Ce vor unioniştii din Basarabia: un singur popor- o singură Ţară

Ce înseamnă românismul pentru români ? Ce înseamnă unionismul pentru români? Sunt cuvinte sfinte sau cuvinte banale, simple pe care le poţi discuta la nesfârşit, interpreta cum îţi vine pofta la orice cotitură a istoriei, la orice colţ de stradă şi în orice crâşmă la un pahar de basamac.

Cât de convingător ne va aminti Mircea Eliade în „Teroarea istoriei” şi destinul României” că ”Istoria Neamului Românesc n-a fost decât o lungă, necontenită, halucinantă hemoragie. Ne-am alcătuit într-un uragan şi am crescut în vifor. Popor de frontieră, luptam şi muream pentru toţi. Muream, mai ales, plătind miopia şi neghiobia altora. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, Românii. Ca să supravieţuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucereasca pământul. Nicolae Iorga spunea ca nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-şi ridice privirile spre Miază-noapte şi să unească toate neamurile thracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizaţiei mediteraneene şi, ajuns în culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia. Thracii care, după spusa lui Herodot, erau «cel mai numeros popor după Indieni» au pierdut, prin Alexandru, singura lor şansa de a intra în istoria universală ca factor autonom; ei au contribuit la facerea Istoriei, dar în numele altora: în numele Imperiului Roman sau al Bizanţului, prin împăraţii pe care i-au dat cu prisosinţă atât Răsăritului cât şi Apusului. Dar Nicolae Iorga a înţeles admirabil consecinţele îndepărtate ale gestului lui Alexandru Machedon: uriaşul rezervor de oameni, energii şi mituri pe care îl constituia spaţiul balcano-carpatic, nu şi-a mai putut găsi de atunci prilej de a intra masiv şi de-sine-stătător în Istorie. Politiceşte Thracii au pierit fără urmaşi…O mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecinţe pentru istoria Românilor. Slavii au ocupat Peninsula Balcanică şi s-au întins până la Adriatica. Marea unitate etnică, lingvistică şi culturală pe care, în pofida tuturor năvălirilor barbare, o alcătuia romanitatea orientală (care se numea, chiar din secolul IV după Christos, România), a fost definitiv sfărâmată. Neamul Romanesc se va forma pe o întindere imensă - din Balcani şi până în muntii Tatrei - dar destinul lor politic va fi limitat la Dacia. Politiceşte, romanitatea sud-dunăreana va fi condamnată; ca şi Thracia, după Alexandru Machedon, Romania orientală va servi destinele altora. Posibilitatile unui organism politic unitar, zămislindu-se în spaţiul întregii Românii, au fost definitiv anulate prin aşezarea masivă a slavilor în Peninsula Balcanică.
De ce am idolatriza, noi, Românii, Istoria ? Descindem dintr-unul din «neamurile cele mai numeroase din lume» şi praful s-a ales de el, nici măcar limba nu i se mai cunoaşte. Am făcut parte dintr-o Românie de trei ori mai mare decât Dacia, şi «vicisitudinile istoriei» au sfărâmat-o definitiv; o mâna de Macedoneni trebuie să plătească şi astăzi, cu lacrimi şi sânge, nenorocul de a se fi născut Români. Toata lumea e de acord că Dacii se aflau asezaţi pe pământul nostru cu cel puţin o mie de ani înainte de Christos, şi cu toate acestea am fost singurul popor european căruia i s-a contestat dreptul de a stăpani ţara pe care au locuit-o moşii şi strămoşii lui.
Timpul n-a avut puterea să ştirbeasca forţa, nici să slăbească speranţa daco-romanilor. Rămăsese aceeaşi rasă, rezistentă, răbdătoare, întrucât se considera nemuritoare: Românul nu piere, sună un dicton popular în toate regiunile României. Mai e şi-un altul, aproape la fel de răspândit: « Apa trece, pietrele rămân ». Apa era năvălirea barbară, românii erau pietrele.”
Dumnezeu i-a ocrotit pe români să reziste în istorie, astăzi România este un stat unitar, poate cel mai omogen din Europa. Există o unitate lingvistică de excepţie; limba română nu are dialecte ca în Franţa sau Italia, ci graiuri. Toţi românii din lumea asta se înţeleg, vorbesc aceeaşi limbă, în pofida faptului că străinii ne-au separat şi ne-au distrus de-atâţia ani.
România istorică, România cea adevărată, România tolerantă, nu este o dovadă de slăbiciune, ci de tărie de caracter, de încredere în propriile forţe şi capacităţi, în puterea uimitoare de asimilare pe care neamul românesc o are.
A fi român înseamnă a trăi româneşte – a vorbi limba română corect şi exemplar, a te bucura până la lacrimi de orice succes al României şi al românilor, a fi un demn reprezentant al românismului oriunde în lume. A fi român înseamnă a spune un NU categoric cosmopolitismului, federalizării şi regionalizării României.
A fi român înseamnă a fi unionist. Nu există alt destin. E voia celui de Sus, e voia strămoşilor noştri. UNIREA FACE PUTEREA - e testamentul lăsat de românii îngeri care ne veghează din ceruri.
Un român adevărat are o singură patrie, şi la bine şi la greu, este România, patria tuturor românilor. Unitatea tuturor românilor nu se discută, este esenţa noastră a românilor, este biblia noastră,credinţa noastră.
Un adevărat român va zidi România de azi, România de mâine, România eternă, România tuturor românilor, cea mai mare comunitate etnică răspândită în toată Peninsula balcanică. Marele nostru poet naţional Mihai Eminescu avea să scrie în studiul Românii Peninsulei Balcanice: “Nu există un stat în Europa orientală, nu există o tară de la Adriatică la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră, începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind, ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia…. În alte articole, Eminescu nu-i uită nici pe românii din Moravia şi Ungaria. O importanţă deosebită are în publicistica eminesciană, soarta românilor din Basarabia şi Bucovina. Basarabiei însă avea să-i dedice studii şi articole publicate în ziarul Timpul (martie 1878). (Istoria literaturii româneşti contemporane, 1934).
Oare poate un adevărat român să stea deoparte când de 200 de ani Basarabia ( Moldova de Est) a fost răpită din trupul neamului românesc şi se află în afara hotarelor ţării. Oare nu trebuie declarată, nu trebuie să devină Basarabia prioritate naţională?! Basarabia a fost, este şi va fi România!
A fi patriot, astăzi, în Basarabia înseamnă a fi unionist! Nimeni nu are dreptul să se considere patriot pe aceste pământuri româneşti, dacă nu se pronunţă deschis şi ferm pentru revenirea lor la trupul Patriei-mamă, România şi nu trece de la vorbe la fapte. E timpul să înţelegem de marele pericol ce planează asupra fiinţei naţionale româneşti din teritoriile româneşti dintre Prut şi Nistru, în cazul dacă acestea vor continua să–şi urmeze destinul istoric separat de trupul Ţării şi nu se vor întreprinde acţiuni fundamentale pentru o reunificare urgentă cu Patria-mamă, România.
Din păcate sunt voci în Basarabia, politicieni care în loc sa militeze pentru Reîntregirea teritorială a României, pentru o integrare rapida a Basarabiei în UE prin reunirea cu Patria-mamă, Romania, urmând exemplul celor doua state germane, continuă să-şi amăgească cetăţenii cu o integrare europeană din ce în ce mai îndepartată, iar unii intelectuali, comentatori politici să promoveze şi să încetăţenească ideea celor două state româneşti. Vom exemplifica câţiva autori cunoscuţi:
« Petru Bogatu: Moldova poate intra in UE doar ca al doilea stat romanesc In conditiile in care Uniunea Europeana, obosita de extindere, a conservat procesul de expansiune spre Est, Chisinaul, pentru moment, nu are argumente pentru integrare. In afara de unul singur. Si acesta este comunitatea lingvistica, etnica, istorica, culturala cu Romania, tara care face parte deja din UE. Altminteri zicand, ca sa aiba sanse de aderare, Republica Moldova trebuie sa se autodefineasca neintarziat, si pe plan intern, si pe cel extern, drept cel de-al doilea stat romanesc. Acest lucru trebuie fixat clar si fara echivoc in viitorul tratat cu privire la parteneriatul pentru Europa. Numai legitimandu-se ca a doua Romanie care, a ajuns sa fie separata de cea dintai doar in virtutea unor circumstante istorice, Chisinaul poate determina Bruxelles-ul sa faca o exceptie si sa-i deschida portile integrarii. Restul e literatura si moare de varza. »
Un alt notoriu ziarist Arcadie Gherasim scrie Pentru „Vocea Basarabiei” : « Ce prevede, de fapt, implementarea ideii naţionale „Moldova – cel de-al doilea stat românesc”? În primul rând – aducerea în ordine a mediului lingvistic prin aplicarea întocmai, dar poate chiar şi mai extinsă, a legislaţiei privind statutul şi funcţionarea limbii române. E normal să fie aşa, deoarece, aşa precum spuneam într-un editorial anterior, odată revenită la sânul Moldovei, populaţia din raioanele de est va trebui să simtă că revine într-un stat care are o limbă de stat.
În al doilea rând, ideea naţională la care ne referim va presupune crearea unor reţele energetice compatibile cu cele europene, şi, evident, este vorba de construcţia interconexiunilor energetice cu România – reţelelor de gaze, de electricitate, dar şi a reţelelor de transportare a hidrocarburilor prin porturile noastre.
În al treilea rând, când spunem „Republica Moldova – cel de-al doilea stat românesc” devenim mai sinceri noi cu noi înşine, ne stabilim locul politic şi caracterul identitar pe harta europeană, avem şansa să fim priviţi mai sincer de către partenerii noştri occidentali care, de ce să nu o spunem, preferă cu mai multă căldură acest mod de a ne trata opţiunea decât varianta apartenenţei noastre la ideea panslavistă că chipurile suntem punte dintre Est şi Vest. E timpul să înţelegem că suntem prea micuţi şi prea fragili pentru a deveni o punte, podeţ sau simplă scândurică peste care să treacă fără primejdie interesele enorme ce exprimă rivalitatea dintre Rusia totalitaristă şi lumea liberă.
În al patrulea rând, e timpul să realizăm, la fel de sincer şi cu mâna pe inimă, că ideea „Republica Moldova – cel de-al doilea stat românesc” este cea mai benefică circumstanţă pentru accelerarea a ceea ce-şi doresc milioane de basarabeni – redobândirea cetăţeniei române. Ori cum altfel ar putea fi definit un stat ai cărui cetăţeni, în majoritate lor, sunt sau vor să devină cetăţeni români?
Cu statut de cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova este mai uşor asimilabilă din punct de vedere al perspectivei europene, or opţiunea noastră europeană va avea mult mai multe şanse în situaţia în care România va avea toate actele morale în regulă de a invoca pretenţii faţă de acei parteneri occidentali care se mai opun perspectivei de integrare a Moldovei în UE.
Eu nu sunt împotriva dreptului fiecărui basarabean de a se autoidentifica etnic, moral, etic, confesional, istoric, lingvistic, însă m-am gândit că dacă vom îmbrăţişa cu toţii această idee naţională şi o vom declara cu adevărat una naţională, am putea avea la îndemână un mediu comparativ şi evolutiv mult mai prielnic şi mai just pentru a ne dumiri cine suntem şi unde dorim să ajungem. Că de unde venim ţinem minte prea bine - din toate războaiele nedrepte care ne-au călcat şi din toate lagărele de concentrare în care ne-au umilit.
Şi parcă sună frumos ideea asta despre care vă vorbesc: nu provincie, nu gubernie ci MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC. Sună şi cu demnitate, şi independent dar şi adevărat.
Dar pe lângă toţi aceşti mari gânditori şi sfetnici nasc în Moldova lui Ştefan, bărbaţi ai neamului care declară şi ne vestesc profetic că „RE-UNIFICAREA Basarabiei cu ROMÂNIA este în plină desfăşurare !
Să sune oare frumos ideea asta MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC.
Nu provincie, nu gubernie ci INDEPENDENT cu adevărat.”
Să fie statul ăsta INDEPENDENT?
“INDEPENDENŢA” dorită pentru PROVINCIA ROMÂNEASCĂ Basarabia. “INDEPENDENŢĂ” cu OHRANA-CEKA-NKVD-KGB-GRU-FSB băgate peste tot (partide,oameni de afaceri,biserică, sport, artă, armată, servicii).
“INDEPENDENŢĂ” cu tancurile,elicopterele şi rachetele Armatei a-14-a RUSĂ DE OCUPAŢIE peste Nistru.
“INDEPENDENŢĂ” cu basarabeni bătuţi,ameninţaţi şi arestaţi zilnic de gorilele lui SMIRNOV-ŞEVCIUK.
“INDEPENDENŢĂ” cu copiii ROMÂNI basarabeni de peste Nistru închişi în şcoli şi licee şi păziţi cu mitralierele de ARMATA RUSĂ DE OCUPAŢIE numai ca să renunţe la LIMBA ROMÂNA STRĂMOŞEASCĂ.
“INDEPENDENŢĂ” cu alegători goniţi cu puştile de la urne.
“INDEPENDENŢĂ” cu COLOANA a-5-a RUSĂ de manipulare în masă la putere.
“INDEPENDENŢĂ” cu 95% din presă OBLIGATORIU RUSEASCĂ.
“INDEPENDENŢĂ” cu TVR INTERZIS de RUSIA şi CENZURAT de colonelul KGB Plahotniuc.
“INDEPENDENŢĂ” cu limba “maldovnească” impusă de OCUPANŢII RUŞI în Constituţie. “INDEPENDENŢĂ” cu exporturile de vin, fructe, legume supuse ŞANTAJULUI RUSIEI. “INDEPENDENŢĂ” cu importul de gaze,curent electric, petrol la fel supus ŞANTAJULUI OCUPANŢILOR.
“INDEPENDENŢĂ” cu mitropolia “Moldovei” creată de KGB şi condusă de colonelul KGB Vladimir.
“INDEPENDENŢĂ” cu ADEVĂRATA Mitropolie, cea a BASARABIEI, şantajată şi persecutată de agenţii KGB ascunşi sub sutanele pravoslavnice.
“INDEPENDENŢĂ” cu sărbatorile INTENŢIONAT ţinute de OCUPANŢII RUŞI pe stil vechi pentru a ne rupe de FRAŢII ROMÂNI de peste Prut.
“INDEPENDENŢĂ” cu o istorie FALSIFICATĂ de RUŞI şi băgată pe gâtul copiilor ROMÂNI basarabeni drept ADEVĂR.
“INDEPENDENŢĂ” cu tancurile-monumente închinate călăilor RUŞI OCUPANŢI ţinute cu ţevile îndreptate CU URĂ RUSEASCĂ spre Ţara NOASTRĂ Mamă, ROMÂNIA.
“INDEPENDENŢĂ” cu SIS-ul filială a KGB-ului în Basarabia.
“INDEPENDENŢĂ”cu 9 Mai în loc de 27 Martie,cu «POBEDA» în loc de «DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE ! ».
“INDEPENDENŢĂ” cu „LENTA RUSEASCĂ” în piept în loc de TRICOLORUL ROMÂNESC SFINŢIT cu sângele BUNEILOR noştri , MARTIRI ai OCUPAŢIEI şi GULAGURILOR RUSEŞTI.
“MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”? să devină “IDEAL”pentru generaţiile viitoare de COPII ROMÂNI şi să se numească “MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”???.
“Ideal” pentru cine, pentru SLUGILE călăilor OCUPANŢI RUŞI?
Idee nobilă?
DEZBINAREA ROMÂNILOR ESTE O IDEE NOBILĂ? DEZBINAREA ROMÂNILOR ESTE O IDEE…NAŢIONALĂ ?
NOI, ROMÂNII basarabeni nu recunoaştem decât O SINGURĂ MOLDOVĂ,
DULCEA MOLDOVĂ din TRUPUL SFÂNT al Ţării Noastre MAMĂ, ROMÂNIA REÎNTREGITĂ.
Aşa să ne ajute Dumnezeu.
Dar oare asta au vrut marii noştri înaintaţi Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Grigore Vieru :
«TREI CULORI»
«Straine pofte ne-au rapit
Cand via dulce, cand ogorul,
Dar nimeni nu a izbutit
Din piept sa smulga Tricolorul.
Fusese vremea mult prea crunta,
Si-atat ne-a ars de dansul dorul,
Ca azi ne strangem si la nunta
Si la botez cu Tricolorul.
Trei culori si-o singură iubire
românească,
Trei culori si-o singură vorbire
românească!
Trei culori si-o singură credinţă
românească,
Trei culori si-o singură fiinţă
românească!
Atat de minunat scanteie,
De crezi ca de pe bolti albastre
L-a rupt Hristos din curcubeie
Si l-a dat romanimii noastre.
E cald sub el ca sub o rana
Ce-a chinuit Mantuitorul,
E cald in Tara cea Stefana,
Ne incalzeste Tricolorul.
Trei culori si-o singură iubire
românească,
Trei culori si-o singură vorbire
românească!
Trei culori si-o singură credinţă
românească,
Trei culori si-o singură fiinţă
românească»
“MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC”?
Şi atunci Bucovina de Nord cu Cernăuţiul, Herţa şi Codrii Cosminului ce este?
CEL DE-AL TREILEA stat românesc? Dar BASARABIA de nord cu Hotinul ce este?
CEL DE-AL PATRULEA stat românesc? Dar Basarabia de sud, Basarabia istorică, adică Bugeacul cu Cetatea Albă, Chilia, Reni, cu Cătlăbuga unde marele român ŞTEFAN i-a zdrobit pe turci sau Iezerul Cahulului unde IOAN VODĂ VITEAZUL a luptat până la moarte cu aceiaşi ocupanţi turci, ce este? CEL DE-AL CINCILEA STAT ROMÂNESC?
Dar MARAMUREŞUL istoric de unde au plecat peste Carpaţi şi au întemeiat Ţara Moldovei românii maramureşeni Dragoş şi Bogdan , ce este? CEL DE-AL ŞASELEA stat românesc?
TOŢI OCUPANŢII ne-au vrut întotdeauna FĂRÂMIŢAŢI, DEZBINAŢI, MICI şi SLABI. Doar aşa ne-au putut ţine în ROBIE sute de ani!
DIVIDE et IMPERA!
DEZBINĂ şi STĂPÂNEŞTE!
Călăii ocupanţi ruşi, turci,austro-ungari ne-au vrut întotdeauna în cât mai multe STATE ROMÂNEŞTI.
Ei nu ne-au vrut niciodată uniţi, deci puternici!
Moldova NU este cel de-al doilea stat românesc.
La 24 Ianuarie 1859 sub românul moldovean , marele domn Alexandru Ioan Cuza, Moldova si Muntenia au creat România,urmaşa Daciei străbune!
Moldova, Ardealul şi Ţara Românească sunt STATUL ROMÂNESC !
Călăii Ocupanţi Ruşi si slugile lor, nu vor putea niciodată sa faca o ţară , din Basarabia, un braţ smuls cu tancurile armatei rosii din sfântul trup al ţarii noastre mamă, România. Rana de la Prut sângerează de 200 de ani. Ajunge !
MOLDOVA – CEL DE-AL DOILEA STAT ROMÂNESC ???
NICIODATĂ!
MOLDOVA ESTE ROMÂNIA!
Şi ROMÂNIA ESTE UNA SINGURĂ!
Cât de actuală este astăzi Scrisoarea II, satiră proferată la adresa politicianismului vremii sale: “Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii / Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii…”. În aceste versuri Eminescu nu se referea la patrioţii adevăraţi, ci la pseudopatrioţi sau, altfel spus, la patriotarzii şi demagogii ce populau scena vieţii noastre politice. Pe aceşti politicieni îi dezavua profund şi îi numea “panglicari” şi “negustori de vorbe” (Studii asupra situaţiei, “Timpul”, 17 febr. 1880). Acestora le opunea pe adevăraţii patrioţi, românii pătrunşi de conştiinţa unităţii naţionale: “Adevăraţii apostoli ai libertăţii erau, înainte de toate, români pătrunşi de conştiinţa unităţii noastre naţionale…” (Tradiţii istorice,”Timpul”, 11 noiembrie 1879),
Adevăraţii români au fost şi vor fi întotdeauna unionişti. Ei au făurit Unirea Principatelor Române de la 1859 şi Marea Unire din 1918. Ei au fost în prima linie pe 22 iunie 1941 când generalul Ion Antonescu a emis din oraşul Piatra Neamţ, următorul Ordin de zi către armată: “Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevizmului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre!..”.
În acelaşi spirit ei continuă şi astăzi opera sfântă pentru reîntregirea neamului românesc.
Trădaţi în 1992 de Ion Iliescu şi Mircea Snegur, ei îşi vor urma în continuare drumul dezrobirii, Basarabiei, drumul Unirii. Unionismul stă la baza naţiunii române. Este inima şi sufletul naţiunii române.El se transmite din tată-n fiu . Reunirea Basarabiei cu România e din ce în ce mai aproape. Reunirea este o legitate a istoriei , este calea cea dreaptă şi adevărată, şi pe zi ce trece suntem tot mai mulţi, mai puternici, mai uniţi. După ce mii de oameni au ieşit în stradă pentru Unire pe 25 martie, Chişinău, 13 mai, Chişinău, 22 iulie, Cahul, 5 august, Bălţi, 16 septembrie, Chişinău, iată că pe 21 octombrie 2012, la Bucureşti, 3000 de persoane cu veste albastre, roşii şi galbene au format un imens tricolor viu la Marşul pentru Unire.
Participanţii la manifestaţia organizată de Platforma Civică “Acţiunea 2012” au solicitat Unirea cu Republica Moldova ca prioritate naţională. În acest sens, unioniştii au propus spre asumare candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie o serie de revendicări grupate sub genericul Pact pentru Basarabia :
”Noi, organizaţiile şi grupurile de iniţiativă cuprinse în Platforma Civică “Acţiunea 2012”, alături de voluntari şi simpatizanţi, preocupaţi de necesitatea transformării problematicii Unirii României cu Republica Moldova în prioritate naţională, propunem tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie, să semneze şi să îşi asume următorul PACT PENTRU BASARABIA.
În viziunea noastră, acest document este generat de creşterea interesului faţă de viitorul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, reflectat şi în acţiunile culturale şi sociale privind reîntregirea naţională, la care s-au manifestat zeci de mii de persoane pe parcursul anului 2012.
Considerăm că societatea românească s-a democratizat şi responsabilizat suficient după căderea comunismului, dar şi a blocului sovietic, pentru a revendica anularea pe cale paşnică si cu respectarea principiilor de drept internaţional în vigoare a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov.
Solicităm în mod deschis politicienilor care reclamă voturile românilor să se responsabilizeze şi să aducă în graniţele naţionale cei peste trei milioane de români de la Est de Prut, privaţi de dreptul la Patria Mamă, bunăstare, securitate şi identitate naţională.
Considerăm că este necesar ca toţi factorii de răspundere din România şi Republica Moldova să fie promotorii solidarităţii naţionale şi ai reunirii românilor de pe cele două maluri ale Prutului, mai presus de ideologiile de partid.
În acest sens, PACTUL PENTRU BASARABIA reprezintă un angajament şi un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti.
Asumarea este publică, ceea ce înseamnă că semnatarii oferă o garanţie a efortului depus în viitor în acest sens, nu un simplu artificiu electoral menit să extindă numărul votanţilor.
Platforma Civică Acţiunea 2012, coaliţie formată din peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care militează pentru reunirea României cu Republica Moldova, organizatoarea Marşului pentru Unire de la Bucureşti, din 21 octombrie, în asentimentul tuturor celor prezenţi la această manifestaţie, înaintează următoarele:
ASUMARE PUBLICĂ
Apariţii publice în care să susţină reunirea celor două state româneşti şi recunoaşterea existenţei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului. Termen: înaintea alegerilor din decembrie 2012.
Discursuri în plenul Parlamentului care amintesc de necesitatea refacerii unităţii naţionale a neamului românesc prin reunirea cu Republica Moldova, ţinute cu ocazia sărbătorilor naţionale şi nu numai.
LEGISLATIV
Garantarea securităţii Republicii Moldova de către statul român si partenerii săi internaţionali, în cazul unei agresiuni externe.
Finalizarea procedurilor de adoptare a zilei de 31 august (Ziua Limbii Române) ca sărbătoare legală.
Acordarea cetăţeniei române în mod automat şi simplificat tuturor celor care se declară etnici români în documentele oficiale din Republica Moldova.
Desfiinţarea obligaţiei privind necesitatea deţinerii sumei de minimum 500 de euro în cazul acordării vizei pentru cetăţenii Republicii Moldova care doresc să viziteze România.
ECONOMIC
Crearea spaţiului economic comun prin:
Subvenţionarea taxelor suplimentare pentru produsele fabricate în Republica Moldova;
Integrarea celor două sisteme energetice naţionale;
Integrarea infrastructurii aeroportuare, feroviare şi de transport rutier;
Integrarea sistemului poştal şi unificarea sistemului de telefonie
Deschiderea pieţei de muncă pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova.
Sprijinirea companiilor din România şi din Republica Moldova în vederea extinderii activităţii pe întreg spaţiul celor două state româneşti.
INSTITUŢIONAL
10. Crearea unui departament pentru reintegrarea Republicii Moldova, aflat în subordinea directă a primului ministru.
11. Integrarea în strategia euro-atlantică a României a unui capitol privind reunirea cu Basarabia şi rolul acesteia în securitatea naţională dar şi a flancului estic al NATO şi al Uniunii Europene.
12. Compatibilizarea legislativă dintre România şi Republica Moldova prin implementarea reglementărilor din acquis-ul legislativ european tradus integral în limba română, folosind expertiza României, de către Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii de la Bucureşti, respectiv Chişinău, precum şi de către Institutul European din România.
13. Bugetarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni cu o sumă egală cu suma acordată de statul român minorităţilor naţionale din România.
14. Numirea la conducerea ambasadei de la Chişinău, a Institutului Cultural Român – Chişinău şi a Institutului Eudoxiu Hurmuzachi, a unor persoane competente, care să servească în mod real interesele româneşti.
15. Finanţarea de către Guvernul României, în parteneriat cu Ministerul Culturii de la Chişinău, a traducerii integrale în limba română a materialelor video, conform legislaţiei Republicii Moldova.
16. Deschiderea unui studiou al Televiziunii Române la Chişinau, care să transmită zilnic informaţii în şi din Republica Moldova, astfel ca publicul să fie ancorat în realitatea cotidiană a celor două spaţii.
EDUCAŢIONAL
17. Crearea în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării al României a unui birou special responsabil cu integrarea culturală şi socială a studenţilor şi elevilor barasarabeni aflaţi la studii în România.
18. Regândirea sistemului de selecţie a burselor acordate tinerilor din Republica Moldova astfel încât aplicantul să poată demonstra ataşamentul faţă de cultura, spiritualitatea şi valorile româneşti.
19. Introducerea în manualele de istorie a unui capitol special despre despre românii din jurul frontierelor şi din Balcani, în special privind istoria comună a românilor de pe cele două maluri ale Prutului.
Politicienii, ca oameni de stat care cunosc istoria poporului pe care îl conduc, ştiu că „Basarabia e România”, iar în acest sens, noi, românii, aşteptăm ca ei să acţioneze pentru îndeplinirea idealurilor naţionale.
21 octombrie 2012
Platforma Civică “Acţiunea 2012””
CE VOR UNIONIŞTII DIN BASARABIA : UN SINGUR POPOR – O SINGURĂ ŢARA!
ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE!
A venit timpul să aducem discuţia despre Unire şi în Parlamentele de la Bucureşti şi Chişinău.
AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU !
Mihai Ciubotaru
sursa:basarabia literara

Minciuna 22 iunie 1941

Conform istoriei lor unice, în sensul că istoria predată de ei nu se regăseşte decât în propriile lor manuale, ruşii au să ne reproşeze nouă multe, enorm de multe, să ne împroaşte cu noroi şi să ne facă în toate felurile cu putinţă, dar cele mai multe reproşuri, chiar şi astăzi, se leagă de o dată specială: 22 iunie 1941. Pentru ruşi şi istoria lor, este ziua în care fasciştii români, alături de cei germani, fără motiv şi provocare, au atacat mişeleşte paşnica şi liniştita Uniune Sovietică. Pe acest motiv am fost ocupaţi, jefuiţi, înrobiţi, transformaţi în colonie rusească, obligaţi la plata a imense despăgubiri de război, jefuiţi de tot ce aveam, mult peste aceste despăgubiri, împuşcaţi, asasinaţi, deportaţi, închişi, elitele exterminate în temniţe şi lagăre, ni s-a distrus ţara, economia, cultura, patrimoniul, moravurile, toate acestea pentru că am atacat mişeleşte Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941. Inclusiv astăzi, la 71 de ani de atunci, ruşii ne-o reproşează cu furie, strângând pumnii şi proferând injurii în toate mediile, inclusiv pe internet. Dar oare chiar aşa să fi fost?

Istoriografia rusă şi ruşii în general uită câteva aspecte deosebit de importante. În primul rând, timp de aproape doi ani de zile au fost cei mai buni aliaţi cu parşivii de germani, împreună au decis soarta estului european prin pactul Ribbentrop-Molotov, împreună şi-au împărţit prada, împreună au împărţit Polonia, Stalin l-a felicitat pe Hitler pentru victoria împotriva Franţei, iar URSS era principalul furnizor de materii prime pentru industria germană, în acelaşi timp, instructori germani pregăteau armata rusă. O alianţă şi o frăţie de arme deosebit de strânsă, dovedită cu prisosinţă încă din septembrie 1939, atunci când oficial s-a declanşat al doilea război mondial. La exact o săptămână de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) cu anexele sale secrete, destăinuite abia după sfârşitul războiului, Germania hitleristă atacă Polonia la 1 septembrie 1939. Polonezii sunt înfrânţi, dar la 17 septembrie sovieticii pătrund şi ei în Polonia şi ocupă aproape jumătate din teritoriul ei, conform înţelegerii prealabile dintre Hitler şi Stalin. Linia de demarcaţie trece prin Brest, oraş care a făcut de curând subiectul unui film rusesc despre rezistenţa eroică a garnizoanei sovietice de aici contra invadatorilor germani în iunie 1941. Dar în acest film de propagandă nu se spune nicăieri cum au ajuns sovieticii să stăpânească acest oraş, ci doar despre eroismul apărătorilor patriei (!) care au luptat aproape până la unul contra invadatorilor hitlerişti. Întreb, care patrie, din moment ce Brestul era în Polonia ocupată de sovietici în complicitate cu aliaţii lor germani? Dar istoria ruso-sovietică trece foarte uşor peste aceste amănunte considerate neesenţiale.

La fel trece şi peste un alt amănunt considerat de ei neimportant, respectiv motivul intrării noastre în războiul împotriva lor, crima noastră de neiertat, participarea la agresiunea nazistă contra paşnicei Uniuni Sovietice, bastionul păcii pe pământ. Desigur, istoricii ruşi trec foarte rapid cu vederea motivaţiile noastre, nici nu le iau în considerare, pentru ei agresiunile sovietice din anii 1939-1940 sunt doar acţiuni de apărare, edificarea unui spaţiu defensiv perfect justificat, ei nu sunt agresori, ei doar doreau să se apere în eventualitatea unei agresiuni a forţelor imperialiste. Pentru asta au declanşat un război împotriva Finlandei (vezi Finlanda şi România în război, asemănări şi deosebiri (II)), pentru asta au ocupat ţările baltice şi pentru asta au ocupat Basarabia şi nordul Bucovinei. Pentru orice om cu scaun la cap acestea sunt agresiuni, mai puţin pentru istoricii ruşi, pentru ei sunt doar măsuri defensive, eventual de eliberare. Împotriva cui, din moment ce în acea perioadă Germania şi URSS erau aliaţi? Dacă se pregăteau de apărare contra Germaniei, de ce URSS era principalul furnizor de materii prime pentru industria germană, inclusiv pentru cea de război, chiar în acea perioadă?

Întrebări fără răspuns, dar totuşi răspunsurile au început să apară, trezind reacţii dure la nivelul Rusiei, inclusiv acuzaţii de mistificare a adevărului istoric şi lipsă de respect pentru milioanele de ruşi morţi pentru apărarea patriei. O altă întrebare, sutele de mii de morţi în războiul contra Finlandei au căzut tot pentru apărarea patriei? Atunci zecile de mii de morţi finlandezi pentru ce au căzut? Istoricii ruşi nu au oferit un răspuns credibil la aceste întrebări, dar istoria nu este un monopol rusesc, mai sunt şi alţii care să-şi dea cu părerea. Iar reacţiile au început să apară, mai timid, dar totuşi suficient de zguduitoare încât să cutremure din temelii edificiul minciunii construit cu atâta trudă de istoricii sovietici şi continuat pe mai departe de cei ruşi după 1991.

Dau un singur exemplu despre felul în care lucrează istoriografia ruso-sovietică, referitor la chestiunea Basarabiei. Ni se spune în disputele istorice că Rusia a luat Basarabia în 1812 de la Moldova, nu de la România, care apare pe hartă abia în 1859. După acest raţionament, oricum, suntem mai vechi decât Italia, apărută ca stat în 1861, doi ani mai târziu, sau decât Germania apărută pe hartă în 1871, 12 ani mai târziu. Argumentul este penibil, dovedit chiar de către sovietici sau ruşi, cu ocazia ultimatumului din 26 iunie 1940. Să vedem ce spune acest ultimatum din 26 iunie 1940: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.” Trecând peste falsul istoric clar al populării Basarabiei în principal cu ucraineni, care şi după şaptezeci de ani de deportări, asasinate şi colonizări cu populaţie alogenă, ucrainenii şi ruşii tot sunt în minoritate absolută, aflăm că ni se reproşează că am luat în 1918 Basarabia de la Uniunea Sovietică. Care Uniune Sovietică, din moment ce aceasta apărea pe hartă abia în 1924? Deci argumentele ruseşti sunt valabile doar într-un singur sens, cel favorabil lor, desigur.

Ipocrizia rusească în acest caz este strigătoare la cer. Adică ei sunt perfecţi justificaţi că au luat Basarabia de la Moldova şi acum o cere România, care nu exista atunci, dar sunt la fel de justificaţi ca Uniunea Sovietică să ceară înapoi Basarabia în 1940, pe care România a luat-o de la Rusia în 1918, atunci când Uniunea Sovietică nu exista. În plus, Bucovina de Nord, pe care Rusia sau URSS n-au stăpânit-o niciodată, era cerută ca o „compensaţie” pentru ocuparea Basarabiei timp de 22 de ani!

Sunt multe lucruri care nu se leagă şi pe care istoriografia ruso-sovietică le ţine ascunse. Toate ţările participante la al doilea război mondial şi-au desecretizat în cea mai mare parte arhivele, orice cercetător poate face o cerere şi să le studieze. Toate, mai puţin una, Uniunea Sovietică şi apoi Rusia, deşi au trecut aproape şaptezeci de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Astfel, la ei încă totul este secret. Dar ce păzesc ruşii cu atâta cerbicie, de nu lasă pe nimeni să se apropie de marile secrete. Răspunsul este foarte clar, nu vor să se afle adevărul, care ar putea schimba total percepţia lumii asupra evenimentelor ce au precedat cel de-al doilea război mondial.

Dar în această secretomanie, asemănătoare cu păpuşile ruseşti Matrioşca, au început să apară primele fisuri, dar în interior este o altă păpuşă, un alt înveliş de secrete, păzit cu şi mai mare cerbicie de autorităţi şi istorici ruşi, care urgent găsesc alte explicaţii şi în paralel aruncă cu invective asupra celor care încearcă să ridice vălul.

Mici tentative au mai fost, întrebări fără răspuns şi altele. Dar primul care a rupt vălul a fost un fost agent GRU sovietic, Vladimir Rezun, care a defectat în vest la sfârşitul deceniului opt al secolului trecut. Se pare că ar4 fi lucrat şi pe la arhivele GRU, din moment ce a ştiut ce să pună cap la cap, şi a făcut-o destul de bine. Nu a folosit în cărţile sale, publicate sub pseudonimul Victor Suvorov, decât surse oficiale, memorii ale generalilor, dări de seamă publicate de către istoriografia comunistă. Dar a ştiut ce să caute, a ştiut să le adune şi să descrie. Cărţile sale au devenit rapid bestselleruri mondiale şi au stârnit un val uriaş de reacţii, (la bibliografie voi trece inclusiv linkurile la cele disponibile online) dar mai ales de invective din partea istoricilor ruşi. Fără precedent, autorităţile ruse au permis accesul restricţionat şi selectat unor istorici occidentali la arhive (doar la unele documente şi doar unor istorici) doar ca să le poată servi acestora muniţie ca să-l contracareze pe Rezun-Suvorov. Istoricii occidentali, ameninţaţi de devalorizarea muncii lor, din moment ce ei nu au fost capabili să înţeleagă ce s-a întâmplat în acea perioadă, au încercat să-l ignore, dar el nu a mai putut fi ignorat. A deschis un drum pe care au început şi alţii să cerceteze, descoperind şi mai multe documente şi evenimente care confirmă cele scrise de Suvorov. Unul dintre aceştia este Mark Solonin, care merge mai departe decât Suvorov, şi mai amănunţit, cu mult mai multe date şi cifre. Deja dovezile adunate sunt zdrobitoare.

Cea mai mare mistificare din istorie

Istoriografia ruso-sovietică ne-a învăţat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic paşnic a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat şi alţii, inclusiv românii. Firul roşu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o ţară paşnică, neînarmată şi nepregătită, a avut prea puţin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler. Dar hai să vorbim puţin despre paşnica Uniune Sovietică, trecând peste faptul că această paşnică ţară a ocupat până atunci o bucată din Finlanda, din România, din Polonia şi pe de-a întregul ţările baltice. Între timp, la fel de paşnic, îşi rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut şi numit aşa de către armata germană.

Dar ce făcea paşnica Uniune Sovietică încă din timp de pace? Fabricile de armament lucrau în trei schimburi, producând tancuri, avioane, blindate, încă cu mult timp înainte de a se declanşa al doilea război mondial. Desigur, pentru a se apăra, vor spune scepticii. Tot pentru a se apăra, producea avioane, tunuri, vehicule militare, tot pentru a se apăra în 1941 URSS avea cele mai multe trupe de paraşutişti din lume, mai multe decât toate statele la un loc. Bine, bine, tot cu scop defensiv. Ciudat, dar paraşutiştii sunt trupe cu rol strict ofensiv, rolul lor este de desant în adâncimea dispozitivului inamic, unde să deregleze aprovizionarea, comunicaţiile şi să asigure prin asta avansul ofensivei proprii. Aşa s-a petrecut în toată istoria militară, de la ofensiva germană din vest la Creta şi operaţiunea Overlord. Nicăieri nu au fost folosiţi paraşutişti în defensivă conform scopului şi pregătirii lor, ci doar ca şi simpli infanterişti. Dacă Uniunea Sovietică dorea doar să se apere, de ce a investit atât în pregătirea paraşutiştilor, în loc să-i facă simplu infanterişti?

Mai departe, Germania a început războiul împotriva URSS cu circa 3500 de tancuri, majoritatea Panzer-I, II şi III, mai existau doar câteva Panzer-IV. În schimb, URSS, doar pe linia de front avea circa 10000 de tancuri (zece mii), mai multe decât toate celelalte state ale lumii luate la un loc. Spre comparaţie, SUA aveau în 1940 circa patru sute de tancuri. De unde au apărut acestea, cum se face că aveau pe front deja de trei ori mai multe tancuri decât germanii agresivi? În câţi ani au putut fi produse aceste tancuri, iar dacă tot au fost produse, cu ce scop? Nu cumva URSS se pregătea de război cu mult înainte ca lui Hitler să-i treacă prin cap să atace Rusia Sovietică? Istoricii ruşi sar ca arşi, justificând că majoritatea acestor tancuri erau învechite, slabe calitativ. Desigur, învechite şi slabe calitativ, dar comparabil cu ce? Mai învechite şi mai slabe calitativ ca şi alte tancuri din dotarea sovietică, respectiv T-35 şi KV. Dar comparabil cu cele inamice, împotriva cărora trebuiau să stea faţă în faţă? Adevărul este că cele mai vechi şi mai slabe tancuri sovietice, T-26, erau net superioare tuturor tancurilor germane din anul 1941! Mai putem vorbi de cele 70 (şaptezeci) de tancuri Renault din primul război mondial aflate în dotarea singurei divizii blindate din armata română? În timp ce în armata sovietică se aflau 61 (şaizeci şi una) de divizii blindate, a căror dotare era net superioară în tancuri şi vehicule blindate, atât cantitativ, cât şi calitativ, decât oricare divizie blindată germană? Culmea, acest raport se păstrează şi la capitolul aviaţie, atât cea de vânătoare, cât şi de bombardament, la artilerie de toate calibrele, precum şi la soldaţi, deoarece mobilizarea trupelor sovietice începuse cu câteva luni înainte, iar trupele erau concentrate la frontiera comună cu Germania şi România. În primul război mondial, mobilizarea, sau începutul mobilizării echivala cu un act de război, în august 1914, odată ce germanii începuseră mobilizarea, i s-a spus kaiserului că procesul este inevitabil, nu mai poate fi oprit, deja trupele sunt în drum spre unităţi, înarmate şi pregătite de luptă.

Dar să vorbim puţin de desfăşurarea de trupe. Există o mare diferenţă între un dispozitiv defensiv, când vrei să te aperi, şi unul ofensiv, când vrei să ataci. O armată care se apără, sau care are intenţia să o facă, îşi desfăşoară trupele în dispozitiv defensiv, eşalonându-le în adâncimea teritoriului propriu, îngropându-le în tranşee, adăposturi şi cazemate, în aşa fel încât şocul iniţial al atacului inamic să fie absorbit de valurile succesive de apărători, măcinând trupele invadatoare, care apoi ar urma să fie contraatacate de trupele din rezerva strategică, care le-ar manevra, înconjura, captura sau arunca dincolo de graniţă. Tancurile, armă prin excelenţă ofensivă, trebuie dispuse mai în spate, gata de contraatac în punctele ce se vor dovedi mai slabe sau acolo unde apar goluri în atacul advers. Avioanele, la fel, în aerodromurile din adâncime, în aşa fel încât să poată ataca atacatorul ce pătrunde pe teritoriul propriu, dar menţinând bazele în afara razei sale de acţiune. În schimb, un atacator trebuie să se concentreze cât mai aproape de graniţă, în aşa fel încât să poată declanşa ofensiva cu maxim de trupe în prima linie pentru a spulbera apărarea, tancurilor revenindu-le rolul de armă de şoc. Aviaţia mutată cât mai aproape de graniţă, în aşa fel încât să poată executa raiduri cât mai departe în adâncimea teritoriului inamic, paralizând comunicaţiile şi aprovizionările inamice.

Dar cum era desfăşurată armata sovietică în iunie 1941? În dispozitiv defensiv cumva, conform teoriei Uniunii Sovietice paşnice? Nici vorbă, în dispozitiv ofensiv, cu toate trupele pe graniţă, cu un număr de câteva ori mai mare în tancuri, avioane, artilerie, efective şi toate celelalte. Ambele armate, şi cea germană, şi cea sovietică, erau gata de atac. Diferenţa a fost că germanii au atacat primii, surprinzând armata sovietică masată pe graniţă, străpungând linia lor în câteva puncte şi apoi înconjurând-o în aşa numitele „cazane” şi distrugând-o. Dacă sovieticii atacau primii, rezultatul ar fi fost acelaşi, dar de partea cealaltă.

Este clar că Stalin dorea să-l atace pe Hitler, numai că acesta i-a luat-o înainte. Recomand celor interesaţi să citească cărţile lui Victor Suvorov (Vladimir Rezun), nu sunt lungi, cam o sută de pagini fiecare, dar sunt pline de dezvăluiri din actele oficiale sovietice sau din memoriile veteranilor şi, cel mai important, sunt uşor de înţeles de către toţi. Vă asigur că multe idei şi axiome vă vor fi zdruncinate, măcar pentru asta merită efortul. Eu nu am făcut decât o scurtă expunere a unor aspecte controversate, dar este mai nimic faţă de datele cuprinse în aceste cărţi.

22 iunie 1941 şi România

Dar aş vrea să revin puţin la poziţia României, prinsă în vâltoarea acestor evenimente cataclismice din 1941. Pentru noi, spre deosebire de germani şi sovietici, participarea la al doilea război mondial se înscrie în continuarea primului război mondial, atunci am luptat pentru reîntregirea neamului, la fel şi în al doilea. Nu am luptat pentru Stalin sau pentru Hitler, pentru sau împotriva comunismului, am luptat doar pentru ţara noastră, pentru neamul românesc.

Am pornit la 22 iunie 1941 împotriva Uniunii Sovietice pentru a ne recupera Basarabia şi Bucovina de Nord, şi am fi pornit mai târziu pentru recuperarea Ardealului de Nord, indiferent de cursul care l-ar fi luat războiul. Am luptat doar pentru ce este al nostru şi nimic mai mult, iar toţi românii căzuţi în acest război au luptat pentru patrie, la fel ca şi înaintaşii lor la Turtucaia, Jiu, Oituz sau Mărăşeşti. Ni s-a reproşat că nu ne-am oprit la Nistru, dar am răspuns deja la această acuzaţie în Ne puteam opri pe Nistru?

Dar ca să vedem împotriva cui am luptat începând cu 22 iunie 1941, să vedem ce forţe aveam în faţă, deoarece de aici putem găsi şi logica din spatele gândirii lui Stalin.

De-a lungul Prutului, în partea sudică a Grupului de Armate Sud condus de feldmareşalul Gerd von Rundstedt, Armatele 3 şi 4 române, intercalând Armata 11 germană, aşteptau faţă în faţă cu Armatele 9 (general-colonel T. Cerevicenko) şi 12 sovietice (general-locotenent P.G. Ponedelin). Ulterior, primei armate i se trimite în ajutor Armata 18 (general-locotenent A. K. Simrnov) din Districtul Militar Moscova. Sovieticii, pe poziţii ofensive, aveau dispuse între Prut şi Nistru opt grupuri de armată, dintre care trei mecanizate, cu circa 20-24 mari unităţi de infanterie, mecanizate, tancuri, toate în componenţa Frontului de Sud al Armatei Roşii. Poziţiile ofensive ale sovieticilor nu lăsau dubii cu privire la intenţiile lor viitoare, de forţare a Porţii Focşanilor spre a pătrunde şi ocupa zonele petroliere ale Ploieştilor.

Armata a 4-a română (general corp de armată Nicolae Ciupercă) se afla desfăşurată de la sud-est de Iaşi (Comarna) până la confluenţa Prutului cu Dunărea (front de 200 km), la nordul ei era dispusă Armata a 11-a germană (general-colonel Eugen von Schobert) pe un front de circa 150 km, iar în continuarea acesteia din urmă, de-a lungul graniţei trasate de Molotov, de la Seletin la Ripiceni, pe un front de circa 130 km, Armata a 3-a română (general corp de armată Petre Dumitrescu), toate formând împreună Grupul de armate ”General Antonescu”.

Am citat din romanul Sânge pe Nistru, a cărui acţiune se petrece în viitor, dar era necesară o scurtă paralelă trecut-viitor. Dar să vedem câte ceva despre Armata a 9-a sovietică. Aceasta nu era o armată oarecare, ci cea mai puternică armată din armata sovietică, iar în spatele ei se afla Armata a 16-a, a doua armată ca şi forţă din întreaga armată sovietică. De ce? De ce împotriva României şi nu împotriva Germaniei. Explicaţia este deosebit de simplă. Pentru a îngenunchea armata germană după o primă lovitură devastatoare a sovieticilor, era esenţial să li se taie sursa principală de petrol, respectiv petrolul românesc din Valea Prahovei. Lipsită de petrol, armata germană nu se mai putea mişca, până la urmă acesta a fost şi scopul bombardamentelor anglo-americane asupra rafinăriilor şi câmpurilor petroliere din 1943-1944. Un atac rapid, în forţă, al celei mai puternice armate sovietice, urmată în al doilea eşalon de a doua armată sovietică ca şi forţă, ar fi asigurat ocuparea rapidă a zonei petroliere româneşti lăsând armata germană în pană de combustibil. Apoi tancurile sovietice ar fi intrat în Berlin, apoi în Paris, deoarece armata franceză nu mai exista fiind distrusă de germani cu un an înainte. Cam acesta era rolul rezervat nouă de Stalin.

Un mic exemplu. La 4 iunie 1967 Israelul declanşează un atac aerian masiv împotriva vecinilor săi, Egiptul, Siria şi Iordania. Avioanele israeliene distrug în proporţie de peste 75% aviaţia militară a celor trei state. De ce? Cele trei state arabe concentraseră la graniţa cu Israelul puternice forţe terestre însoţite de blindate, egiptenii blocaseră portul izraelian Eilat şi ceruseră retragerea căştilor ONU (s-au retras rapid) ce stăteau ca şi tampon între cele două armate. A urmat bătălia terestră, în şase zile, lipsiţi de aviaţie, arabii au pierdut războiul. Atacul israelian a fost un atac preventiv, chiar preşedintele Nasser al Egiptului a recunoscut că intenţiona să atace Israelul.

La fel, putem numi fără îndoială actul nostru de la 22 iunie 1941 drept atac preventiv. Nici măcar atac justificat, de recuperare a teritoriilor noastre istorice, ci atac preventiv, iar războiul nostru în Est drept război preventiv. Iar toate datele care continuă să apară confirmă acest lucru, tot mai mulţi istorici sunt de acord că trebuie reconsiderate multe aspecte din al doilea război mondial. Singurii care se încăpăţânează să susţină contrariul, dar fără să deschidă arhivele, sunt istoricii ruşi, şi o vor face în continuare, deoarece au multe, foarte multe, de ascuns. Dar treptat, încet, adevărul iese la iveală, trebuie doar puţină răbdare.

autor:Cristian Negrea
Sursa:ziaristionline

CETATEA HOTINULUI

 

- Ctitorita de daci, refacuta de Dragos, Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, azi sufera de uitare, pe pamant strain -

Razboiul istoriilor scrise

In nuvela "Alexandru Lapusneanul", Costache Negruzzi descrie cetatea Hotinului ca fiind "muta si pustie ca un mormant de uries. Nu se auzea decat murmura valurilor Nistrului, ce izbea regulat stancoasele ei coaste, sure si goale, si strigatul monoton a ostasilor, pe lungile lor lance". Aici se retragea sangerosul domnitor pentru a-i urmari pe cei doi boieri ce scapasera de razbunarea sa - Spancioc si Stroici, ascunsi la Camenita. Otravit de doamna Ruxanda, la sfatul celor 2 boieri, "nenorocitul domn se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura; dintii ii scrasneau si ochii sai sangerati

se holbasera; o sudoare inghetata, trista, a mortii prevestitoare, iesea ca niste nasturi pe obrazul lui. Dupa un chin de jumatate ceas, in sfarsit, isi dete duhul in mainile calailor sai. Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldaviei".
Desi nu cunoastem in ce masura nuvela romantica a lui Negruzzi corespunde adevarului istoric, cu certitudine ca astfel de drame au fost multe intre peretii vestitei fortarete, probabil cea mai frumoasa dintre toate cetatile romane. Aflata la o rascruce de imperii si de importante drumuri comerciale, Hotinul a trebuit sa faca fata nu doar luptelor cu sabii si tunuri, trecand de la un imperiu la altul, ci a fost si in centrul bataliilor dintre istoriile scrise. Originile orasului Hotin si ale cetatii mai sunt invaluite in mister. Miron Costin, in "Cronica Polona", sugereaza ca cetatea ar fi fost construita de daci, lucru verosimil, daca avem in vedere ca dacii au locuit in Podolia si au avut acolo fortificatii, intre care - Petridava (Kamenet-Podoliskul de astazi), e la doar 17 km de Hotin, si a fost "sora de peste Nistru", timp de secole.

Doua mii de ani de istorie

�

O completare a legendei sustine ca localitatea a fost infiintata de Cotiso, un rege dac din secolul III, care a ales locul, a dat numele asezarii si a construit prima cetate. Ucrainenii si rusii sustin o origine slava a denumirii si a cetatii - fie de la "hotiti" - "a pescui", in ucraineana, fie de la prenumele slav Hoten.
Localitatea Hotin este pentru prima data atestata la 22 septembrie 1002. Aici era construita una dintre fortificatiile de lemn ale cneazului Vladimir I, menite sa protejeze frontierele Rusiei Kievene de invaziile mongole. Sapaturile arheologice efectuate in zona au dezvaluit, in apropiere, si zidurile a doua alte cetati mai vechi - una datand din secolele IX-X si alta - din secolele VII-VIII (dupa unele surse chiar secolul V). Aceste descoperiri par sa fie un argument in plus pentru originea dacica a fortificatiei.



De la Iorga citire

Istoria ulterioara devine mult mai confuza. Sursele ucrainene sustin ca intemeietorul Hotinului ar fi cneazul Danilo de Halici, care a construit intre 1250 si 1264 prima cetate de piatra, cu zidurile groase de jumatate de metru, si a sapat un sant adanc de 6 metri in jurul lor. Ulterior, intr-a doua jumatate a secolului XIII, cetatea ar fi fost reconstruita de un voievod moldovean din Onut (langa Cernauti).

�

Polonezii sustin ca viteazul cneaz Cazimir cel Mare (1333-1370) ar fi facut castelul de piatra, la inceputul domniei sale. Totusi, cetatea marelui Cazimir a fost ocupata, incepand cu 1340, de voievodul moldovean Dragos, care a vazut-o si ca piatra de hotar pentru Moldova. In ce-i priveste pe romani, ei au doua variante istorice. Prima spune ca cetatea ar fi fost construita de voievodul moldovean din Onut, in 1325. Cea de-a doua este varianta lui N. Iorga, care sustine ca cetatea cea noua ar fi fost facuta de Alexandru cel Bun ajutat de mesteri trimisi de principele lituanian Vitold. In "Neamul romanesc in Basarabia", Iorga scrie: "Mesteri din Podolia sau italieni au lucrat Hotinul cel nou, pe la 1400. Ei au facut din piatra bine potrivita si amestecata cu linii de caramida, pentru podoaba, un masiv rotund de zidarie strasnica, ce se ridica drept pe malul Nistrului puternic. Turnuri se umfla pe la colturi, tot asa de urias planuite si aduse la indeplinire. In centru se facura incaperi de rugaciune si locuinta, si printre naruiturile de acum, printre multele schimbari care au pierdut astazi mai orice infatisare, ramai uimit cand vezi semnele deosebitoare ale arhitecturii din veacul al XV-lea al Moldovei. Colo sus, pe zidul acela maret, feresti mai mici au ciubuce de piatra sapata, care se taie in unghiuri drepte, si se vede chiar prin sparturi o poarta de sapte - opt arce, in cadrele ei indraznete, care e, desigur, cea mai frumoasa din toate vechile cladiri romanesti. Ea e sfaramata in parte, drumul la dansa s-a rupt, si ar trebui sa te cateri prin bolovanii risipiti, ca s-o vezi mai bine".

Spada lui Stefan pe Nistru

Cert este ca Hotinul a apartinut lui Alexandru cel Bun, care a facut aici constructii importante, dar cetatea a fost pierduta imediat dupa moartea domnitorului, fiind cedata polonezilor. In acea epoca, Hotinul ajunsese un punct strategic de o mare importanta regionala si, din acest motiv, domnitorii moldoveni au incercat in repetate randuri sa-l recucereasca, Petru Aron chiar reusind sa captureze fortareata, dar numai pentru cateva luni. Hotinul a fost si prima tinta a lui Stefan cel Mare, imediat ce a venit la domnie.

Picturile din paraclis sunt de pe timpul lui Petru Rares

�

Fiind foarte bun strateg politic, dar si ganditor pragmatic, Stefan nu putea sa nu vada importanta strategica si economica a unei cetati precum Hotinul. In 1459, dupa un asediu ce a durat doi ani, cetatea a fost recucerita, iar parcalabii voievodului Stefan au infipt spada pe Nistru si au spus raspicat cine sunt stapanii adevarati si naturali ai Hotinului. Orasul a devenit un targ important pentru Moldova, contribuind anual cu 10000 de monede de aur la vistieria tarii. Aici avea loc un mare iarmaroc, la care veneau negustori de pe intreg continentul european. De asemenea, datorita pozitiei favorabile, aici se retrageau adesea boierii rasculati care puteau, in caz de necesitate, sa fuga la vecinii polonezi sau slavi. Dar destinul Hotinului e departe de a se fi implinit. In 1538, Hotinul este cucerit de polonezi, care, de aceasta data, arunca in aer o parte din zid si trei dintre turnuri. Doar trei ani mai tarziu, Petru Rares recucereste cetatea si-i reface zidurile si turnurile, insa peripetiile fortaretei erau abia la inceput. In curand, cetatea este preluata de turci. Otomanii o extind, dar nu pot s-o pastreze nici ei prea mult, iar istoria continua timp de cateva secole, intr-un ping-pong polono-moldo-turco-rus, cetatea fiind partial distrusa si reconstruita in cateva randuri.

Cetatea care plange

E greu de imaginat un alt loc de pe teritoriul Romaniei Mari care sa fi vazut mai multa nedreptate si mai mult sange decat aceasta fortareata de la hotarul nordic, cea mai frumoasa dintre toate. Pricina aceasta, ca la o margine de tara instrainata s-au concentrat atata istorie si legenda, ma face ca ori de cate ori ating pamantul Hotinului, sa pierd legatura cu timpul concret si sa vad alte timpuri imaginare, care nu au incaput nici in hrisoave, nici in letopisetele cronicarilor, nici in amintirile localnicilor. E o traire launtrica, pe care nu o ai in nici o alta parte a imparatiei lui Decebal.

Superbul stil al arhitecturii moldovenesti

�

Din orice parte te-ai apropia, cetatea te copleseste. Eleganta exterioara si eclectismul istoric se regasesc si in interior, unde se amesteca straturi arhitectonice din diverse epoci si culturi. Pentru un istoric sau istoric al artei, putine constructii ar putea fi mai graitoare si pline de simboluri precum aceasta - de la ornamentele zidurilor si meterezelor, pictura din paraclis datand din vremea lui Petru Rares, si pana la detaliile portilor, usilor, ferestrelor, formelor in lemn, fiecare pastrand cate ceva de la temporarul carmuitor. Insa cel mai mare mister al fortaretei este, probabil, pata de pe zidul arcuit, care ar parea sa sugereze ca cetatea instrainata plange. O legenda spune ca aceasta provine din lacrimile ostasilor moldoveni ce au luptat impotriva otomanilor si care au fost macelariti in interiorul fortaretei. O alta, asemanatoare cu legenda Mesterului Manole, vorbeste despre plansul unei moldovence zidite de vie, de turci, in peretele cetatii. Hotinul este o fila de aur smulsa dintr-un vechi hrisov domnesc, peste care strainii incearca sa puna un sigiliu fals. Chiar daca vorba romaneasca a devenit o raritate, intr-un oras care si-a pierdut buletinul de identitate, e destul sa urci pe crenelurile cetatii, sa vezi Nistrul maret, sa privesti la pietrele care mai pastreaza sangele si vointa de libertate a parcalabilor moldoveni, pentru ca sa simti ca, oricat ar fi oamenii sub "vremi", vine o zi care aduce lumina, adevar si dreptate, acolo unde a disparut si ultima speranta. Altfel, de ce, de fiecare data cand vad cetatea, cu al sau zid arcuit si ornamente din caramida rosie, ma incearca un sentiment de intimitate, de acasa? Cetatea nu ne-a uitat. Hotinul ne recunoaste. Este al nostru pe veci.

 

Autor : Lucian Renita
Fotografiile autorului

Sursa: Formula As

Atacul abject al Rusiei la adresa Romaniei declanseaza isteria agentilor de influenta ai Moscovei de la Bucuresti

Ca o completare sau o continuare a articolului precedent am gasit si acest articol:

Ultimul atac suburban si mincinos al Moscovei si al agenturii acesteia din Romania nu a fost la adresa Presedintelui Romaniei ci la adresa Romaniei si a Istoriei romanilor.Uitand ca tocmai s-au implinit 72 de ani de cand pe 26 iunie 1940, România a fost nevoita sa cedeze Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa în urma unui ultimatum al Uniunii Sovietice si ca o consecinţă directă a Pactului Ribbentrop-Molotov prin care URSS şi Germania nazistă şi-au împărţit Polonia iar armata comunista a invadat ţările baltice, serviciul de dezinformare al SVR-ului rusesc, asa cum numesc numerosi analisti americani Ministerul de Externe rus, isi permite sa afirme cu obraznicie ca declaratiile facute de seful statului roman cum ca ar fi dat acelasi ordin de trecere a Prutului ca si Maresalul Antonescu, pentru eliberarea teritoriilor romanesti ocupate, ar fi “o sfidare obraznica”.

O “sfidare obraznica” fata de sutele de mii de romani basaraben, bucovineni si herteni ucisi sau deportati de trupele comuniste ale lui Stalin, o “sfidare obraznica” fata de cea mai criminala organizatie statala existenta vreodata – URSS- care conform ultimelor statistici a ucis peste 50 de milioane de oameni? Adica mai mult decat celalalt stat criminal, Germania Nazista. Daca actuala Rusie isi asuma aceste crime nu are decat, dar sa-si asume atunci si consecintele care decurg acestei asumari.

Ce este insa interesant, nu este reactia Rusiei care astfel isi asuma tot trecutul criminal al fostei URSS ci faptul ca odata cu semnalul dat de la Moscova, toate “cutiile de rezonanta” ale intereselor rusesti la Bucuresti s-au activat invadand ecranele televiziunilor si injurand pozitia Romaniei si mangaind pe crestet genocidul antiromanesc al Moscovei in teritoriile romanesti ocupate de trupele comuniste.

In spatele vai, ale asa ziselor avantaje economice ale unei eventuale relatii bune cu Rusia, pana si vechii activisti al “Pravdei” de Bucuresti, recunoscuti pentru trompetismul pro-moscovit inca din anii 90, s-au intrecut in a se face remarcati in condamnarea „bravadei neruşinate'' lansate de la Bucuresti…Este inca o dovada ca agentii Moscovei nu ies la pensie niciodata…

Si ar mai fi ceva. Cu cât Rusia si slugile ei din Romania raspund mai agresiv în politica externă, cu atât acesta este un semn mai clar de slăbiciune.

Preşedintele României a raspuns joi 30 iunie ca Parlamentul României a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, că Uniunea Sovietica nu mai există şi că România are în prezent relaţii cu Federaţia Rusă.

"Se pare că unii devin sensibili dacă discuţi despre istorie. Eu nu sunt istoric, dar cred că răspunsul meu a fost în deplin acord cu poziţia României, care, prin Parlamentul României, a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov. Mai mult decât atât, Duma de stat a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov, deci nu văd unde este supărarea, iar Uniunea Sovietică nu există, nu mai există. Noi avem o relaţie acum cu Federaţia Rusă, iar când discutăm despre Uniunea Sovietică, discutăm despre ceva ce a fost, iar despre istoria noastră nu avem cum să nu discutăm.

Şeful statului roman a precizat că declaraţia sa făcea referire la "o realitate" din istoria ţării noastre şi a relaţiei cu Uniunea Sovietică, menţionând că nu este "nimic nou sub soare", mai ales că ţara noastră a fost pe deplin de acord cu condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.

Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova şi-a exprimat indignarea faţă de afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit cărora el ar fi putut în 1941 să trimită soldaţi pentru a participa la atacul împotriva Uniunii Sovietice.

"Cuvintele lui Băsescu - despre faptul că, 'în locul mareşalului Antonescu, în 1941, şi el i-ar fi îndreptat pe ostaşii români peste Prut' pentru a lua parte la agresiunea Germaniei hitleriste împotriva URSS - sunt revoltătoare", consideră Ministerul rus al Afacerilor Externe.

Instituţia diplomaţiei ruse a menţionat că o asemenea declaraţie, făcută chiar în ziua comemorării a 70 de ani de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, în care poporul rus "a pierdut 27 de milioane de vieţi", nu poate fi explicată "nici prin actualele circumstanţe din politica internă (a României - n.r.), nici făcând trimitere la întrebările provocatoare ale jurnaliştilor".

"Este absolut evident că o asemenea sfidare obraznică, ce îndreptăţeşte agresiunea fascistă şi profanează memoria a milioane de victime ale fascismului, este inadmisibilă", concluzionează MAE rus.

Sursa : Romanian Global News