor de la Marea Neagra, descendenti ai geto-dacilor, pe care arabii, cunoscandu-le originea, i-au denumit "llah", o derivatie a cuvantului vlah. De altfel, exista un manuscris in biblioteca manastirii, care este o copie dupa un document din secolul al VI-lea, in care este mentionata aducerea beduinilor Gebalieh de la Marea Neagra, din tara valahilor (bilad al-Aflah).
Valahii din Peninsula Sinai - Fiii crestinilor
Multe din informatiile referitoare la beduinii Gebalieh, pe care le avem de-a lungul istoriei, provin din insemnarile calatorilor veniti in pelerinaj la Muntele Sinai si la manastirea aflata la poalele lui. Calatorul si exploratorul elvetian John Lewis Burckhardt scria in cartea sa "Calatorii in Nubia", publicata la Londra, in anul 1822: "Cand Iustinian a cladit manastirea, a trimis un grup de sclavi originari de pe tarmurile Marii Negre... Ei marturisesc in chip unanim pogorarea lor din robii crestini, de unde ii si numesc ceilalti beduini "Fiii crestinilor". Se casatoresc numai intre dansii, alcatuind o comunitate aparte, din vreo suta si douazeci de oameni inarmati. Sunt o rasa muncitoare si robusta, iar fetele lor au faima de superioara frumusete asupra tuturor beduinilor, ceea ce da nastere la nefericite legaturi si iubiri romantice, cand indragostitii se intampla a tine de alte triburi".
Maicute romance la Manastirea celor Sapte Surori�
In anul 1841, profesorul american Edward Robinson, supranumit si "Parintele geografiei biblice", il cita pe egumenul Manastirii Sfanta Ecaterina in cartea sa, "Cercetari biblice in Palestina si tarile adiacente", ce avea sa-i aduca Medalia de Aur a Royal Geographical Society in anul 1842: "Iustinian, zidind manastirea, trimisese o suta de prizonieri valahi. In cursul vremii, cum navalisera arabii si rapisera manastirii multe din posesii, urmasii acestor valahi au devenit musulmani si au adoptat obiceiurile arabe". Un alt cercetator orientalist, profesorul Edward Henry Palmer, pe care beduinii il numeau "Abdallah Effendi", mentiona, in anul 1872, in cartea "Desertul Exodului", existenta valahilor Gebalieh: "Acest trib se zice a fi de obarsie europeana, tragandu-se dintr-o colonie de robi valahi, asezati de Iustinian sa pazeasca manastirea. Ei insisi cred sa fi venit dintr-o tara numita "Llah" (Valahia n.n.) si trasaturile lor deosebite de ale obisnuitului tip de beduini par a favoriza presupunerea".
Vreme de secole, Manastirea Sf. Ecaterina a fost sustinuta de domnitori romani�
Lina Eckenstein, care a fost asistenta arheologului britanic Flinders Petrie, la sapaturile arheologice din Serabit el-Khadim, afirma, in lucrarea sa "Istoria Sinaiului", aparuta in anul 1921, la Londra, in capitolul al XII-lea ("Construirea manastirii") ca: "Pentru a securiza constructia, robi romani au fost adusi de la Marea Neagra (traditional din Valahia), o suta ca numar, si transferati in Sinai, impreuna cu sotiile si copiii lor, impreuna cu o suta de barbati, cu sotiile si copiii lor, din Egipt. Locuinte au fost ridicate pentru ei in Muntele Sinai, pentru ca ei sa poata pazi manastirea si pe calugari. (...) Asezamantul lor era cunoscut sub numele "Deir Abid" (Manastirea sclavilor) si descendentii lor au continuat sa traiasca acolo, pana la raspandirea credintei musulmane". In capitolul al XVII-lea ("Sinai in secolul nouasprezece") autoarea afirma: "Sunt, de asemenea, Gebeliyeh, asa-numitii robi ai manastirii, ce descind direct din cei patru sute de sclavi valahi si egipteni pe care imparatul i-a mutat in peninsula. Zona lor cuprinde Wadi el-Sheikh si imediata vecinatate a manastirii. Sefii lor seici, in 1870, erau Awwad Ibn Atiyeh, Eid Ibn Suad si Suleiman Ibn Ghanaim". In acelasi capitol, Lina Eckenstein estima numarul "Gebeliyeh", la inceputul secolului al XX-lea, la 400-500 de oameni.
*
Iata ce scria in 1931 C. S. Jarvis, guvernatorul englez al Peninsulei Sinai, in cartea sa "Ieri si azi in Sinai": "Printre cei ce ajuta pe calugari in treburile manastirii, se afla o ciudata rasa de oameni, zisi Gebali. Nu fac parte din stocul arabesc, ci sunt urmasii robilor valahi, trimisi de Iustinian in veacul al saselea, pentru a servi manastirilor... Mai exista aproximativ 400; ei traiesc in afara zidurilor manastirii. Au fost obligati sa treaca la religia mahomedana, putin timp dupa Hegira (622)".
Camile pe post de taxi�
Urmasii de azi ai valahilor
Astazi, valahii sinaiti cunosc legenda originii lor, care a devenit o traditie orala, si isi duc traiul in Sfanta Ecaterina, dupa legea lor nescrisa, fiind foarte atasati de pamantul lor. Un recensamant efectuat in anul 1968 estima numarul Gebelieh la 1100 de suflete. Astazi, ei sunt divizati in patru clanuri: Awlad Jindi, cu patru subgrupuri: Abu Kristian, Abu Jaes, Abu Masaud si El Diquni, clanul Awlad Saleem, cu ramurile Abu el Heim, Abu Mugannam, Al Agra si Abu Meqbil, clanul Hamayda, cu diviziunile Abu Hajazi, Abu Musaad, El Sana si El Hashash, si clanul Wahabet, cu ramurile Abu Heb, Abu Karsh, Abu Ghnimen, El Whebi, El Heneni, Abu Saeid. In timpul verii, ei isi duc traiul in micile oaze de verdeata aflate la altitudine, iar pe masura ce vremea se raceste, intre lunile noiembrie si martie, revin in vaile de la poalele muntilor, unde temperatura este mai ridicata, ocupandu-se de gradinarit si cresterea animalelor.
Maicuta Pelaghia�
In ciclul anual migrator, un prilej de intalnire a membrilor Gebalieh, raspanditi pe intregul teritoriul tribal, il reprezinta pelerinajul la mormintele seicilor, considerati patroni spirituali ai comunitatii, numiti ziyara sau zwwara, prilej cu care ei se roaga pentru sanatate, fertilitatea femeilor, protectia animalelor sau recolta bogata si intaresc legaturile intre ei. Cei mai respectati membri ai comunitatii organizeaza pelerinajul, prilej cu care se strang contributiile pentru sacrificiul tribal al animalelor. La mormant, participantii se aduna, inconjurand locul sfant, fiecare familie stand in cercuri mici.
In zidurile manastirii se afla documente unice despre vlahii islamizati. Autoritatile romanesti n-au solicitat niciodata acees la ele�
Gebalieh ce traiesc in apropierea manastirii ajuta la treburile administrative ale lacasului, un numar mic dintre ei fiind angajati permanenti ca bucatari, lucratori, trapezari, gradinari, in timp ce altii lucreaza temporar, iar alaturi de calugari participa la sarbatorile Profetilor Moise si Aaron, ale Fecioarei Maria, Sfantului Gheorghe si Sfintei Ecaterina.
�
MADALINA BANICA - Cairo, Egipt
sursa: formula As
