"Poporul român nu mai întoarce celălalt obraz"

Hackerii români au spart site-urile publicaţiilor ungureşti

 

   

Câţiva hackeri români au plănuit o răzbunare inedită în urma gestului unui cetăţean maghiar, care a spânzurat o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu. Românii au spart mai multe site-uri ale televiziunilor şi publicaţiilor importante de la Budapesta.
Vizitatorii paginilor de internet erau întâmpinaţi cu mesajul: poporul român nu va mai întoarce şi celălalt obraz, urmat de patru versuri despre Avram Iancu ale poetului Adrian Păunescu.
Gruparea de hackeri Romanian National Security a spart site-urile publicaţiilor şi televiziunilor TV 2, Budapest Times, Magyarhirlap şi Echotv.
Vizitatorii erau întâmpinaţi cu un mesaj în limba română care făcea referire la evenimentul de la Miercurea Ciuc, în care extremistul Csibi Barna a spânzurat simbolic o păpuşă care îl întruchipa pe Avram Iancu, chiar de ziua maghiarilor, informează Antena3.
„„V-aţi înşelat crezând că la o palmă dată istoriei şi poporului Român (15.03.2011) noi vom întoarce şi celălalt obraz. Conştiinţa naţională ne obligă să luăm măsurile morale pentru ca Eroii Neamului Român să se odihnească în continuare în linişte. I-ați înviat din somnul lor cel veșnic pentru a-i defăima, le-ați profanat mormântul prin dezinformare, si i-ați “spânzurat” crezând în falsa răzbunare. Nu vom uita şi nu vom ierta. Puneţi-ne răbdarea la încercare!Dumnezeu să fie milostiv cu sufletele voastre. Așa pățesc toți cei care greșesc împotriva națiunii române." Aceasta este o parte din mesajul postat de gruparea Romanian National Security pe site-urile publicaţiilor maghiare. Respectiv patru versuri din a doua scrisoare a lui Adrian Păunescu către Avram Iancu: "Nepricopsiții nu pot înțelege/Că nu-i Ardealul un ținut de robi,/El simte și vorbește românește/Și nu așteaptă legi de la neghiobi".
"O organizaţie de hackeri români ce au luat în mâini legea şi pedepsesc statele străine" este deviza celor de la Romanian National Security, care au accesat şi modificat paginile principalelor site-urilor ungureşti, aşa cum au procedat şi cu alte ocazii.
Anul trecut, de aceelaşi tratament s-au bucurat şi site-urile Le monde, Le Figaro sau The Telegraph. Hackerii români au reacţionat faţă de acuzaţiile jurnaliştilor străini care spuneau că "românii sunt o naţie de ţigani."

autor : Teodora Tugui
sursa : Ziarul Cotidianul

                                                                                             

Ilie Şerbănescu: FMI ne scoate la vânzare şi măduva oaselor

 

Profitand de situatia dramatica in care insusi programul prescris a adus economia din Romania, FMI n-a scapat ocazia ca, folosindu-se de noul acord cu Romania, s-o puna sa joace pe aria rasuflata a privatizarii ca panaceu al tuturor problemelor, indiferent care ar fi acelea.
Desigur, nu putea lipsi martie din post! Premisa programului FMI pentru Romania a constituit-o ipoteza – falsa – ca toate problemele economice din Romania vin de la stat si de aici ideea ca, daca acesta se “ajusteaza”, toate respectivele probleme se rezolva si apoi va curge lapte si miere.
Nu este insa catusi de putin asa, intrucat marile dezechilibre interne si vulnerabilitati externe ale Romaniei nu vin de la stat, ci de la sistemul privat si vor ramane intacte oricat s-ar ajusta statul.
Si, daca economia nu revine pe crestere, sa nu ne miram, caci nu de la stat vine hiba! Nici nu stii ce sa crezi: d-l Franks ori o face pe niznaiul american, ori chiar nu intelege cum sta treaba!
Caci de mirat vedem ca se mira ca n-a revenit cresterea economica! Macar este insa consecvent cu sine: daca a pus statul la zid, atunci este firesc sa-i ceara sa privatizeze si ce mai are acesta prin ograda!
Ceea ce i-a mai ramas prin ograda – dupa ruinatoarea campanie “vreti aderarea (la UE), dati economia” – nu mai reprezinta mare lucru.
Ar fi vorba de doua categorii de active: pe de o parte, cele strategice, care n-ar trebui sa ajunga niciodata la straini (Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Loteria Romana, Posta Romana), cel putin dupa tragica experienta a externalizarii exploatarii resurselor de petrol; pe de alta parte, cele care numai in mintile bolnave de pe la FMI ar putea fi puse in ecuatia “privatizare sau lichidare”!
Este vorba de termocentrale, de companiile din minerit, de transportul feroviar de calatori sau de furnizarea centralizata de caldura.
Acestea nu ar avea parte de clienti la privatizare pentru ca nu sunt rentabile sau rentabilizarea lor presupune o asemenea crestere a tarifelor de livrare incat risca sa ramana in Romania fara clienti.
In majoritatea lor avem de a face cu prezente in sectoare indispensabile economiei, astfel incat lichidarea lor este o poveste pentru recruti.
Dar FMI uita ca nu mai exista recruti, caci armata in Romania a ajuns si ea sa se faca pe bani. Nu se poate fara transport de calatori. Nu se poate fara furnizare de agent termic. Nu se poate fara termocentrale, caci nu vine Dumnezeu din ceruri sa faca unele noi.
Nu se poate fara productie de carbune, pe baza careia se obtine 40% din electricitatea consumata in Romania si in lipsa careia ar trebui importuri de petrol si gaze, evident mult mai costisitoare decat subventiile primite de minerit de la stat.
Si atunci, pentru ca ideile FMI nu sunt multe, dar fixe, programele acestuia o tin ca gaia-matu cu privatizarile vindecatoare, cu toate ca minunatele privatizari la care insusi FMI, impreuna cu surata sa Banca Mondiala, au fortat Romania n-au prea rezolvat nimic in economie sau, mai precis spus, n-au facut altceva decat ca au transformat economia din economie romaneasca in economia din Romania!
Ca urmare, FMI se confrunta in Romania cu absolut aceleasi probleme: reforme, restructurari, arierate! Mai ales ca se face a nu vedea problemele cu adevarat noi, respectiv dezechilibrele generate de sistemul privat, datoriile sistemului privat la stat (nu le vede decat pe cele ale statului la sistemul privat)!
Si FMI ii da inainte cu privatizarea!
A mai gasit ceva pe care sa asmuta cainii: Oltchim si CFR Marfa! Ambele puse pe butuci in mod artificial spre a fi pregatite perfect pentru cei ce vor sa le cumpere pe nimic!
Dar mai sunt pregatite pentru privatizare si pachete de actiuni din acele active care n-ar trebui sa ajunga niciodata la straini! Asta, asa doar ca prim pas!
Cand n-o mai avea statul cu ce sa plateasca, nu pensii si salarii, ci chiar datoriile la FMI si Uniunea Europeana, atunci, adica in curand, vor fi scoase si acestea integral la vanzare pentru straini! Si acestea, adica maduva oaselor!
Analiza de Ilie Serbanescu

Sursa: Bloombiz

Sfanta paine a vlahilor (I)

Colaci rituali din Transilvania. Poarta simboluri crestine, imprimate cu pecetarul

Pentru vlahii din Serbia, painea nu este doar hrana sau pomana data pentru sufletele celor raposati, ci si un "document" de valoare istorica inestimabila. In sudul Dunarii, painea rituala a vlahilor poarta pe ea semne asemanatoare cu cele de pe tablitele de la Tartaria, Vinca sau Lepenski Vir. Colacii ce se impart la parastase si la sarbatorile mortilor nu au insemne crestine, ci simbolurile celei mai vechi scrieri de pe pamant

Cea mai veche scriere din lume, pastrata in painea vlahilor

Marija Gimbutas, celebru arheolog si profesor la Universitatea Harvard din SUA, a fost primul aparator al ideii ca semnele incizate pe tablitele de lut descoperite in nordul Dunarii, la Tartaria, si in sudul Dunarii, la Vinca (Lepenski Vir), reprezinta cea mai veche scriere din lume. Semne despre care se credea ca ar avea origini in Mesopotamia s-au dovedit a fi mult mai vechi si apartinand Europei. "Romania", sustine cercetatoarea americana in lucrarea "Civilizatie si cultura", "este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala cuprinsa intre 6500-3500 i.hr.[...] A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche civilizatie europeana o precede cu cateva milenii pe cea sumeriana. [...] A fost o perioada de reala armonie, in deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. [...] Trebuie ca de acum incolo sa recunoastem importanta spiritualitatii Vechii Europe, ca pe o parte a istoriei noastre". Cativa ani mai tarziu, o noua descoperire avea sa faca senzatie in lumea pasionatilor de istorie: sarbul Paun Es. Durlic, etnolog si director al muzeului din Majdanpek, o localitate aflata in sudul Portilor de Fier, lansa ipoteza indrazneata ca o parte din semnele scrierii sistematizate de arheologul Marija Gimbutas se regasesc pe painea rituala a vlahilor din  Serbia (colacii nostri, din nordul Dunarii) preparata la parastase si la sarbatorile mortilor.
Comparate intre ele, semnele de pe tablitele de la Tartaria si Vinca sunt aceleasi cu cele de pe painile rituale ale vlahilor. Este incontestabil, afirma Paun Es. Durlic, in lucrarea sa, "Limba sfanta a painii vlahilor", ca spirala, crucea Sfantului Andrei, crucea, luna noua, soarele sau svastica se regasesc atat pe tablite cat si in decoratia painilor. Ele sunt prezente, de altfel, in tot spatiul carpato-danubian, semne similare existand, de pilda, si pe inscriptia dacica prezentata de Vasile Lovinescu in lucrarea sa, "Dacia Hiperboreana".

Svastica - lumina tainica a eternitatii

Dintre semnele sistematizate de Marija Gimbutas, cercetatorul sarb Paun Es. Durlic a identificat circa 40 de ideograme, prezente si pe painile rituale ale vlahilor. Iar intre toate, cel mai mult l-a impresionat svastica.

Simbolurile marcate in tabel si copiate sub chenar au fost descoperite de cercetatorul Paun Es. Durlic, pe painile rituale ale vlahilor

"Svastica ocupa locul central printre simbolurile tanatice ale vlahilor", spune el. Exista o literatura bogata despre svastica, pentru ca reprezinta unul dintre cele mai vechi simboluri, care il urmareste pe om pe intreaga planeta, timp de mai bine de douazeci de milenii. Cu toate acestea, stiinta nu pomeneste nimic despre existenta ei in cultul mortilor la vlahi. Aici, nu numai ca este simbolul principal, dar este urmata de un sir de alte simboluri independente, care provin tot din ea. Faptul ca o parte dintre aceste simboluri apar separate, chiar din cultura Vinca, dovedeste ca desprinderea din svastica s-a petrecut cu mult inaintea perioadei respective. Cred, in acelasi timp, ca materialele etnografice din painea vlahilor vor anula, in final, iluzia ca svastica ar fi venit de la est! La romanii de pe ambele maluri ale Dunarii, svastica apare, in decursul timpului, atat in cimitire si biserici, cat si pe pergamente voievodale sau pe broderii nationale, insa prezinta o serie de variatii, care au fost observate si inregistrate de Vasile Lovinescu.
In "Dacia preistorica", marele istoric Nicolae Densusianu aminteste si el, alaturi de cerc sau discul soarelui, de crucea Sfantului Andrei, "semnul misterios, insa favorabil, al svasticei". Considerandu-l simbol al divinitatii supreme a pelasgilor, al lui Jupiter Tonans, "reprezentand fulgerul sau peste tot lumina, viata, sanatatea si averea", semnul svasticii este identificat de Nicolae Densusianu si pe cusaturile romancelor din Transilvania. Desi a fost abuziv folosita in scopuri politice, in lumea satului autentic, svastica si-a pastrat aureolarea sacra. Pe aceasta tema, exista chiar si o anecdota, povestita de Vasile Lovinescu in "Dacia hiperboreana": "Un adversar al national-socialistilor romani voia sa-l convinga pe un taran batran ca svastica este un semn strain, importat". "Ba nu", raspunde omul nostru, "il avem de pe vremea uriasilor".
Numita si Lusafur (in romana, Luceafar), svastica reprezinta grafic planeta Venus, simbolul principal in cultul mortilor la vlahi, "lumina personala" pe care cel mort o poarta in mana cand trece prin regatul intunericului si merge dincolo. Astfel, vlahul trecut in dimensiunea eterna se afla sub protectia svasticii.

Muosul - pastrator al legaturii dintre geto-daci si vlahi

Cand firul vietii se rupe, iar vlahul trebuie sa paseasca in lumea cealalta, cei ramasi pe pamant fac o paine careia ii spun Muos. Denumirea muosi se refera la strabuni, acestia fiind rugati sa vina la pomana, sa petreaca si sa-l ajute pe cel care tocmai a murit sa se descurce in lumea de dincolo.

Muos impartit la pomana (Leskovo, langa Majdanpek). Foto: Paun Es. Durlic

La nordul Dunarii, principalele sarbatori ce le sunt consacrate stramosilor morti, precum si pomenile facute pentru ei, se numesc mosi. Desi Biserica Ortodoxa nu recunoaste decat Mosii de vara (din sambata Rusaliilor) si Mosii de iarna (din sambata dinaintea Duminicii lasatului de sec de carne), totusi, in "Trilogia vietii", marele folclorist Simion Florea Marian mentioneaza ca "pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi". Pornind de la intelesul originar de "batran, om in varsta", termenul de mos este utilizat pe o arie destul de larga, nu doar pentru zilele mortilor, ci reprezinta numele popular al unor sfinti crestini sarbatoriti iarna: Mos Craciun, Mos Nicolae, Mos Andrei.
Provenind din substratul geto-trac al limbii romane, cuvantul mos, cu derivatul sau moasa, este, remarca DAN OLTEAN in cartea sa "Religia dacilor", "cel mai semnificativ termen pastrat de limba romana din vocabularul magico-religios al dacilor". In acelasi timp, Paun Es. Durlic considera ca mos, se regaseste in numele celui mai mare zeu al dacilor, Zalmoxis (Zalmas <Salmos <Salumasua "Soarele-Mos").

Arpiuara

Pe painea rituala numita Muos, impartita in sudul Dunarii, se afla doua simboluri stravechi, realizate din aluat: svastica (Lusafur) si crucea cu luna noua. Crucea cu cele patru semilune (prezenta si pe unele cruci vechi, de piatra, din cimitirele romanesti) il reprezinta pe cel care a murit, iar svastica sta pe pieptul lui pentru a-l invia pe lumea cealalta.
In cultura vlahilor (ca si in alte culturi arhaice), numarul 4 simbolizeaza zeul suprem. Coreland cu etimologia cuvantului muos (legat de substratul dacic si regasit de oamenii de stiinta in baza numelui zeului Zamolxe), este posibil ca in aceasta paine sa fie pastrata ipostaza Marelui Zeu, care, se pare, avea natura duala: solara si htoniana. Natura htoniana a lui Zamolxe reiese si din etimologia sustinuta de Ovidiu Drimba: in limba traca, cuvantul zamol inseamna pamant. Izvor al vietii, zeu al vegetatiei si al reinvierii naturii, Zamolxe era patron al roadelor pamantului (deci al graului si, implicit, al painii), insa domnea si asupra imparatiei mortilor.

Chiaia Raiului

Cheia raiului. Vlahii considera "aluvatu', jucaria babilor" pentru ca in mainile acestora, painea capata cele mai neobisnuite forme. Foto: Paun Es. Durlic

Revenind la painea numita Muos, pe care vlahii o fac pentru a-i chema pe strabunii adormiti la masa celui plecat de curand, Paun Es. Durlic observa ca svastica ocupa locul central pe aceasta paine si, pe langa rolul de calauza si lumina pentru cel care a murit, are rolul de paznic al cheilor si portilor de la lumea cealalta. Svastica este si judecator in lumea mortilor pentru ca, dupa credintele vlahilor, ea hotaraste daca cel mort merge in rai sau in iad.
Se crede ca cel care a murit fara lumanare nu poate deschide usa raiului fara cheia pe care o primeste la pomana. Secretul facerii painii este transmis din generatie in generatie, iar batranele respecta cu sfintenie traditia preluata de la mamele lor. Asa se explica de ce Chiaia Raiului (Cheia Raiului) seamana cu vechile chei de la portile de lemn ale caselor de munte. Vechimea obiceiului de a face pentru cel mort fara lumina o astfel de cheie, care sa-i asigure accesul la rai, se regaseste si in folclorul vlahilor sud-dunareni: "La rai, suflete, la rai,/ Baga sama cui mi-o dai,/ Ca la poarta raiului/ Sede floarea-soarelui/ si mirosul florilor!" - obisnuiesc sa-i cante batranele vlahe dalbului calator.
La fel de importanta pentru a proba vechimea acestei paini este si partea de jos a cheii, care are forma elipsoidala si este impartita in sapte zone: trimitere clara la cele sapte ceruri din credinta romaneasca. Sub forma de pasare, sufletul are de trecut prin sapte ceruri, care sunt tot mai greu de strapuns, si are de platit vama, la poarta fiecarui cer.

Painea Sapce coturi. Foto: Paun Es. Durlic

Desi nu exista nici o mentiune scrisa referitoare la cele sapte regiuni ceresti, totusi, Dan Oltean (Religia dacilor) deduce pe baza descoperirilor din incinta sacra a Sarmizegetusei, unde exista sapte sanctuare si un altar, precum si semicalotele din calcar, ce au pe suprafata lor sculptate orbitele celor sapte planete si pasarea sufletului, ca si dacii au avut, la fel ca si tracii sudici, grecii sau romanii, o conceptie similara asupra constructiei Universului.
Cifra a cosmosului si a totalitatii, sapte apare frecvent in painile rituale ale vlahilor din sudul Dunarii. Astfel, pe painea Sapce coturi (Sapte coturi), se pot vedea sapte bucati de svastica. In forma de S, acestea sunt legate intr-un cerc inchis, reprezentand toporafia lumii de apoi, despre care se crede ca ar fi heptagonala. Painea Sapce coturi se da paznicului raiului, cu rugamintea de a-l cauta pe cel adormit in cele sapte colturi ale lumii de apoi, sa-l scoata de acolo si sa-l lase sa vina acasa, la pomana.

Aripi de paine pentru lumea de apoi

Ordinea painilor la pomana intinsa care se intalneste la vlahii de est.

Jumatatea de svastica se intalneste si in painea numita Arpiuara (Aripioara), unde ocupa locul central. In unele zone locuite de vlahi, exista si astazi credinta (care se pare ca a fost general raspandita), ca cel care moare pleaca pe lumea cealalta ca Zburator. "Al muort sa fase injir si zbuara!" - consemneaza in cartea sa Paun Es. Durlic. Pentru ca cel care paraseste aceasta lume sa poata zbura, nu i se acopera talpile. Sufletul, prefacut in pasare, se va odihni in pomul fructifer pe care rudele il vor planta la capul mormantului.
La vlahii estici (zona Vinca), pomana, care se aranjeaza pe o masa, in forma de om, fiind dublul celui mort, nu se inchide la picioare, pentru ca sa poata, si ea, merge. O asteapta drum lung, pana va ajunge la cel care a murit.

Ospatul nemuririi

Voinisesc

In painea numita Voinisesc, svastica, ale carei patru elemente reprezinta cele patru pozitii anuale ale constelatiei Ursa minor, asa cum a fost ea vazuta, dupa teoria polara, de vechii indo-arieni, are inca un brat. Batranele de la Crna Reka cred ca svastica se preschimba si capata atribute barbatesti si un nou rol. Nu e lumina, nici ghid, nici cheie, ci paznic al mesei celui plecat. Spre deosebire de pomana care se imparte cu vecinii si cu familia celui mort, pomana de pe "masa" se pune intr-un loc diferit (intr-o alta camera) si este dedicata exclusiv celui care a murit.

Masa de pomana in forma de trunchi omenesc

In lucrarea sa, "Limba sfanta a painii vlahilor", Paun Es. Durlic observa ca aceasta pomana arata "ca o sfanta masa la care sta cel care a murit de parca, chiar in acest moment, ar fi incoronat ca rege sau zeu, pregatit fiind sa-si primeasca oaspetii din cealalta lume, care sunt importanti pentru noul sau statut". Luminat cu lumina svasticii triple si insotit de aceste fiinte vesnice, cel mort vede implinindu-se cel mai vechi vis pe care il are omul de cand este pe pamant, acela de a fi nemuritor si de a trai etern in rai. Dupa invatatura batranilor vlahi, drumul spre nemurire il poate afla oricine. Cu o conditie: sa cunoasca magia painii si limba sfanta a simbolurilor ei.
sursa Formula AS

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ROMÂNI ŞI ÎNTREAGA LUME

Dragi Prieteni,

Vă trimit forma mea de protest faţă de odioasa şi nelegitima conducere  a României.

Vă rog să faceţi public acest mesaj şi să îl transmiteţi către presa din străinătate,să afle întreaga lume că NOI ROMÂNII nu vom mai accepta să fim îngenuncheaţi şi supuşi la diverse EXPERIMENTE: SĂRĂCIE, CRIZĂ ... şi constat acum FOAMETE.

Noi Românii nu aceptăm să mai fim nici cobaii, nici cerşetorii şi nici sclavii lumii şi cu atât mai puţin batjocura „aleşilor” noştri!

Aşa să ne ajute Tatăl Ceresc!

Cu stimă,

Camelia V. R. 

Dragi români şi dragă lume,

Vă scriu această scrisoare cu speranţa că în România, ura va fi înlocuită cu iubirea, necredinţa cu credinţa, răul cu binele, minciuna cu adevărul, nedreptatea cu dreptatea, indiferenţa cu implicarea, teama cu îndrăzneala, dezbinarea cu unitatea.

Vă scriu pentru că nu mai suport umilinţa şi batjocură la care suntem supuşi continuu în interiorul şi  în afara ţării.

Vă scriu pentru că România este plină de case cu luminile stinse, adică de suflete triste.

Combat din start orice acuzaţie că pe mine ar putea vreodată cineva să mă mituiască pentru a spune ceea ce simt şi gândesc. Vă spun foarte clar că această scrisoare este dictată de propria mea conştiinţă. Şi declar, asemenea lui Mahatma Gandhi, că unicul tiran în lume pe care l-aş putea accepta în această viaţă este propria mea conştiinţă.

AŞADAR:

D-le Băsescu Traian, eu, ca român şi creştin, NU vă recunosc ca preşedinte!

În primul rând pentru că v-aţi instalat pe tron prin fraudarea masivă a alegerilor.

În al doilea rând pentru că după această crimă împotriva democraţiei aţi ieşit în faţa românilor şi aţi declarat cu rânjet crocodilesc: „E un fleac, i-am ciuruit!”

Impresionant! Aţi ciuruit 5 milioane de Români care NU v-au votat!

Şi ce-aţi vrea d-le Băsescu, să mă resemnez, să plec capul şi, asemenea Comisarului Moldovan, să constat: „Un fleac... m-au ciuruit”

NU, d-le Băsescu nu o să plec capul, ci o să privesc spre Cer, pentru că îmi este scârbă să vă privesc figura întunecată de ura cu care aruncaţi săgeţi otrăvite în acest popor necăjit.

În al treila rând pentru că nu sunteţi demn să fiţi preşedintele românilor.

Şi îi întreb pe români:

În ce ţară, un preşedinte atacă mamele şi copiii, dar ocupă încă funcţia de preşedinte?

Vă amintiţi d-le Băsescu declaraţiile pline de venin la adresa tuturor cetăţenilor acestei ţări, dar mai ales la adresa iubirii şi a purităţii, a prezentului şi a viitorului?

"In orice caz, în ultima vreme am observat că România nu mai are femei, are mămici. Şi nu mai are copii, are bebeluşi. Toată ţara asta a devenit o ţară de mămicuţe şi bebeluşi", aţi afirmat ironic, susţinând că, până la urmă, Guvernul a ales varianta optimă.

Optimă este şi intenţia dvs. criminală de a desfiinţa spitale pline de microbi şi de a le transforma în creşe şi azile pentru bătrâni?

Ştiţi dvs. d-le Băsescu ce fel de mamă este lupoaica? Este o mama excelentă, care îşi ingrijeşte perfect puii, aparându-i până şi de prezenţa lupului-tată. Iar domnia voastră sugeraţi că o mamă ar trebui să-şi părăsească bebeluşul, căci aşa se numeşte un nou-născut, şi să se întoarcă în câmpul muncii după 3 luni. Aşa aţi fost crescut dvs, fără protecţia şi mângâierea caldă a mamei? Aşa vreţi să fie crescuţi copiii românilor?

În al patrulea rând pentru că promulgarea Legii Educaţiei de către domnia voastră la data de 04.01.2011 este un act de mare trădare naţională. Şi citez un cunoscător: “Legea nu ajută la românizarea şi asimilarea maghiarilor, dimpotrivă amplifică conştiinţa separatismului, a diferenţei identitare, lucru ce va duce apoi la pretenţii autonomist/teritoriale şi deci la distrugerea unităţii statului român.”

Şi nu este doar un act de trădare, ci şi o încălcare GRAVĂ A CONSTITUŢIEI. Ce să cred, că la momentul promulgării sufereaţi de amnezie? Atunci vă reamintesc ce aţi declarat la începutul lunii februarie 2009: ”Ţinutul Secuiesc nu va fi niciodată autonom în România, iar nici un politician român nu va permite încălcarea Constituţiei, care prevede ca statul nostru este naţional, unitar şi suveran”. Se pare că dvs. v-aţi permis şi vă permiteţi încălcarea Constituţiei!

Si să vă reamintesc o declaraţie din februarie 2008: "Ştiţi cum arată clasa politică acum? Vă spun sentimentul meu şi să nu vă gandiţi că aş viza doar vechi politicieni transferaţi din regimul anterior. Uneori ai senzaţia că e ca o zoaie pe un geam. Geamul casei ăsteia care e Romania, cand dai să te uiţi e plin de zoaie. Nu vezi bine nici afară, nici de afară in casă să constaţi e curată casa..."

Constat că vă complaceţi în această zoaie şi-i acoperiţi pe Români şi România cu mocirlă.

Ce vreţi d-le Băsescu ca să vă daţi demisia? Să vă provoc la duel?

DA, vă provoc la un duel al ADEVĂRULUI şi al ONOAREI!      

Şi dacă nu aş fi femeie, ci bărbat aş lua sabia în mână şi v-aş provoca la un duel ADEVĂRAT.

Vreţi respect? Dar dvs. ne respectaţi pe noi şi simbolurile acestei ţări? Aflaţi dvs. că eu nu sunt de acord ca dvs.să întinaţi simbolurile României şi să înlocuiţi fondul albastru al stemei României cu unul mov. Nu faceţi fetişuri din simbolurile noastre!

D-le Boc Emil, eu,  ca român şi creştin, NU vă recunosc ca premier!

În primul rând pentru că sunteţi singurul premier demis de Parlament în 20 de ani şi repus în funcţie, sfidător la adresa naţiunii, de d-l Băsescu Traian.

În al doilea rând pentru că aţi susţinut legea dublei cetăţenii a maghiarilor. Şi după cum bine remarcă domnul Rotundu, prin acest act aţi "trădat interesele naţiunii române, acceptând ca pe teritoriul nostru să se aplice o lege a Ungariei şi nu una oarecare, ci una care pune în pericol unitatea teritorială şi de limbă a statului român."

În al treilea rând pentru că sunteţi un ţucălar mic şi obedient , aşa cum bine vă descrie marele nostru poet naţional, Adrian Păunescu, în „Rugă pentru România” şi faceţi de ruşine cea mai nobilă profesie, cea de profesor. Ştiţi care este acum în România culmea premierului? Să fii profesor de Drept Constituţional, să încalci continuu Constituţia şi să faci abuz de asumarea responsabilităţii.

Vă provoc să vă asumaţi şi DEMISIA!

D-na Udrea Elena, eu,  ca român şi creştin, NU vă recunosc ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi mai ales nu recunosc frunza ca brand de ţară, frunză pentru care aţi achitat 900.000 de euro din banii noştri! Asta în timp ce voi toţi băseii ignoranţi ignoraţi că în România sunt oameni atât de săraci încât caută de mâncare în gunoaie.

Şi de asemenea pentru mine ROMÂNIA nu este " the Carpathian garden", este GRĂDINA MAICII DOMNULUI.

Pentru că veni vorba de Grădină, condamn crima asupra trecutului, prezentului şi viitorului, condamn proiectul care vizează distrugerea unui colţ de rai: Roşia Montană, « cea mai veche aşezare documentată din România (Alburnus Maior), cu un trecut impresionant: temple, un edificiu cu un hipocaust, necropole, vestigii ale minerilor din toate timpurile care au colonizat Alburnus Maior, galerii de mină romane şi alte numeroase "comori" ». Cum vă permiteţi voi, duşmanii naţiunii, să susţineţi că un proiect, care va distruge această minune a naturii, care va otrăvi pământul şi apele cu cianură, este « benefic pentru România »?.

Cât priveşte brand-ul de ţară,  pentru mine cel mai potrivit brand pentru a reprezenta imaginea României este Coloana recunoştinţei fără sfârşit, lăsată moştenire nouă românilor de marele nostru sculptor Constantin Brâncuşi.

Vă atrag atenţia, dna Udrea, că tricolorul românesc NU este portocaliu aşa cum l-aţi descris în odioasa odă închinată conducătorului vostru iubit. Iar odioasa dvs. afirmaţie: "Aşa este, noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu" este un sacrilegiu la adresa fiinţei noastre naţionale.

Aflaţi că tricolorul se numeşte aşa tocmai pentru că este aşa cum l-a descris marele nostru Ciprian Porumbescu în „Trei culori”: „Roşu-i focul vitejiei,/ Jertfele ce-n veci nu pier/ Galben, aurul câmpiei,/ Şi-albastru-al nostru cer.” Acesta ar trebui să fie imnul românilor. Şi să am iertare, dar când aud „Deşteaptă-te române!” îmi cam sună funebru a „Veşnică pomenire” şi-a morţilor noştri şi-a vieţilor noastre.

Şi vă mai atrag atenţia că banii noştri nu sunt banii voştri!

Un singur cuvânt am pentru dvs dna Udrea: DEMISIA.

Voi, cei trei mai sus menţionaţi aţi ajuns subiect de banc!

VREŢI RESPECT, RESPECTAŢI-NE ŞI DEMISIILE PREZENTAŢI-NE!

Şi către toţi politicienii:

Nu ne-aţi întrebat dacă vrem să ne împrumutăm de la FMI şi să amanetăm viitorul nostru şi al copiilor noştri! Întrebaţi-ne!

Nu ne întrebaţi ce proiecte vrem noi pentru România! Întrebaţi-ne, ascultaţi-ne şi permiteţi-ne şi nouă să ne luăm în mâinile noastre soarta!

Şi îi întreb pe români: Asta vreţi să fie viaţa voastră: un banc? Sau vreţi să ne unim, să schimbăm împreună această lume şi să transformăm România cu adevărat în Casa Noastră, o Casă cu toate luminile aprinse.

Eroii noştri au luptat pentru ca viitorul să nu fie ca prezentul pe care îl trăiau. Pentru asta trebuie să luptăm şi noi!

Eu nu vă propun să ieşiţi în stradă, pentru că se ştie cum ne califică „aleşii noştri”. Placa e veche şi o ştim cu toţii: „elemente huliganice”, „golani”, „proşti şi inculţi”, bla, bla, bla. Şi ştim de asemenea că atunci când forţa noastră devine o ameninţare la adresa scaunelor lor, „aleşii noştri” înăbuşă revolta într-o baie de sânge.

Iată ce vă propun eu: CAMPANIA ROMÂNILOR -„DEMISIA PREŞEDINTELUI”. Şi iată cum o văd eu această campanie.

Fiecare familie, care a fost şi este afectată de aşa-zisele „măsuri de austeriate”(DESFIINŢARE, DISPONIBILIZARE, ŞOMAJ, RETROCEDARE ...) care se numesc pe scurt GENOCID, să ia câte un plic pentru fiecare membru al familiei şi să pună în fiecare plic un formular de DEMISIE pentru „alesul” nostru. Celor care l-au votat şi acum regretă le sugerez să pună câte 2 plicuri pentru fiecare membru al familiei, un vot de blam pentru votul lor din 2009 şi un vot de blam pentru „ales”. Celor din diaspora care nu au votat dar s-au văzut pe listele de votanţi le propun să facă un plic mare în care să pună 10 formulare de demisie şi să precizeze pe plic:

10 DEMISII pentru că eu NU am votat, dar m-am găsit pe listele de vot.

Textul demisiei:

„Eu, Băsescu Traian recunosc că sunt nedemn să conduc un popor sărac şi cinstit. De aceea vă prezint astăzi __________________ demisia.”

Pe plic se va trece următorul text :

DEMISIA PREŞEDINTELUI

A se depune în faţa Palatului Cotroceni la data de 01.03.2011, dacă Băsescu Traian nu îşi depune demisia până la data de 28.02.2011.

Pentru aceasta propun să solicităm ca Poşta Română să ne pună la dispoziţie în fiecare din sediile sale câte 2 urne: una pentru plicurile noastre şi una pentru donaţiile fiecăruia dintre noi pentru susţinerea acestei Campanii. Asta pentru a le demonstra „aleşilor” noştri că din banii noştri se poate finanţa şi VOTUL DE BLAM şi nu doar fraudarea masivă a alegerilor.

Şi de asemenea să solicităm Poştei Române să numere aceste DEMISII la fiecare sfârşit de săptămână  şi să prezinte public rezultatele. Iar dacă până la data mai sus menţionată „alesul” şi toţi ai lui nu îşi vor prezenta demisiile, maşinile Poştei Române, însoţite de cele ale Armatei, Poliţiei şi Jandarmeriei şi de toţi cei care trebuie să-i apere pe Români şi România, iar nu pe infractori, să se deplaseze la Palatul Cotroceni şi să descarce în faţa acestuia sacii de plicuri care se vor strânge în CAMPANIA NOASTRĂ „DEMISIA PREŞEDINTELUI la data de 01.03.2011.

Şi vă îndemn, asemenea lui  Mahatma Gandhi: Fiţi VOI  înşivă schimbarea pe care vreţi să o vedeţi în lume.

Cine sunt eu? O Moldoveancă născută în Ardeal şi crescută de bunici la câmp şi de  părinţi la munte. Sunt una din fetele bunicii care m-a învăţat cum să seamăn grăunţele, cum să fac păpuşi din păpuşoi, cum să împart tot ce am cu cei amărâţi.

Ce sunt eu? Iaca sunt şi eu o ceşcuţă de lut frământată şi trecută prin foc de mâinile lui Dumnezeu, care este Olarul nostru al tuturor. Şi tocmai pentru că sunt de lut, ştiu că mă pot sparge oricând, dar nu vreau să mă sparg cu inconştienţă, indiferenţă şi laşitate, ci cu demnitate. Dar pentru a înţelege mai bine vă invit să citiţi povestea ceşcuţei de ceai, tălmăcită de  Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului nostru.

Cu sinceritate,

Un Român din România

*

Cescuta de ceai - Pr. Arsenie Boca 

"O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la căsătorie. Amândurura le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:”Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos.” În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argila roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasă-mă în pace,” dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:“Încă nu!”. Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!” Ameţesc! O să-mi fie rău!” am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:”Încă nu.” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit, şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa ... “Ajutor! Scoate-mă de aici!”. Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta:”Încă nu.” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! ”. Ei, aşa este mult mai bine” m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează", am strigat. EL doar a dat din cap si a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci, uşa s-a deschis şi EL m-a scos afara şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?” O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine.” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!! El a vorbit blând: “ Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevarat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine...”

Morala este aceasta: Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta, sfânta SA voie.
 Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL.
 "Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m-a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire. De alte gânduri şi rosturi sunt străin."

Pr. Arsenie Boca

http://www.arsenieboca.ro/autobiografie.html

Cand ne vom trezi?

O enigma istorica

Romanizarea Daciei.

Istoria noastra este plina de intrebari si umbre, carora cercetatorii refuza sa le dea contur. Romanizarea, de pilda, este un exemplu foarte incomod: se vorbeste cu convingere numai despre rezultatele sale – limba si poporul roman -, dar daca vrem sa cercetam felul in care dacii au fost romanizati, ne prabusim in cea mai adanca gaura neagra a istoriei noastre.

Ce este romanizarea?

Indiferent cat de mult au construit, investit si civilizat romanii intr-un teritoriu ocupat, despre fenomenul de romanizare nu putem vorbi decat atunci cand populatia cucerita si-a insusit limba latina, renuntand definitiv la limba proprie. Or, romanii nu si-au propus niciodata sa romanizeze pe nimeni, deci romanizarea nu a avut nicaieri un caracter intentionat, programatic, organizat. Nu exista nici un document care sa dovedeasca asa ceva. Imperiul Roman era foarte intins la vremea apogeului sau (in anul 117 d.Cr. a atins extinderea maxima), dar in cea mai mare parte a teritoriului ocupat, limba latina nu a putut inlatura limbile locale, in ciuda faptului ca stapanirea romana a durat multe sute de ani: in primul rand Grecia si Egiptul, care aveau o cultura superioara celei romane, nu au fost romanizate niciodata; apoi tot restul Orientului elenistic, cu Asia Mica, Siria, Palestina etc.; teritoriile din Africa de Nord – Mauretania, Numidia, Cyrenaica; Britannia, Germania, Illyricum, tot restul Peninsulei Balcanice, cu Tracia, Macedonia si cele doua Moesii, apoi Pannonia, Noricum si alte teritorii. Nicaieri limba latina nu a persistat: fie nu s-a impus niciodata, fie s-a impus pentru un timp limitat, disparand sub presiunea altor limbi (a celor slave, de exemplu). Se considera ca, din acest imens teritoriu, au ramas romanice doar Hispania, Gallia, Italia, micul teritoriu al Raetiei, Dalmatia si Dacia, dand nastere celor zece limbi romanice: spaniola, portugheza, catalana, franceza, provensala, italiana, sarda, reto-romana, dalmata (azi disparuta) si romana. Cum de in unele teritorii romanizarea limbii a reusit, iar in altele (cele mai multe) nu? Hazardul? Cine poate raspunde?

Romanizarea Daciei

Dacia a fost ultima cucerita si prima abandonata de romani, durata sederii lor efective fiind de mai putin de 150 de ani. Dupa victoria din anul 106, romanii stapaneau Banatul, Oltenia si teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova – inclusiv cea dintre Prut si Nistru -, Muntenia) ramanand in libertate. Dobrogea fusese incorporata de timpuriu in Moesia Inferior. Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt timp, dar granita a fost repede mutata pe Olt si Dunare. Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intentiona deja sa abandoneze Dacia. Chiar daca se considera ca parasirea Daciei s-a facut in vremea lui Aurelian, in anul 271, izvoarele sustin ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus, in anul 256, la o data care coincide cu un puternic atac al carpilor – dacii liberi din Moldova -, iar dupa acest moment inceteaza circulatia monedelor romane si nu mai exista inscriptii.
Este greu de apreciat care a fost numarul total al romanilor
E greu de admis ca dacii si-ar fi insusit limba dusmanilor stabiliti in Dacia. Insa in mod cert, retragerea la sudul Dunarii a vizat intreaga armata si administratia, dar si un numar mare de familii bogate de coloni, care nu doreau sa ramana in calea migratorilor, lipsite de protectia imperiului. De altfel, cu aceste efective de romani s-a intemeiat in sudul Dunarii o noua “Dacie”. In nord au ramas colonistii mai saraci, atasati de pamant, care nu aveau unde pleca, dar numarul acestora nu il depasea pe cel al autohtonilor. De unde veneau acesti colonisti? In nici un caz din Roma, nici chiar din Italia, ci din provincii apropiate, in primul rand din sudul Dunarii, din Tracia, apoi din Asia Mica. Acesti colonisti vorbeau o latina precara, pe care o foloseau pentru a comunica intre ei, dar nu isi abandonasera limba materna. Este foarte posibil ca cei veniti din sudul Dunarii sa fi fost din acelasi neam cu dacii si sa fi vorbit o limba asemanatoare cu a lor. Atunci, cum s-a produs romanizarea?
Cercetatorii au incercat sa explice in fel si chip cum a fost posibil acest lucru, si au ajuns la concluzia ca a avut loc o romanizare intensa si organizata. Ca a fost organizata, nu au nici o dovada. Ca a fost intensa, nici atat. Parghiile acestei romanizari au fost: colonizarea masiva, numarul mare de militari adusi in Dacia, deoarece era o provincie de granita, implementarea sistemului de invatamant roman, raspandirea cultelor religioase din imperiu in defavoarea celor autohtone, dezvoltarea unei retele dense de comunicatii, relatiile economice stranse dintre autohtoni si noii veniti, acordarea de drepturi politice si chiar a cetateniei romane, raspandirea latinei prin intermediul crestinismului popular. Luate la rand, nici una din aceste “parghii” nu convinge, si nici puse toate laolalta. Colonizari masive, drumuri si scoli s-au facut si in alte provincii, in masura mult mai mare si pe perioade mult mai lungi, fara ca aceasta sa influenteze sortii romanizarii. Comercianti au fost peste tot, drepturi politice s-au acordat mai multe in alte parti decat in Dacia. E cu totul absurd sa ne imaginam ca au fost substituite cultele autohtone de cele din imperiu, ele au circulat mai mult intre colonistii romani care le-au adus. Iar crestinismul nu a putut juca un rol capital in raspandirea latinei, caci nu avea cum sa patrunda in sec. Ii-Iii in Dacia. Problema consta in abordarea modalitatii in care dacii au fost romanizati, si anume – se considera ca toti dacii au intrat in contact cu structurile romane, cand firesc este sa presupunem ca oamenii simpli au ramas la gospodariile si stanile lor, vorbind in continuare in limba lor. Romanii erau grupati in orasele nou construite, putini au fost cei care s-au integrat in lumea rurala.

Cum se paraseste o limba

Lingvistii (si, inaintea lor, unii nespecialisti) ne-au invatat ca dacii si-au parasit limba repede, ca au renuntat la doinele si vorbele lor de alint, la povestile si ghicitorile lor stramosesti, in favoarea limbii cuceritorilor. Dar cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil ca dacii sa-si paraseasca limba atat de repede, iar dupa retragerea romanilor, sa continue sa foloseasca limba dusmanului, in loc sa revina la limba lor materna? Pentru cei mai multi specialisti, fie chiar purtatori ai titlului de academician, nu mai conteaza procesul, important este doar rezultatul. Si totusi, nu putini au fost aceia care au intuit dificultatile demonstrarii romanizarii. Ideea ca dacii au renuntat la limba lor intr-un interval foarte scurt, desi nu au fost constransi sa o faca, pluteste in apele tulburi ale lipsei de logica. Procesul nu este imposibil, ci doar nedemonstrabil. In aceste conditii, singura formula decenta este cea a lui Gh. Bratianu, preluata de la istoricul francez Ferdinand Lot: o enigma si un miracol istoric. Pentru a explica romanizarea atat de rapida, Iorga si Parvan admiteau ca a existat o faza pregatitoare, inainte de razboaiele cu romanii, in care dacii au luat contact masiv cu civilizatia romanilor si cu limba latina. Este vorba de comercianti, meseriasi si alte categorii de vorbitori de latina, care au ajuns in Dacia inaintea lui Traian. Si totusi, oricat de multi latinofoni s-ar fi perindat pe plaiurile Daciei, este absurd sa ne imaginam ca vreunui dac i-a venit ideea sa-si lase limba, pentru a o invata pe a strainului, exceptie facand eventualele casatorii mixte. Cateva cuvinte latinesti vor fi invatat si autohtonii, pentru a se intelege cu acesti oaspeti. Dar pana la a presupune ca o mana de mestesugari si negustori au pregatit romanizarea, e cale lunga si intunecata.
Cum se paraseste o limba in favoarea alteia? Printr-un proces complex si de lunga durata, care cunoaste cel putin trei faze. Intr-o prima faza, autohtonii continua sa vorbeasca in limba lor, dar sunt capabili sa converseze si in cea de-a doua limba, fara sa o stapaneasca la perfectie. Este vorba de cuvinte si expresii putine, necesare unui minimum de comunicare. In cea de-a doua faza, autohtonii ajung sa vorbeasca bine cea de-a doua limba, iar uneori introduc cuvinte si tipare din limba materna in cea straina. Dar oricat de bine s-ar fi ajuns la stapanirea limbii straine, tot limba materna predomina, mai ales in mediul femeilor, care isi cresteau si educau copiii in limba stramoseasca, barbatii find cei care intrau in contact mai frecvent cu vorbitorii celeilalte limbi. In sfarsit, in faza a treia, se ajunge la renuntarea definitiva la limba materna in favoarea limbii straine. Aplicand principiul la societatea dacica, ar trebui sa admitem ca dupa circa un secol si jumatate, romanizarea a fost ireversibila, dacii au renuntat la limba lor, iar femeile dace si-au crescut pruncii in limba ocupantului, desi nu putem sti cate femei au fost bucuroase sa se marite cu ucigasii sotilor lor. Dar, cu toate acestea, timpul a fost atat de scurt, incat procesul, cu toate fazele sale peste care nu se poate sari, este foarte dificil de imaginat.

Talmaciul dacilor

La toate dificultatile enuntate mai sus, se mai adauga una, aceea a numarului dacilor “interesati” in a-si abandona limba si a o inlocui cu cea a cuceritorilor. Au fost interesati dacii din armata, cei care intrau in contact cu administratia si chiar obtineau posturi in structurile noii provincii, femeile din familiile mixte, cei ce locuiau in preajma oraselor si a castrelor si le deserveau.

N-au fost interesati, ci, din contra, cu siguranta inversunati impotriva romanizarii, taranii din satele mai retrase, de munte, aflati mai departe de orase si castre, oamenii simpli din diverse categorii, care nu urmareau beneficii de pe urma romanilor. Putem presupune ca, in momentul retragerii romanilor, dupa o suta si ceva de ani, o anumita parte a populatiei din Dacia vorbea perfect latineste (e vorba, desigur, de latina vulgara, nu de cea literara). Insa cel mai mare procent din populatia dacica de rand din provincie nu renuntase definitiv la limba sa. O inscriptie de la inceputul sec. Iii, din vremea lui Caracalla, nu cu mult inainte de abandonarea Daciei, pomeneste de existenta in armata romana a unui interpres dacorum, adica “translator al dacilor”, prin intermediul caruia romanii comunicau cu dacii. Evident, istoricii si lingvistii nostri o ignora, pentru ca le incurca planurile, sau sustin ca e vorba de negocierile cu dacii liberi. Oricum, ramane ideea ca macar uneori, romanii aveau nevoie de traducatori ca sa-i inteleaga pe daci.

Retragerea romanilor si urmarile ei

Ca si cum lucrurile nu ar fi fost suficient de complicate, retragerea romanilor, care ar fi trebuit sa rezolve enigma, nu a facut decat sa o adanceasca. A vorbi latineste dupa ce provincia a fost abandonata de romani nu mai reprezenta un avantaj. Sau, chiar daca era un avantaj, abandonul limbii materne nu avea logica. Cum cei mai multi daci ajunsesera pana cel mult in faza a doua, cea in care vorbeau ambele limbi, fara a-si fi abandonat limba stramoseasca, logica ne indeamna sa presupunem ca, odata cu echilibrarea provinciei, limba materna ar fi trebuit sa recastige terenul pierdut, iar dacii sa renunte treptat la bilingvismul daco-roman si sa vorbeasca doar in limba lor. Dar nu! Conform istoricilor, dupa retragerea aureliana, limba latina s-a “consolidat” in mod misterios, iar procesul romanizarii a continuat vertiginos, manat de un mecanism necunoscut. In concluzie, daca procesul romanizarii este o mare enigma, pastrarea romanitatii lingvistice dupa redobandirea libertatii este un mister si mai tulburator.
Arheologii nu se inteleg la acest capitol cu lingvistii: in vreme ce romanitatea limbii pare, teoretic, sa persiste si sa se intareasca, cultura materiala dacica cunoaste, in fosta provincie, in secolele V-Vi, un reviriment spectaculos: ceramica dacica, riturile dacice de incinerare iau locul culturii provinciale romane, acum in regres evident. Cine alimenta aceasta cultura materiala?

Au fost romanizati dacii liberi?

Si pentru ca cele infatisate mai sus nu reprezinta decat o mica parte dintr-o mare enigma, sa formulam intrebarea cea mai grea, pe care astazi nici un istoric sau lingvist nu ar vrea sa o auda: ce s-a intamplat cu dacii liberi? Stim ca provincia romana Dacia cuprindea doar un sfert din teritoriul locuit de daci. Celelalte trei sferturi au ramas in libertate, iar dacii care le locuiau au continuat sa vorbeasca, cum era firesc, in limba lor. Ei sunt dacii liberi, cunoscuti in nordul tarii sub numele de daci mari, iar in Moldova, de carpi si costoboci. Ei sunt cei care au dat teribil de furca romanilor din provincia proaspat cucerita, atacandu-i foarte frecvent, dar si imperiului, care a ajuns sa plateasca sume mari carpilor pentru a-i linisti. Tot ei sunt cei care, dupa redobandirea libertatii Daciei, s-au stabilit in mai multe valuri in fosta provincie, contribuind la… romanizare! Cel putin asa sustin unii istorici: dacii liberii, in teritoriile carora romanii nu au pus piciorul niciodata, si a caror limba nu au invatat-o niciodata, i-au ajutat pe dacii proaspat eliberati sa-si consolideze cunostintele de… limba latina! Toata istoriografia romaneasca, atat dinaintea, cat si de dupa revolutie, s-a straduit sa argumenteze felul in care dacii liberi s-au romanizat: caci nu incape indoiala, spun specialistii, ca acestia au fost romanizati. Cum? Au intrat, treptat-treptat, in raza de influenta a romanilor. Si desi romanii n-au ajuns pana la ei, decat printr-o mana de negustori de oale, si desi nu existau mijloace de comunicare in masa, dacii liberi, puternic impresionati de maretia imperiului roman, si-au parasit cu totii limba si au inlocuit-o cu limba latina, printr-un misterios proces de telepatie in masa.

Unitatea incredibila a limbii romane

O alta problema care ii nelinisteste pe cei ce vor sa cerceteze cu buna credinta istoria noastra o constituie unitatea incredibila a limbii romane. Limba romana nu are dialecte. Are subdialecte sau graiuri, dar nu dialecte. E de ajuns sa amintim ca, in Italia, vorbitorii din nordul peninsulei nu se inteleg cu cei din sud decat prin intermediul limbii literare, atat sunt de diferite intre ele dialectele italienesti. Un sicilian si un lombard vorbesc practic doua limbi diferite. In Franta, Germania, chiar si Spania, se vorbesc de asemenea dialecte diferentiate, ba unele dialecte reclama, in ultimul timp, statutul de limba independenta, cum este cazul asturienei, galicienei sau corsicanei. Ceea ce nu e cazul cu limba romana. Daca, insa, privim in urma, orizontul se incetoseaza: in provincia Dacia, unde istoricii spun ca a avut loc o romanizare intensa, iar limba dacilor ar fi disparut, trebuie sa se fi dezvoltat o cu totul alta limba decat in teritoriul dacilor liberi, Moldova si Maramures, unde limba latina nu a avut cum sa se impuna si unde limba daca a continuat sa existe. Cu alte cuvinte, dacii romanizati nu s-ar fi putut intelege cu dacii liberi, or realitatea este complet diferita. In fapt, lingvistii, atunci cand vorbesc de aparitia graiurilor, nu se intorc in timp inainte de sec. 11. Pentru ei a existat o romana comuna unitara, pe care au numit-o si protoromana. Insa nimeni nu se intreaba cum de aceasta protoromana a fost atat de unitara in toate regiunile tarii, in conditiile in care teritoriile romanizate trebuiau sa evolueze lingvistic cu totul altfel decat cele neromanizate. Cum e posibil ca in Moldova, unde Imperiul Roman nu a ajuns cu armata sa si unde dacii au trait in libertate, sa se vorbeasca aceeasi limba ca in Ardeal, unde a avut loc o intensa romanizare? Cum de nu exista nici macar o diferentiere dialectala, ci doar o serie de regionalisme si unele particularitati de pronuntie?

Scoala Ardeleana si baroana Nicholson

Astazi, nici un lingvist serios de la noi din tara nu se indoieste de faptul ca limba romana e limba romanica. Totusi, insistenta cu care continuam sa clamam originea latina a limbii romane, intr-o epoca in care stiinta limbii s-a mutat in laboratoare de neuro- si psiholingvistica, iar istoria limbii ar trebui sa fie un capitol incheiat inca din secolul Xix, denota o nesiguranta, o teama. Daca lucrurile ar fi clare, dincolo de orice dubiu, am incheia acest capitol si ne-am apuca de lingvistica computationala. Dar lucrurile nu sunt clare, iar lingvistii nostri poarta barbile lungi si diplomele si mai lungi (ca sa-l citam pe Hasdeu) ale “doctorilor ardeleni” care i-au expulzat pe daci din istorie. In sec. Xviii, cand in Ardeal romanii erau o natiune “tolerata”, in vreme ce maghiarii, secuii si sasii isi justificau privilegiile prin originea lor nobila, era necesara gasirea unei origini nobile si pentru ardeleni. Astfel s-a creat mitul fondator al lui Traian si celebra incheiere “noi de la Ram ne tragem”. Acest purism extrem a avut ecouri lungi si, din pacate, nu s-a stins. Un fel de absurda frustrare a intelectualului roman, care se simte, la fel ca acum trei secole, parte a unei natiuni “tolerate” in Europa, duce, in plin secol Xxi, la un extremism care nu are legatura cu stiinta: dacii sunt alungati din manuale, cucerirea Daciei este aniversata cu fast, formarea limbii romane si a poporului roman sunt pecetluite de dogme. Totul de dragul de a fi mai europeni decat celebra baroneasa Nicholson.

Istorie si politica

Romanitatea serveste astazi ca stindard al integrarii. Istoricii ne invata ca suntem mai europeni daca ii proslavim pe cuceritorii romani si exageram mostenirea romana: ei ne-au civilizat, ne-au coborat din copac si ne-au adus in Europa. Cam asa rezulta din programul manifestarii Dacia Provincia Augusti, organizat in aceasta toamna de Muzeul National de Istorie a Romaniei, in parteneriat cu Ministerul Culturii si cu Rosia Montana – Gold Corporation: “Aceasta incorporare a Daciei in hotarele Imperiului Roman marcheaza prima incadrare a teritoriului de azi al Romaniei in spatiul unei civilizatii cu valente universale. Anul 106 reprezinta, asadar, un moment important pentru istoria noastra, o prima “integrare” in Europa.” Cu alte cuvinte, primul pas spre Europa l-a facut Decebal, prin sinuciderea sa.
Dand Cezarului ce este al Cezarului, recunoastem ca romanii au construit o civilizatie stralucitoare si au contribuit enorm la istoria omenirii. Dar mostenirea lor in Dacia, desi nimeni nu are curajul sa o spuna, este aproape nula. Romanii au venit, au cucerit, au construit drumuri, poduri si orase, au exploatat aurul de la Alburnus Maior si au plecat. In urma lor, au venit migratorii, iar in urma migratorilor nu a mai ramas, dupa 2-3 secole, piatra peste piatra din ce construisera romanii. A urmat apoi mai mult de un mileniu in care nimeni nu si-a mai amintit ca pe aici au trecut vreodata romanii. Deci, care este, astazi, mostenirea romana? Nu putem spune ca romanii ne-au civilizat, caci urmarile scurtei perioade de aculturatie au disparut foarte repede. Faptul ca vorbim o limba romanica nu ne face cu nimic mai europeni. Daca Scoala Ardeleana nu ar fi facut un instrument politic din aceasta romanizare, cine stie cand am fi descoperit ca am baut laptele lupoaicei. Astazi, reclamarea originii romane are infatisarea unui penibil mit fondator, care sa ne justifice europenitatea, ca si cum nu am putea intra in Uniunea Europeana cu fruntea sus, cu toata istoria noastra, cu daci cu tot. Uitam ca dacii cunosteau astronomie, medicina, credeau in nemurire si erau temuti si admirati de vecinii lor cei mai puternici. Oficialii de azi se jeneaza la auzul cuvantului “dac”, ca si cum dacii ar fi ruda de la tara cu care ne rusinam sa stam la masa Europei. Asta inseamna ca ne e rusine cu toti taranii nostri, care astazi inca se mai imbraca, la sarbatori, cu portul pe care il au dacii de pe columna lui Traian, ne rusinam cu doinele si obiceiurile lor, cu toata traditia noastra ancestrala!
Mecanismul este vechi. Cat am fost sub ocupatie rusa, istoricii ne-au populat istoria cu slavi, incepand cu cultura Dridu. Cand ne-am distantat politic de Rusia, am rescris istoria si i-am impins pe slavi ceva mai la sud. Cand politica regimului a trambitat independenta si neamestecul in treburile interne, i-am pus la index pe romanii lui Traian, numindu-i “cotropitori” si “dusmani”. Cand Ceausescu a vrut apoi sa fim originali, sa nu ne raportam la nimeni si sa nu ne subordonam nimanui, istoricii au apelat la individualitatea culturii dacice, pe care au ridicat-o-n slavi. Iar acum, daca vrem in Uniunea Europeana, romanii devin parintii nostri dragi si intelepti, care ne-au luat de mana si ne-au adus in Europa, inca acum 1900 de ani. Asta nu este stiinta!

Tacerea specialistilor

“Ma indoiesc, deci cuget, cuget, deci exist”. Cercetatorii nostri nu se indoiesc, nu-si pun intrebari, deci ei nu exista in stiinta adevarata, ci doar in dimensiunea dogmelor. Raspunsurile la intrebarile formulate mai sus nu pot veni decat in urma unui studiu extrem de serios al mai multor echipe. De ce tac specialistii? De ce refuza sa-si puna intrebari? Probabil, din ratiuni care pentru ei sunt mai inalte decat sfantul adevar: obedienta in fata unor interese politice, teama de a nu-si vedea opera de o viata rasturnata, nevoia irationala, disperata, de a avea dreptate.

* Formula-As.ro

ROMÂNIA - VICTIMA UNUI PLAN CRIMINAL AL STRATEGILOR NOII ORDINI MONDIALE

Poligon de incercare...

... in plan real pentru SIDA, dezindustrializare, deznationalizare, depopulare, asta a ajuns tara noastra dupa ce „Lumea libera” ne-a adus in pragul falimentului. Pe aceasta tema, recent au fost prezentate o serie de documente ce incrimineaza strategii Noii Ordini Mondiale (N. O. M.) de producere artificiala si raspandirea controlata a virusului AIDS (SIDA). Conform acestor documente, in „fundamentarea” descoperirii sunt angrenate organisme precum CIA, Ministerul Apararii al SUA (Departement of Defense - DOD) si Clubul de la Roma. Interesant este ca malefica idee a producerii unui virus ucigas ca antidot impotriva suprapopularii planetei a fost elaborata si dezvoltata in mod secret de catre eminenta cenusie a Clubului de la Roma, dr. Aurelio Peccei, o data cu pregatirea documentelor pentru „Conferinta Populatiei” de la Bucuresti, cand s-a atras atentia asupra dublarii populatiei in progresie geometrica. Astfel, daca in 1900, populatia Globului era de 1,6 miliarde locuitori, in 1960 se dublase (deci crescuse cu 1,6 miliarde in 60 de ani), ca in 1999 sa dubleze din nou si sa ajunga la 6 miliarde. Ceea ce inseamna ca in mai putin de 40 de ani populatia Globului a crescut cu 3 miliarde de locuitori.
Iata de ce, in documente strict confidentiale, strategii lumii, autorii din umbra ai Noii Ordini Mondiale (N.O.M.) au pus la punct un plan de reducere in masa a populatiei, in special a celor din tarile subdezvoltate ale Africii, unde desi mortalitatea este extrem de ridicata (in jur de 20 la mie) natalitatea este dubla (peste 40 la mie), astfel ca si sporul anual al populatiei in aceste tari este de 20-25 la mie si chiar mai mult. In schimb, in tarile dezvoltate sporul populatiei este de circa 1 la mie, zero sau chiar subunitar, dar nu mai mult de 1-2 la mie. In aceasta situatie de depopulare lenta (Germania, Suedia, Olanda etc.) au luat masuri de sprijinire a familiilor, incurajand femeile sa aiba cat mai multi copii, chiar si atunci sau mai ales atunci cand nu sunt casatorite. In Germania, situatia de femeie necasatorita cu doi, trei sau patru copii a devenit un soi de meserie, ele fiind un fel de matca reproducatoare a statului german, foarte aproape de ceea ce visa cu decenii in urma un alt precursor al N.O.M. Se stie ca rata mortalitatii este direct dependenta de nivelul de trai si se modifica rapid, in vreme ce natalitatea tine de gena si de mentalitati, fiind mai dificil de modificat. Asa se face ca in tarile arabe, care au dat de bogatia petrolului, rata natalitatii a ramas neschimbata ca in vremurile de saracie, respectiv foarte ridicata, in vreme ce rata mortalitatii a scazut la cote incredibile, de 3-5 la mie. Motiv pentru care strategii N.O.M. si intretin acolo focare de razboi in ideea stoparii acestei explozii demografice. Nimic nu se face la intamplare. Virusul HIV a fost produs tocmai pentru a stopa cresterea populatiei in Africa devenita o bomba demografica, pentru a se abate atentia opiniei publice, mai precis pentru a fi intoxicata cu informatii ce par veridice s-a prezentat varianta infectarii de la maimutele verzi din Congo, prin consumul carnii acestora ori prin sodomie. Pe aceeasi linie a inocularii ideii ca ar fi vorba de "pedeapsa divina" pentru devierile omenirii sfarsitului de mileniu, s-a mers si in cazul infestarii deliberate a grupurilor de homosexuali din America. In toate cazurile, virusul imunodeficitar (HIV) a fost inoculat prin injectare. In acelasi mod s-a procedat in cazul planului complex de-a dreptul criminal la care este supusa Romania de aproape doua decenii, devenita un poligon de experimente incredibile. Dar care isi arata de acum rezultatele odioase. Este stiut ca primele cazuri de SIDA au aparut in Leaganul nr. 1 „Sfanta Ecaterina” din Bucuresti. Explicatia medicilor de buna credinta a fost si este ca virusul a fost inoculat in mod dirijat, in cadrul unui program de vaccinare, sustinut de o fundatie internationala, implicata si in exportul de copii din Romania. La vremea respectiva s-a declansat o ancheta urmata de un proces penal care au fost insa musamalizate la interventia unor forte internationale oculte, aceleasi insa care aveau in vedere anihilarea Romaniei sub toate aspectele, incepand cu populatia.

Ordin: „Depopulare galopanta”!

Inocularea HIV si raspandirea SIDA constituie doar unul din mijloacele folosite pentru depopularea galopanta a Romaniei. Conform unor cifre vehiculate de presa straina (din Israel, de pilda), Romania are actualmente o populatie cu 2 milioane mai redusa decat in 1990, deci cu 10% mai putin. Cert este ca, in baza ultimelor cifre statistice, Romania a ajuns la un raport natalitate-mortalitate mai mult decat alarmant, fara corespondent intr-o alta tara sau intr-o alta perioada. Conform datelor Comisiei Nationale pentru Statistica, mortalitatea depaseste 14,7 la mie, in vreme ce natalitatea scade sub 10 la mie. Asadar, de la 2-3 la mie spor in anii '80 s-a ajuns la minus cinci la mie, cu zone foarte extinse in care s-a ajuns la minus sapte sau opt la mie!
Cifrele coincid intrutotul cu cele preconizate de cupola N.O.M., care are in vedere ca in urmatoarele decenii populatia sa se reduca in mod drastic la numai 2 miliarde de oameni, aproximativ la nivelul la care se gasea in perioada anterioara primului razboi mondial. Ca un argument in plus, care confirma cele ce se intampla in Romania, trebuie aratat faptul ca strategii crearii virusului S.I.D.A. si ai celorlalte mijloace criminale de diminuare a populatiei s-au ocupat de reducerea populatiei in Salvador prin declansarea unui razboi local. Planul insa a esuat, conform unor declaratii ce provin din chiar cercul celor initiati, intrucat nu a fost combinat cu alte mijloace de reducere a populatiei, motiv pentru care un asemenea plan complex cuprinzand inocularea virusului HIV, atacul la nivel psihosocial, infometarea, deznationalizarea si, in cele din urma, si un razboi civil sau interetnic se aplica in Romania. Thomas Ferguson, cel care a facut dezvaluirile cu privire la Salvador si care este unul din strategii Clubului de la Roma a sustinut cat se poate de nevinovat ca Salvadorul trebuia "salvat" intrucat rata natalitatii era de 3,3 la mie, aproape unica in lume intre tarile non-africane. Printr-o coincidenta tragica, Romania avea, in anii 80, cand s-a pus la punct planul ce avea sa inceapa cu asasinarea lui Ceausescu, exact acelasi procent de crestere demografica: peste trei la mie. Reducerea populatiei prin mijloacele aratate este, dupa Ferguson, "cheia" strategiei Clubului de la Roma si a grupului lui Henry Kissinger, care au elaborat o strategie ce se potriveste exact cu ceea ce s-a intamplat in Romania. Ei spuneau astfel: "Vom veni intr-o tara si vom intreba: care este planul vostru de dezvoltare? Aruncati-l. Nu va trebuie nimic. Doar sa aplicati un plan de exterminare a populatiei. Prea multi oameni inseamna rascoala sau comunism." In baza acestor informatii vehiculate si in tara noastra, dar de fiecare data ocolindu-se faptul ca si Romania constituie un astfel de cobai, se explica toate actiunile de agresiune impotriva Romaniei si populatiei sale. Se explica de ce Banca Mondiala a alocat 50 milioane de dolari pentru ca sa se desfiinteze 100.000 de locuri de munca ale minerilor, se explica de ce Fondul Monetar International conditioneaza acordarea imprumuturilor sale de desfiintare a marilor combinate zootehnice si de distrugere a agriculturii, respectiv a surselor de hrana, se explica de ce Romania a fost obligata sa-si reduca la 30% efectivele miliare, se explica de ce Romania a fost obligata sa-si reduca rezerva de grau de la 2 milioane de tone la numai 350.000 de tone pe care deja a consumat-o.

Am respectat „graficele mortii”

Anii 1999-2000 constituiau punctul final al acestui plan decenal de anihilare a Romaniei. Foametea ce se prefigura in mod cert - respectiv realizarea unei recolte de numai 2 milioane de tone de grau fata de un necesar de cel putin 3,5 milioane de tone - coincidea cu situatia incetarii de plati concomitent cu epuizarea rezervei valutare prin plata fortata a dobanzilor de 2,5 miliarde de dolari, cu radicalizarea populatiei prin cresterea exploziva a somajului si incetarea platilor catre bugetari si pensionari (acestia din urma in numar de 6 milioane) si mai ales cu declansarea conflictelor interetnice in Ardeal in scopul implicarii Romaniei intr-un razboi de uzura, distrugator. Acestea sunt faptele binecunoscute din presa de toate zilele, din informatiile publice. Ceea ce nu vad politicienii, nici cei de la putere si nici toti cei din opozitie, este prezenta acestui plan diabolic ce leaga lucrurile si le face intrutotul explicabile. Din pacate, intr-un mod catastrofal pentru noi. Deci, se poate spune ca am respectat „graficele mortii”! Totusi, asa cum ne-am uimit de milenii dusmanii, noi romanii am supravietuit si acestui genocid organizat si, spre stupoarea unora, nici nu dam semne ca am fi pe cale de disparitie.

Stapanul cetatii Dacice

Stapinul cetatii dacice Satul Pisculesti din comuna Tinosu, judetul Prahova, se afla la aproximativ 30 km sud de localitatea Brazi, pe malul drept al riului Prahova. Aici, in ziua de 21 martie 2005, semnatarii acestui articol, impreuna cu dl Gheorghe Cohal de la ASFAN - Romania, au stat de vorba cu un om care are in curtea sa o cetate dacica. Bogatul sarac Dl Mihai Olteanu s-a nascut la 25 iunie 1956 in Ploiesti si locuieste in prezent intr-o gospodarie a carui temelie a fost pusa, prin anii 1959-1960, de bunicii sotiei sale, care cumparasera, prin 1930, un petic de pamint la Pisculesti, teren pe care se gasea si un deal, sub care nimeni nu stia cu precizie ce se ascunde. Interlocutorul nostru, stapin cu acte in regula, are in prezent o casa frumoasa, cu o curte bine intretinuta, dar nu are curent electric, desi linia de tensiune trece la citiva zeci de metri de el, iar apa potabila si-a tras-o, printr-un furtun nesfirsit, dintr-un izvor. Asadar, modern, dar cu conditii de acum… 100 de ani. Om muncitor, dl Olteanu a cautat sa foloseasca cit mai chibzuit terenul pe care il are, inclusiv "dealul" din fundul curtii, numai ca, arindu-l, au aparut surprizele, care se tin si acum lant. Arheolog fara voie Relatarile dlui Olteanu curg apoi domol, ca si timpul ce s-a scurs peste istoria nestiuta, ingropata in acel loc. "Primul roman care a vorbit despre cetatea dacica de la Tinosu a fost Cezar Bolliac (1817-1881), care a fost nu numai om de litere, ci si arheolog. Mai tirziu, un profesionist, arheologul Radu Vulpe, impreuna cu sotia sa, a venit, a cercetat si a atestat existenta cetatii dacice in acest loc, scotind la iveala diverse obiecte metalice si cioburi de ceramica. Necazul este ca, desi dacii au fost un popor puternic, apreciat nu numai de vecini, ci si de alte semintii mai de departe, nimeni nu vrea sa recunoasca acest lucru, iar noi nu acordam atentia cuvenita propriei noastre istorii. Eu si familia mea am gasit, fara eforturi mari, diverse vestigii, intre care si un picior de pahar de lut ars, care dovedesc ca dacii care au stat aici erau bine organizati, din toate punctele de vedere. Am sapat cinci gropi si la toate, la 1,20 m adincime, am dat peste niste dale de piatra, de cite 50 cm patrati si 12 cm grosime, confectionate de mina omului, probabil cu peste 2500-3000 de ani in urma, sub care sigur se ascunde ceva". Dintr-o succinta analiza pe care am facut-o ulterior, in asezarea dacica de la Tinosu, printre fragmentele pe care noi le-am gasit acolo, se gasea si un ciob cu desene specifice culturii Tei, apartinind epocii bronzului tirziu, deci de acum peste 3500 de ani, o toarta de urna funerara, slava, precum si zgura vitrificata, semn ca acolo se topeau metale, la temperaturi foarte mari. Reteaua de tunele si putul de arme Dl M. Oltenu presupune ca sub gurguiul din curtea sa se ascund niste tunele prin care preotii daci, poate chiar Zamolxe, veneau si apareau in fata poporului. Domnia sa afirma ca aici, in zona Tinosu, exista o retea de galerii subterane, care leaga locurile in care erau sanctuarele dacilor. Unchiul dlui Olteanu, Petrache S. Gheorghe, nea Gica al lui Soare cum i se zice, om la 80 de ani, nascut si crescut la Tinosu, prezent si el la fata locului, ne spune: "Dacii nu erau pagini, asa cum gresit se sustine. Preotii nostri de azi nu se pot intoarce la credinta dacilor, pentru ca nu pot da inapoi si nu accepta ca strabunii nostri, socotiti pagini, credeau si ei, cu tarie, in ceva. Vechiul popor trac, mai apoi geto-dacii, a fost unul inteligent, care avea relatii comerciale, economice si militare cu lumea larga. Aici sint ingropate comori, rezerve pe care si le-au facut in mod normal. Mosii mei spuneau ca au vazut flacari jucind noaptea, prin diferite locuri, iar aici - si ne arata o adincitura in deal - este un put in care sint, cu siguranta, sabii, sulite, scuturi, dar, probabil, si bani ". "Noi ce le lasam urmasilor nostri?" In anul 1996, stapinul cetatii dacice, om de buna-credinta, a anuntat Muzeul de Istorie din Ploiesti despre "averea nationala istorica" ingropata in curtea sa. Bineinteles ca nu a miscat nimeni nici un deget, pentru ca romanii nostri nu sint dornici sa-si cunoasca trecutul. La ce ar folosi Este mai interesant al altora! Prin 2004, la interventia "Gazetei de Prahova", au venit doi arheologi care au confirmat existenta acestui asezamint stravechi. Dar ei au mai spus ceva: "Cetatea a fost arsa voluntar, pe vremea lui Domitian". Adica dacii au dat foc asezarii, pentru a nu ramine intreaga in mina cotropitorilor romani, cei despre care am invatat ca "ne-au civilizat". Dl. Olteanu are insa un alt punct de vedere: "Eu am gasit aceste fragmente de oase, care par umane, arse. Nu dacii au dat foc cetatii de la Tinosu, ci romanii, care, dupa ce i-au ucis pe localnici si i-au jefuit, au incendiat-o. Dacii nu dadeau foc la cetate cu oamenii in ea. Toti arheologii stiu ca fiecare cetate dacica avea un tezaur, o rezerva de aur si alimete, dar putini au vorbit despre aceste rezerve. Aici, la mine, sigur exista ceva, pentru ca aici nu au ajuns, ca in alte locuri, hotii, cautatorii de comori. O comoara este gasita doar atunci cind ii vine timpul, cind cei care au ascuns-o vor sa ne lase sa o gasim. Dar pentru asta trebuie sa facem si noi ceva, sa ne amintim de ei, sa scoatem la lumina ceea ce ei ne-au lasat, si ne-au lasat destule. Dar noi, noi ce le lasam urmasilor nostri Nimic!", ne-a mai spus domnia sa. Spre sfirsitul discutiei, dl Mihai Olteanu ne-a mai spus o concluzie personala, una uluitoare, pe care am auzit-o tot mai des in ultimul timp: "Inaintasii nostri au avut legaturi cu fiinte din alte lumi ceresti. Nu sintem singuri in Univers, iar dacii citeau in stele cum citim noi intr-un ziar si stiau despre ele mult mai mult decit stim noi azi". Ce vrea, de fapt, romanul nostru "Vreau sa fac aici o tabara pentru tineret, sa scoatem din maruntaiele pamintului ce este ascuns si sa le redau tarii, pentru ca istoria ingropata aici este a noastra, a romanilor. Nu am primit nici un fel de sprijin de la autoritati. Un preot ortodox mi-a adus pe cap un popa din Anglia, care avea bani multi, dar eu vreau ca acest lucru sa fie facut de romani, nu de straini. La citeva banci, unde m-am dus pentru o sponsorizare, m-au considerat nebun. Asa e, azi sa fii patriot inseamna sa fii nebun!". Chiar asa o fi oare Il ajuta cineva pe dl Mihai Olteanu, stapinul cetatii dacice din satul Pisculesti, comuna Tinosu, judetul Prahova Daca deschideti un club, Clubul Vechilor Daci, toti trei semnatarii acestui articol roaga sa fie trecuti in rindul membrilor fondatori. Va multumim! TEXT: IONEL GRAMA & CRISTIAN POMPEI FOTO: VICTOR RAICU

sursa :http://www.btt.ro/ro/903/1644/Stapinul-cetatii...

---

Originea traco-geta a mitului Hiperboreenilor

Originea traco-geta a mitului Hiperboreenilor

Tara hiperboreenilor este adesea pomenitã în mitologia greacã. Nimeni nu stie exact unde se aflã ea, dar se presupune cã undeva în nordul extrem, fãrã doar si poate, dincolo chiar de tinutul dinspre care suflã Boreu, vântul de miazãnoapte. Unii istorici considerã cã pentru greci Hiperboreea era un fel de paradis îndepãrtat, de sãlas al Preafericitilor. Acolo era tara viselor, a tuturor prunciilor si a vârstelor de aur. Apollo trãise acolo în tinerete, tot acolo se nãscuse Leto, mama lui si acolo se întoarce el dupã fiecare ciclu astral de 19 ani. Se spune cã un hiperboreean, pe nume Olen, ar fi întemeiat oracolul din Delfi, iar Pitagora trecea drept reîncarnarea unui hiperborean. Hiperboreanul era considerat a fi un fel de supraom, care trãieste în fericire si întelepciune si este înzestrat cu puteri magice.

Poporul fabulos al hiperboreenilor trãia, dupã cea mai mare parte a scriitorilor greci, într-un tinut situat la nordul Eladei. Se pare cã Hesiod îi mentioneazã pentru prima oarã, apoi epigonii lui Homer. Cât despre Herodot, acesta considerã tot ceea ce se povesteste despre Hiperboreeni este o nãscocire, justificând aceasta prin faptul cã Scitii, care locuiau la nord de Grecia nu vorbesc despre ei si nu-i cunosc. În schimb, Herodot povesteste ce spun oamenii din Delos privind Hiperboreenii. Mai târziu, ei sunt mentionati de Pausanias, Pindar, Hellenikos, apoi de Diodor din Sicilia, Pliniu cel Bãtrân si Clement din Alexandria.

Cât despre etimologia numelui lor, dupã Antici, Hiperboreenii ar fi cei care locuiesc dincolo de vântul din nord, Boreas, si dincolo de muntii Fipes (Phipees), munti fabulosi din nordul Scitiei, într-o tarã caldã. Etimologiile moderne nu par mai exacte. Dar legendele despre Hiperboreeni diferã la templul din Delfi si la cel din Delos. La Delfi, se afirmã cã faimosul oracol a fost fondat de hiperboreeni, care l-au asociat cu Apollo, si cã acesta cãlãtorea în tara hiperboreenilor într-un car tras de lebede albe. Nimeni nu poate gãsi drumul care duce în tara hiperboreenilor, unde nu se poate ajunge nici pe pãmânt, nici pe mare. Doar eroii si cei pe care zeii îi îndrãgesc pot ajunge acolo. Hiperboreeni, se spune la Delfi, trãiesc o mie de ani, mereu tineri, fericiti si bucurosi, cãci nu existã la ei boalã, obosealã sau bãtrânete. Toti cântã si danseazã în onoarea lui Apollo, zeul luminii. În plus sunt vegetarieni, sunt oameni pasnici, drepti si prietenosi. Se spune cã ei i-au ajutat pe greci sã respingã invazia Galilor în 279 î.e.n.

Totusi la Delos se spuneau alte lucruri despre Hiperboreeni, care erau, dupã preotii templului, fericiti, mereu tineri, piosi, drepti, pasnici si dotati cu puteri miraculoase. Ei trimiteau la templul din Delos daruri acoperite cu paie, prin vecinii lor sciti. În acele timpuri antice, aceste daruri soseau la templu aduse de fecioare sfinte însotite de cinci hiperboreeni. De altfel, douã din aceste fecioare ar fi fost înmormântate la Delos. Un alt hiperboreean, Abasis, ar fi purtat o sãgeatã în jurul pãmântului fãrã sa mãnânce nimic în acest timp.

Mitul hiperboreenilor e de aproape înrudit cu mitul vârstei de aur, a câmpiilor Elisee sau a Insulei Preafericitilor. Anticii au cãutat sã localizeze tara hiperboreenilor în numeroase regiuni mai mult sau mai putin îndepãrtate: insula Thule, o altã insulã situatã aproape de India, în Irlanda, într-o insulã dincolo de Atlantic, într-o insulã aproape de Arabia, în Marea Mediteranã, dincolo de Himalaya etc.

Dar dincolo de toate, povestile despre Hiperboreeni nu sunt atât de fantastice si imposibil de admis  cred unii istorici. Într-adevãr, de ce nu ar fi posibil sã fi existat la nord de Grecia grupuri de oameni religiosi care sã semene prin multe trãsãturi cu acesti fabulosi oameni virtuosi, întelepti, pasnici, vegetarieni si celibatari? Si asta cu atât mai mult cu cât asemenea oameni au existat într-adevãr, asa vom arãta în continuare, ei fiind chiar strãmosii nostrii, dacii.

De altfel, Iliada atestã existenta unor oameni foarte religiosi la nordul Dunãrii, în timpul rãzboiului troian. În cântul 8, versurile 6-8 se spune: “Zeus contempla tara tracilor, cavaleri priceputi: pãmântul Misienilor, experti în lupta corp la corp, cea a Hippimolgilor, tara Gallactofagilor, cea a Abioi-lor, cei mai drepti dintre oameni”. Termenul “Hippimolges” înseamnã “cei care mulg iepele” si “Galactophages” sunt “cei care se hrãnesc cu lactate”. Toti acestia sunt traci, desi Strabon afirmã cã cele trei popoare mentionate anterior apartin neamului Scitilor. Aceasta este imposibil, pentru cã Scitii au venit în Europa în secolul 7 î.e.n, iar rãzboiul troian a avut loc în sec 13 sau 12 î.e.n. Deci aceste trei popoare mentionate erau trace si locuiau la nordul Dunãrii.

Sensul denumirii de Abioi este mai greu de explicat, selectãm câteva posibile variante: “cei fãrã familie, care trãiau fãrã femei” sau “nomazi, oameni sãraci, fãrã arc”, sau “oameni linistiti, pasnici”, sau “cei care au viata lungã”. Textul lui Homer sustine ideea cã acesti Abioi erau cei mai drepti dintre oameni si numele lor indicã faptul cã sunt oameni religiosi din moment ce trãiau în celibat (ceea ce pentru lumea greacã era un act eroic). Abioi-i se hrãneau cu lapte, erau vegetarieni si acest ascetism se datoreazã doctrinelor religioase (de fapt, tehnicilor spirituale) pe care tracii le practicau, dupã cum aratã Posidonios, citat de Strabon.

Unii istorici afirmã cã marele initiat dac Zalmoxis a fost contemporan cu Pitagora (si chiar cã ar fi fost discipolul lui, afirmatie care, spune Vasile Lovinescu, trebuie atribuitã incredibilei semetii a grecilor. Vasile Pârvan considerã si el aceastã ipotezã ca fiind naivã si citeazã diversi istorici care mentioneazã faptul cã de fapt Pitagora a fost un discipol spiritual al tracilor). Oricum ar sta lucrurile, este clar cã spiritualitatea dacilor nu începe cu Zalmoxis si nici vegetarianismul în cazul lor nu provine de la scoala lui Pitagora, deoarece, repetãm, acesta a trãit în secolul 7 î.e.n.

Se presupune de altfel cã ceea ce a adus nou Zalmoxis în practicile spirituale ale dacilor a fost folosirea camerelor subterane sau a grotelor pentru asceza spiritualã, în scopul atingerii nemurii. Acesti asceti fermi trebuiau sã trãiascã izolati, departe de zgomotul satelor si de locuitorii lor. Ei trebuiau sã trãiascã ascunsi, de altfel locuiau destul de mult în grote. Viata misterioasã a adeptilor lui Zalmoxis, care trãiau ascunsi în pesterile lor, nu se cãsãtoreau, erau vegetarieni si refuzau bunurile lumesti, poate cu sigurantã sã fi fost sursa istoricã a mitului hiperboreenilor, din moment ce discipolii lui Zalmoxis trãiau în munti unde se aflau pesteri, în Carpati, la nordul Dunãrii si al Greciei.

O vizune mai elaboratã asupra mitului hiperporeenilor este prezentatã de Vasile Lovinescu în lucrarea sa “Dacia hiperboreeanã”, care ne prezintã o abordare initiaticã a istoriei, asociatã cu o geografie sacrã a Planetei noastre. În aceastã viziune, poporul initiat al hiperboreenilor migreazã în diferitele cicluri istorice în zone geografice cu o semnificatie sacrã aparte. Si, am completa noi, în aceste zone speciale se aflã în diferitele etape istorice proiectia în planul fizic a Shambalei, centrul spiritual al panetei. Una din etapele acestei migratii a hiperboreenilor a fost în Dacia, iar traditia spiritualã dacicã este “urmasa” culturii lor. (Insula Serpilor mai era numitã si Insula Albã sau Leuce, si templul lui Apollo care a existat aici, ale cãrui ruine existã si azi, ca si toponimia din zonã atestã aceastã conexiune). Muntele Omu, numit în popor “Osia lumii” sau “Buricul Pãmântului” este axul central al geografiei sacre a României.

Originea poporului arian

În traditia orientalã se aratã cã originea poporului arian trebuie cãutatã în muntii Carpati, unde s-a aflat anterior zona de proiectie a Shambalei, zonã care va redeveni centrul spiritual al planetei înaintea încheierii actualului ciclu planetar. O dovadã ineditã a acestei origini este prezentatã în lucrarea lui Nicolae Miulescu: “Daksa, tara Zeilor”, care din pãcate este greoaie pentru cel care nu cunoaste mitologia indianã si epopeele istorice indiene. În esentã, Miulescu dovedeste cu argumente lingvistice faptul cã principalele episoade ale acestor epopee/mituri s-au desfãsurat în Dacia, prin faptul cã numele localitãtilor si a personajelor se regãsesc în multe nume de localitãti, munti sau râuri pãstrate pânã în prezent, iar acestea sunt si grupate conform miturilor sau povestirii respective.

Desigur cã unii pot fi sceptici în ceea ce priveste aceste asemãnãri, dar uluitoarele “coincidente” îi vor pune pe gânduri. Poate ar mai trebui mentionat cã actualmente, limba care este consideratã (de cãtre lingvisti) a fi cea mai apropiatã de românã este catalana (vorbitã în nordul Spaniei), si nici mãcar cu aceastã limbã nu existã atâtea corespondente de nume ca în acest caz.

info: dacii.ro