Un discurs de un vizionarism cutremurator. Acesta este discursul pe care Mircea Druc, parlamentar in Parlamentul de la Chisinau, si viitor Prim Ministru, l-a rostit exact acum 20 de ani in fata Parlamentului de la Bucuresti.
Un discurs care merita pus in rama Istoriei Neamului Romanesc si urmat de fiecare data pana la implinirea lui. Acest discurs, acest Ideal, Reintregirea Patriei, Reunirea celor doua state romanesti, trebuie sa fie firul rosu al actiunii celor care, dincolo de mocirla unei clase politice in mare majoritate corupta, de pe ambele maluri ale Prutului, se lupta, vazuti sau nevazuti, pentru ca romanii sa fie din nou impreuna. Chiar daca discursul a fost tinut in fata unui Parlament al Romanie controlat in mare parte de agenturile rusesti, chiar daca acelasi Parlament acum, peste 20 de ani, nu este fundamental diferit de cel de atunci, discursul lui Mircea Druc, zideste o generatie care se bate si care are toate sansele sa invinga, implinind astfel o nevoie organica a unui Neam care pare ca nu se mai regaseste pe sine. Nevoia de a cinsti lupta si jertfa stramosilor, nevoia de a face dreptate, nevoia de a spune adevarul, nevoia de a construi un viitor in care cele trei milioane de romani de dincolo de Prut sa nu mai fie in bataia vanturilor, ci impreuna cu Tara. Romanian Global News are onoarea de a publica textul discursului precum si de a difuza inregistrarea audio cu discursul.
"VREM REÎNTREGIREA PATRIEI!" Alocuţiune - București, noiembrie 1991 "Mircea Druc: Reunirea! Altă soluţie nu există"
Alocuţiunea rostită de Mircea DRUC, deputat în Parlamentul de la Chișinău, din partea Frontului Popular din Moldova, la 28 noiembrie 1991 în sala Parlamentului României din Dealul Mitropoliei în cadrul ședinței festive, cu participarea deputaților și senatorilor, consacrată aniversării a 73 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Onorată asistență, Stimați colegi, Comemorăm, oarecum liberi, ziua de unu decembrie! Dar … Nu cred că de dragul retrospectivei. Comemorăm pentru a transforma trecutul în prezent. Şi prezentul în viitor. Trecutul nostru, şi tragic, şi glorios, nu e decât o cale istorică spre ziua de astăzi. Iar prezentul nu e altceva decât un scurt popas în drumul nostru spre un viitor necunoscut. Nu cred că am putea admite la infinit, ca o parte a naţiunii române să constate cu amărăciune, zicând: "Căci vai de cine-şi pierde ţara/ Ca să şi-o ceară de la voi ...". Aşa cum o făcea marele poet al tuturor românilor înstrăinaţi, ardeleanul Octavian Goga, înainte de Marea Unire din 1918. Nu cred că un român fără de ţară, "purtând blesteme în cerul gurii drept moştenire din părinţi", ar putea fi oarecum fericit, tot aşteptând o viaţă de om, ca abia la 50 de ani să-i fie permis să treacă Prutul ca să ajungă să-şi vadă capitala ţării. Nu cred că vorbele mele v-ar face să bănuiţi că aveţi în faţă un "populist". Melodramatic şi puţin cam exaltat. Nu, nicidecum! Cu toate că vă întreb retoric: - De ce Mircea Druc, feciorul lui Gheorghe şi Ileana, ţărani români dintr-un judeţ din nordul Basarabiei, fiind ales deputat, de către alegători români, într-o circumscripţie pe pământ românesc, nu poate lua cuvântul în parlamentul României, decât aşa, ocazional? Ca acum, la o aniversare, într-o şedinţă festivă. Nu cred că cineva, fie de la Chişinău, fie de la Bucureşti sau din altă parte ar reuşi să mă convingă că n-ar fi fost cazul să vorbesc aici, acum şi anume aşa. În acest context, unicul reproş, pe care îl admit la adresa mea, e: anticiparea. Da, recunosc: eu cuget şi acţionez ca şi cum reunirea s-ar fi produs deja. Şi mă gândesc la ceea ce avem de făcut mai departe, într-o ţară reîntregită. Cred însă că adevărul şi libertatea, fără de care ar fi imposibil să ieşim din criză, nu ne pot fi servite pe tavă de cineva din afară. Nici obţinute sub formă de credite nu pot fi. Căci nu există o bancă mondială ce ar da cu împrumut libertate şi adevăr celor captivi. Celor rătăciţi sau induşi în eroare. Adevărul se cere trăit. Iar libertatea cucerită prin luptă. Şi menţinută - cu preţul unei vigilenţe eterne. Am cedat destul, noi, românii! Explicaţiile şi justificările nu au acum nici un rost. Nu merită prea mare atenţie nici insinuările unor străini ce vor să ne ţină în captivitate, la propriu şi la figurat. Nici frica patologică din oasele românilor nu o putem scoate rapid. Noi, românii credincioşi, spunem: "Vrem reîntregirea patriei!". Străinii şi românii timorați vehiculează: "Moscova n-o să ne dea gaz şi petrol". "Occidentul preferă acest status quo". "La Kiev nici nu vor să audă". Mai e și Budapesta unde se inventează mereu nişte simetrii. Iar la Chişinău - tactica paşilor mărunţi: unul înainte, doi înapoi. Și, vorba Leonidei Lari, unii se vor "domnitori peste o stână şi trei judeţe". La Bucureşti elitele mai stau la cumpene: ce câştigă cu ideea naţională fiecare partid sau lider politic în parte? Toate acestea sunt premize false. Uşor de combătut: cu argumente de ordin istoric, economic și geopolitic. Cu silogisme, statistici și fapte. Şi le vom combate mereu. Ori de câte ori vom avea ocazia. Acum vă amintesc doar că avem un singur obiectiv strategic: "Reunirea". Iată liantul care ne lipseşte. Pornim pe calea reîntregirii patriei. Vom face să dispară o bună parte din actualele animozităţi, care ne macină pe noi, românii de pretutindeni. Vom crea premizele concilierii. Vom mai tempera egocentrismul şi politicianismul din noi. "Reunirea!". Altfel, între Ucraina şi România, va apărea o nouă Irlandă de Nord. Un nou Liban. Un nou Cipru. Nu putem admite libanizarea teritoriilor strămoşeşti, răpite odinioară. Vor avea de pierdut nu numai românii. Nu numai Europa de Est. Ci şi occidentalii, atât de nereceptivi la problemele României nedreptăţite. De aceea consider necesar şi de urgenţă: 1. Astăzi, mâine parlamentul şi guvernul României să ia poziţie faţă de referendumul din Ucraina. Recunoaşterea Statului Ucrainean în devenire e posibilă numai după soluţionarea problemelor legate de consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, adică după retrocedarea teritoriilor româneşti anexate de către imperiul sovietic. 2. Parlamentul României până la finele acestui an să adopte o lege vizând cetăţenia românilor din fostele colonii sovietice, dând curs astfel apelului celor zece organizaţii care formează Alianţa Naţională "16 decembrie", apel susţinut şi de grupul parlamentar al Frontului Popular din R. Moldova. Iată de ce, vin cu rugămintea către toţi românii: - Să răbdăm măcar şase luni fără acte de violenţă şi exhibiţionism; - Să se facă alegerile necesare respectând legile şi regula, democraţia şi bunul simţ; - Să spunem clar, cu fermitate: "Vrem reîntregirea ţării!". Ştiu, cineva îmi reproşează chiar în clipa aceasta: " - Suntem un popor dezamăgit, domnule Druc! Ne-am epuizat. Nu mai putem lupta. Am sacrificat destul!". Nu! Nu e adevărat! Niciodată, dar niciodată, timpul nu a fost mai favorabil pentru România ca în prezent. Şi mai avem de dat o luptă. Ultima. Și decisivă. Va fi mai curând o încercare. Un test, la scară naţională. Ca un proces de selecţie naturală. Produsul acestei selecţii vom fi chiar noi, generaţiile de români în viaţă. Şi ne vom împărţi treptat în două seminţii: una, de români care se vor lamenta mereu, cedând în faţa răului… Ca şi ciobanul moldovean din balada "Mioriţa". Pe aceştia îi vom numi români mioritici şi vom încerca să-i recuperăm. Cea de a doua seminţie va fi a românilor încrezători în viitorul naţiunii şi în Dumnezeu. Aceştia nu vor ceda niciodată. Nici chiar în faţa îngerului ceresc, care ar putea veni să-i anunţe că nu mai este loc şi pentru ei în paradis. Aceşti români vor protesta, cerându-şi dreptul, căci urmează calea adevărului. Numai reuniți vom reuşi. Pentru început, o altă ieşire din impas nu există. Şi nimeni nu ne poate garanta că vom supravieţui în cea de a treia conflagraţie mondială. De data aceasta o conflagrație economică și ecologică, care ne va cuprinde încurând. "Reunirea". Altă soluţie nu există. Medicii şi psihologii cunosc anumite cazuri când oameni schilodiţi se plâng, după mulţi ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat. Psihoterapia decurge anevoios şi suferinţa nu se mai termină. Exact aşa se va întâmpla şi cu naţiunea română dacă va abandona idealul unirii. "Sindromul amputării" nu va dispărea niciodată. Eu cred: Reîntregirea patriei se va face, fiindcă aşa vrea Dumnezeu. Sunt deja semne că toate neamurile se cam adună, căutându-şi rădăcinile. Instinctul autoconservării ne sugerează tuturor că cea de a doua venire trebuie să ne găsească pe fiecare la vatra strămoşească. Iată de ce, tot mai mulţi dintre acei care ne-au despărţit pe noi românii se vor retrage cu încetul, lăsându-ne să fim din nou împreună. În casa noastră, în credinţa noastră, pe pământul nostru hărăzit de Dumnezeu. Cred că e timpul să se deprindă o lume toată cu ideea că în curând se vor prezenta în parlamentul Ţării toţi deputaţii, din toate teritoriile strămoşeşti aflate deocamdată sub ocupaţie străină. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Adresăm acest Apel tuturor persoanelor care sunt în stare să ajută efortul nostru în luptă pentru cultura Neamului nostru. Această lupta nu este doar a noastră, nu este doar a unor indivizi, ea pretinde că nivelul nostru de conştiinţa să fie la un nivel atat de înalt, încât să întelegem că a venit ultimul moment să pastrăm mostenirea preţioasă a străbunilor noştri. Vom expune aici atitudinea noastra.
Asimilarea românilor de la sud de Dunăre este tot mai mare şi mai vicleană. Această se desfăşoară in mai multe feluri, distrugând astfel toate aspectele care intră ân componenţa identitară a unui popor- cultura, limba, credinţa, educaţia. Ansamblul MISTERIA CARPATICA prin creativitatea sa artistica lupta pentru afirmarea şi promovarea acestei moşteniri, care se află pe cale de dispariţie.
Moştenirea culturală a românilor de la sud de Dunăre a păstrat prin secole conştiinţa clară de apartenenţă a culturii şi a naţiunii române. Conştiinţa această a fost transmisă din tatal ân fiu prin intermediul lăutarilor vechi, care au fost nişte rapsozi populari care cu acompaniamentul viaorei au cântat cântece epice şi lirice despre Ştefan cel Mare, Mihai Viteaz, de dragoste, familie, Dumnezeu, patriotism, sfinţi... despre valorile universale ale umanităţii. Exact misiunea sa a păstrat limba română de la sud de Dunăre incă vie, in ciudă lipsei totale a şcoalilor şi a instituţiilor în decursul a mai mult de 200 de ani. Istoria Neamului nostru este plină de aceşti barzi populari. Unii au devenit cunoscuţi număi în zonele sale, precum Visalin a Niţî di la Topolniţa, Pătru Lăutariu, Gheorghe a lu Biţa a Româniţî, Truţa al Micu, MilanRaşănţanu, Pătru Bâz, iar unii au atins gloria, devenind cunoscuţi ân lume, precum renumitul Barbu Lăutaru, din Moldova noastra iubită.
. Statele care stapanesc astăzi teritoriile locuite de români, Serbia, Bulgaria, Grecia, Albania,Macedonia, Croaţia, Ungaria, Ucraina... fac tot posibilul că aceasta cultura, ca un factor dominant al identităţii naţionale, să dispară totalmente.
Conret, când este vorba de Serbia de Est- Timocul, Homolie, Morava et c, asimilaţia aseastă este cel mai prezentă prin degradare totală a culturii româneşti. Misiunea lăutariilor vechi, ai căror ultimi moştenitori işi trăiesc ultimele zile pe Pământ, a devemit doar o atracţie folclorica, la festivalele de folclor şi la întâlnirile satelor.
Aşa zisă muzica valahă populară a devenit un şund total, plin de temele obscure şi comerciale, precum BANII, DUŞMANII, BMW, BOMBONIERA, RAIKA POLIŢAIKA, MIŢA DOMACIŢA, MICA GIN AMERICA şi aşa mai de parte.
Nu aveţi oare o impresie că acest şir de titluri devine tot mai stupid ?? Seamână oare aceste titluri cu muzica populară a unui popor, sau mai de grabă cu dergadare totală a acestuia ?
MISTERIA CARPATICA incearcă să promoveze niste aspecte ale acestui popr care sunt total diferite decat cele mai sus pomenite, sa pastreze conştiinţa sa despre radacinile sale şi transmiterea ei mai de parte prin timp,
Şi dacă cultura tradiţională a poporului nostru este rurală, in secolul XXI ea nu poate a fi privată de aspecte urbane.
MISTERIA CARPATICA cântă muzica tradiţională întro maniera moderna, conform cerinţelor muzicii şi ale epocii moderne. Astfel, transmitem mai de parte misiunea lăutarilor vechi, prin spaţiu şi prin timp. Suntem convinşi că şi ei ar fi procedat la fel, că ar imbogăţi expresivitatea sa artistică prin aranjamente moderne.
Am prezentat deocamdată ideea noastra publicului sârb, bulgar, român, finlandez, şi la toate concertele am primit prin aplauzele o dovadă că publicul acceptă ideea noastră.
O recunoaştere aparte pentru munca noastră o reprezintă şi invitaţia de participare la Festivalul internaţional de muzica ethno SIEM, in Indonesia, pe care am primito acum câteva zile.
Pentru a realiza misunea naostră succesibil, avem nevoie de un material de promovare, adică de un clip-video. Pentru inregistrarea şi montarea a acestuia, este necesară o echipa competentă, pentru care avem nevoie de 1 000 de euro. DECI, NU 10 000, CI 1 000, O MIE ..
Este vorba despre compoziţie PĂDURE, SORO PĂDURE, o prelucrare a unei piese arhaice româneşti de la sud de Dunăre.
Ne adresăm la dumneavoastră, tuturor celor ce purtaţi cultura noastră in suflet şi în inima, diasporei noastre, emigraţiei române, instituţiilor, persoanelor...
Dacă sunteţi in stare să ajutaţi prin donaţiile dumneavoastră realizarea acestui video-clip, veţi deveni meţene ale culturii româneşti, de la sud de Dunăre şi nu număi.
Noi români de la sud de marele fluviu suntem pe cale de pieire... MISTERIA CARPATICA luptă., prin artă, să pastreze cea ce este mai preţios ca apă vie, mai mare decât vieţile noastre, cea ce este face parte din noi şi fără ce nu existăm- CULTURA NOASTRĂ, pentru că lemnul fără radacina nu mai da roade, ci se ofileşte.
Dacă puteţi şi doriţi, ajutaţi-ne.
Ne puteţi contacta la adresa de mail misteriacarpatica@yahoo.comAceastă adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Cu toţi donatorii vom face un contract de sponsorizare, şi vom intoarce datoria prin creaţia noastră artistică.
La 1 noiembrie şi la 1 decembrie s-au petrecut evenimente importante în viaţa poporului nostru, pe care avem datoria să le comemorăm. La 1 noiembrie, după victoria de la Şelimbăr, Mihai Viteazul a intrat cu oaste şi mare alai în Alba Iulia, realizând apoi în mai 1600 prima mare unire, de la Nistru până la Tisa. Ecoul ei va fi nepieritor în istoria poporului român. După mai bine de 300 de ani, după unirea Basarabiei şi a Bucovinei, adunarea reprezentanţilor poporului de pe tot cuprinsul Transilvaniei, reunită la Alba Iulia la 1 decembrie, va pune bazele celei de a doua mari uniri, a României Mari.
În istorie se schimbă împrejurările, în funcţie de contextul în care se desfăşoară evenimentele, dar pericolele rămân constante. Aşezarea noastră geografică ne-a impus aceleaşi pericole ca şi pe timpul lui Mihai Viteazul. Astăzi, în cazul nostru, ele nu se mai exprimă prin atac armat, dar se exprimă într-o formă nouă, prin diversiune.
Astăzi, sunt două mari diversiuni contra poporului român; diversiunea balcanică, prin înlăturarea unei jumătăţi istorice a poporului român de la sud de Dunăre, promovată de state interesate; ea se face prin negarea românităţii acesteia, prin negarea identităţii numelui de Valah, Vlah, Vlas, nume date de alte popoare pentru Români, cu acela de român, de parcă până la 1859 n-ar fi fost numită de către străini şi Ţara Românească, tot Valahia. Pe baza acestui tertip, bun pentru persoane fără cultură, se prezintă în Serbia Românii, chiar cei din Voivodina, ca popor deosebit de „Valahii” din regiunea Timocului, în Grecia Aromânii –kuţovlahii- ca deosebiţi de Români, în Bulgaria se neagă existenţa minorităţilor. Exemplele de mai sus amintesc bine cunoscuta reţetă stalinistă de popor şi limbă „moldovenească”.
În paralel, o mână de oameni în ţară acreditează ideea că Aromânii ar fi minoritate naţională în România. E mai mult decât grotesc! Continuând pe această măsură, saşii sau şvabii, de exemplu, deoarece nu sunt înţeleşi de nemţii nevorbitori ai dialectului lor, ar trebui să fie consideraţi alt popor! I-am cunoscut pe Aromâni, şi în romanul „Bariera” am descris, printre altele, viaţa lor frământată, în timpul războiului civil din Grecia. Cealaltă diversiune care vine de la Apus, este cea central europeană, astăzi exprimată prin inventarea unui termen de anihilare prin confuzie, a identităţii şi originii noastre, termenul inexistent de Rom, ca nume „naţional” al ţiganilor. (Desigur că atunci când Istvan Valyi, studentul ungur de la Viena, a recunoscut cuvinte din limba unor studenţi indieni ca identice cu cele pe care le cunoştea din limba fierarilor sau potcovarilor ţigani de pe latifundiile tatălui său, şi le-a publicat în „Wiener Anzeigen” la 1763, nu s-a gândit niciodată la invenţia numelui de Rom, inexistent ca nume de naţiune.) Termenul rom – mai corect drom - în vechea lor limbă, derivând din sanscrită, înseamnă „om” , dar nicicând o „naţiune”.
Cum poate fi atunci numele Ţării şi al naţiunii - şi ca atare identificativ în cuvintele indicând instituţiile ţării, sau activităţile ei, ca Rom telecom, Rom petrol, Rom arta, Tarom, etc, etc.- unul şi acelaşi cu acela, născocit în Europa centrală, care prin impostură, să nu zic furt, este atribuit ţiganilor? Este o indiferenţă profundă la soarta ţării, a acelora de la noi care manipulează acest termen în mass-media, sau creează manelele ţigăneşti, sau deopotrivă manelele americane, cu care, ca un popor fără limbă, ne prezentăm, nu numai pe scenele interne, dar şi în afară, la mincinosul Eurovision, etc., care de eurovision nu are nimic. (Acelaşi dispreţ pentru patrie şi naţiune, impus de acei care cred că etalonul de civilizaţie şi libertate în Europa este sinonim cu „căsătoriile” între homosexuali şi nu înţeleg că sunt făcute tocmai pentru distrugerea lor şi a Europei.).
Grecia s-a opus admiterii la ONU a fostei republici iugoslave Macedonia până ce aceasta nu şi-a schimbat numele în...FYR (Former Yougoslav Republic)! Aceasta numai pentru ca să nu aibă acelaşi nume, să nu se confunde cu Macedonia, provincia grecească. Dar să fi avut ex-republica iugoslavă acelaşi nume cu Elada, sau Grecia, cum este cazul nostru cu Rom şi România, romani şi limba română, ce-ar fi făcut?
Un om genial în istoria noastră – şi nu se insistă deajuns asupra geniului său istoric, confundându-se începutul conştiinţei naţionale, de către unii istorici, cu revoluţia franceză - a intuit şi a înfruntat (spre deosebire de conducătorii noştri de astăzi) pericolele la care aşezarea noastră geografică, între Balcani şi centrul Europei, ne expune. Pentru că în istorie se schimbă împrejurările, dar PERICOLELE rămân. Adică, formele de manifestare ale ameninţărilor la adresa unei naţiuni în decursul timpului, se schimbă în funcţie de circumstanţe, dar constanta lor rămâne. Mihai Viteazul le-a înfruntat eroic şi cu genială intuiţie, acum patru secole. El a început cu planul balcanic, provocat de pericolul cel mai mare atunci, imperiul otoman, a luptat la sud de Dunăre, ajungând până în trecătorile Balcanilor – generalul său, Baba Novac, până la Sofia -, neutralizând ameninţarea otomană. Dar nestatornicia principilor ardeleni în politica cu Turcii, aleanţa lor cu Polonia filo-turcă (de pe vremea lui Ştefan Bathory, principele Ardealului, ajuns rege al Poloniei), l-au adus la planul DACIC, central-european. Cu intuiţie genială şi hotărâre fulgerătoare, el a intrat în Ardeal şi a început epopeea care l-a dus la constituirea primului stat unitar românesc, la 1600. Acestei existenţe unitare i s-a opus însă de la apus Austria, care-i va ajuta pe nobilii unguri rebeli iar generalul imperial Basta nu va pregeta, pe Câmpia Turzii, în faţa crimei; de la miază noapte Polonia va desăvârşi opera de distrugere a primului stat unitar românesc, intrând cu oaste în Moldova şi Muntenia.
Când după mai puţin de două secole, Polonia va înceta să existe, un nou vecin ajuns pe Nistru abia la 1792, va spinteca Moldova la 1812 şi va pune în pericol existenţa celor două principate româneşti extracarpatice, prin numeroase ocupaţii militare. Spre deosebire de secolele anterioare, ameninţările istorice îşi schimbă formele de manifestare, în funcţie de contextul istoric, dar rămân, apărând astăzi în forme noi, mai subtile.
Astăzi există o diversiune balcanică, prin nerecunoaşterea ca minorităţi şi desnaţionalizarea a întinse mase de români în Serbia, Grecia, Bulgaria, Albania, folosind în unele din aceste state diversiunea nominală cu „valahi” şi români, ca dealtfel în Republica Moldova, de către urmaşii lui Stalin, cu „moldovenii”, nume al locuitorilor unei provincii, dar nu al naţiei!
Apoi, există diversiunea cu paronimul (aproape omonimul) rom, apărută întâi în spaţiul central european, extinsă după tratatele de la finele primului război mondial, astăzi, după 1989, extinsă la scară exponenţială în Europa, care anihilează pe români, dintr-o trăsătură de condei, excluzându-i din rândul popoarelor europene, asimilându-i cu ţiganii! În condiţiile bombardamentului mediatic, ale aşa zisei globalizări, această confuzie este foarte periculoasă! Războaiele azi sunt asimetrice, în cazul României ele se duc prin aceste diversiuni şi prin economie; economic, pentru a îndeplini programele – planurile - organismelor financiare internaţionale, a fost pusă pe butuci întreaga industrie a ţării imediat după 1989, pentru a transforma ţara într-o piaţă de desfacere a Apusului şi, fără război, România deja a pierdut trei milioane de oameni, în cea mai mare parte tineri, mulţi calificaţi, deveniţi braţe de muncă ieftine, destinaţi desnaţionalizării şi asimilării, de către statele din Occident.
Acestea sunt noile modalităţi de exprimare, azi, ale imperialismelor de aproape şi de mai de departe
Dar, aşa cum s-a întâmplat totdeauna, imperiile pier, dar naţiunile – acelea care vor să trăiască -, rămân. Dar numai acelea care vor să trăiască şi-şi au conducătorii pe măsura acestui scop, precum odinioară un Mihai Viteazul sau Ştefan cel Mare. O analiza de Emil Petru Raţiu, Roma, Italia
În condiţiile în care sute de români/vlahi sunt anchetaţi de poliţia şi procuratura sârbă, în condiţiile în care cei 300.000 de români din Timoc nu au nici măcar o singură ora de limba româna in şcoală, în condiţiile în care statul sârb şi Biserica Ortodoxă Sârbă hărţuieste zilnic Biserica Ortodoxă Română şi pe românii/vlahii care doresc slujba în limba româna, în condiţiile în care toţi liderii românilor din Timoc sunt ancheţati şi hărţuiţi, în condiţiile în care alegerile Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Rumane sunt fraudate de autorităţile sârbe, în condiţiile în care speranţele românilor timoceni se mai sprijineau naiv pe ideea că ei ar putea conta pentru politrucii de la Bucureşti, Preşedintele Traian Băsescu le-a spulberat şi ultima speranţă declarând marţi 1 noiembrie la Belgrad că România nu condiţionează adoptarea acordului de asociere al Serbiei la Uniunea Europeana, de problema minorităţilor.
Adica cu alte cuvinte Basescu le spune autoritatilor de la Belgrad ca pot aresta, ancheta si tara in fata tribunalelor romani/vlahi din Timoc care se lupta pentru identitatea romaneasca, ca pot interzice in continuare constructia de biserici romanesti, ca pot fura in continuare alegeri in defavoarea romanilor din Timoc, ca pot hartui in continuare liderii romanilor/vlahilor din Timoc, ca pot desfasura campanii xenofobe antiromanesti in presa, ca pot umili inca 200 de ani pe cei peste 300.000 de romani/vlahi din Timoc pentru ca, stiind toate acestea, Romania condusa de el, de Traian Basescu, nu va sanctiona statul sarb, ba dimpotriva va face lobby ca acest stat cu comportament de ev mediu in ceea ce priveste respectarea drepturile romanilor din Serbia, se va bucura de tot sprijinul sau ca sa adere la UE si la NATO.
Oare cat de schizoida sa-ti fie constiinta si cat de tradatori acei sfatuitori care te indeamna la asemenea gesturi?
"România nu condiţionează adoptarea acordului de asociere de rezolvarea unei probleme sau a alteia, deci nici de rezolvarea problemei vlahilor, de altfel, nici nu ar fi posibil, astăzi suntem pe 1 noiembrie şi Consiliul European va fi pe 9 decembrie (când se va decide statutul Serbiei de candidat la UE - n.r.), deci când să se rezolve problema vlahilor, pe care, trebuie să recunosc, o discutăm de mai mulţi ani? Noi am ridicat şi vom continua să ridicăm problema vlahilor care se declară a fi români. Nu este o legătură între ratificarea acordului de asociere şi problema vlahilor", a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la finalul întrevederii de la Palatul Serbia cu omologul sârb, Boris Tadic, transmite Agerpres.
El a susţinut că problema vlahilor poate fi discutată şi din perspectiva recomandărilor şi constatărilor din raportul Consiliului Europei din acest an.
"România a ratificat deja într-una din camerele Parlamentului tratatul de asociere a Serbiei şi sperăm că Senatul va face acest lucru în timp util, în aşa fel încât pe 9 decembrie România să fie un susţinător probat, prin aprobarea raportului de asociere în Parlament. Deci, un susţinător fără rezerve", a punctat Băsescu, sugerand ca va face presiuni asupra Senatului pentru a forta votul in favoarea Serbiei.
Vom vedea aici ce ramane de declaratiile curajoase ale unor senatori ca Viorel Badea si Titus Corlatean care au declarat ca Senatul nu va vota in favoarea Acordului de asociere al Serbiei fara rezultate concrete...Iar rezultate nu exista. Niciunul! Doar vorbe!
La aflarea vestii, liderii romanilor/vlahilor din Timoc contactati de Romanian Global News au ramas muti. "Este una dintre cele mai triste zile pentru noi. Este ca si cum cineva ne-ar fi infipt un cutit in spate", a declarat unul din liderii contactati."
"Mai bine nu mai venea, sau nu mai vorbea de noi. Vom continua sa ne luptam singuri stiind bine ca nu mai vem ce astepta de la statul roman, cel putin atata timp cat va fi condus de Basescu", a declarat un altul, in timp ce vocile aflate langa cel care comenta murmurau scrasnind din dinti "Tradatorul!".
Incurajat de declaratiile iresponsabile ale lui Traian Basescu, Boris Tadic a subliniat că ţara sa respectă dreptul cetăţenilor de a se declara de orice etnie doresc.
"Noi respectăm drepturile cetăţenilor noştri să se declare în modul în care doresc, prin asta se înţelege şi protecţia limbilor. Noi în totalitate înţelegem situaţia poporului român când deschide această discuţie. Niciodată nu am dorit să impunem cetăţenilor identitatea", a spus fatarnic Tadic.
Si continua sa fabuleze: "eu consider că am reuşit mult când e vorba de protecţia minorităţilor şi protecţiei limbii şi culturii lor. Am făcut asta pentru că noi credem în principiile democratice. Majoritatea poporului nostru nu trăieşte numai în Serbia, ci şi în alte ţări, în România şi în alte ţări şi din cauza aceasta suntem interesaţi ca drepturile poporului nostru să fie respectate în toate ţările", a continuat Tadic mintind cu nerusinare.
Programul vizitei va mai cuprinde o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Serbia şi o deplasare în Timoc, unde Băsescu se va întâlni cu autorităţile locale din Negotin, cu membrii comunităţii etnicilor români/vlahi din Timoc si Voivodina, precum şi cu reprezentanţii Parohiei Ortodoxe Române din Malainiţa.
Suntem romani pentru ca vorbim romaneste. Nimic altceva nu ne defineste atat de fundamental: nici credintele, nici obiceiurile, nici granitele. In momentul in care vom inceta sa mai vorbim aceasta limba, nu vom mai avea identitate. Dar multi dintre noi am inceput deja sa o facem, fara sa stim ca suntem victimele unui adevarat razboi impotriva limbii romane
Ce (sau cine) este limba romana?
Lingvistii isi imagineaza limba romana, din punct de vedere etimologic, ca pe un sandvis: chifla este elementul latin, care cuprinde o felie consistenta de sunca (influenta slava), cateva foi de salata (influenta maghiara, turceasca, greceasca, rusa, franceza si altele), si putina maioneza, dar foarte putina, pe post de resturi din substratul stravechi dacic. Desigur, stiinta poate defini limba romana cum considera ea ca e mai potrivit. Dar lingvistica singura, cu limitele ei, nu ne ajuta deloc sa intelegem cu adevarat ce (sau cine) este limba romana si care este rostul ei. Limba romana nu
este latina plus slava, plus substrat, plus maghiara plus, plus, plus... Limba romana este acea forma speciala sub care spatiul acesta geografic si spiritual dintre Carpati, mare, Dunare si dincolo de ele a capatat o identitate. Limba romana nu este o simpla structura logico-lingvistica cu ratiuni de comunicare, rasarita intamplator la un moment dat dintr-o alta limba ori dintr-un amestec de limbi, ci un dat de la Dumnezeu, asa cum sunt toate limbile, cu un trup si un spirit, cu o istorie, un destin si un rost. Ea detine un nucleu, o esenta, care este una si aceeasi de mii de ani, cu mult inainte ca aceasta limba sa se fi numit "romana". Pe acest trup s-au asezat diferite haine, dupa imprejurari si moda: haina slava, cea turceasca, haina maghiara sau greceasca, jobenul frantuzesc sau jeansii americani. Chiar si latina nu a fost decat o alta haina, mai groasa, mai rezistenta si mai de cale lunga, imbracata, intr-un anumit moment al istoriei, de acest nucleu stravechi. Si pentru ca aceasta haina a convenit din punct de vedere politic mai marilor vremii, dar nu era, totusi, decat o simpla imbracaminte, lingvistii au inceput sa nascoceasca cum ca de fapt latina este si trupul, si spiritul limbii romane. Au inventat peste o mie de cuvinte latinesti care stau, chipurile, la baza unor cuvinte romanesti, dar care in latina nu au existat niciodata. S-au dat peste cap ca sa demonstreze ca dacii si-au abandonat limba in favoarea latinei, chiar si acei daci - foarte numerosi - care n-au intrat niciodata in contact cu romanii. Au sucit pe toate partile limba romana pentru a o face sa intre in tiparul latin. S-au straduit sa ne convinga ca limba romana are o istorie recenta, ca ea s-a "format" la un moment dat, cam pe vremea cand slavii dadeau tarcoale la Dunare. Si au reusit sa ne pacaleasca. Evident, din perspectiva strict stiintifica, respectand criteriile lingvisticii, ceea ce se vorbeste acum se poate socoti alta limba decat ceea ce se vorbea acum cateva mii de ani. In realitate este o iluzie, bine ascunsa ochilor nostri: esenta si spiritul limbii sunt aceleasi, doar "hainele" puse pe deasupra ne iau ochii, mereu altele, mereu mai colorate si mai inselatoare... Si numele, desigur: astazi ii spunem "limba romana", dar ea este aceeasi limba carpatina a noastra de mii de ani, indiferent cum s-a numit in stravechime.
Spiritul limbii romane
La o simpla rasfoire a Dictionarului Explicativ (DEX), constatam ca toate cuvintele limbii romane vin de undeva: latina, bulgara, sarba, maghiara, turca, greaca, rusa, franceza, germana, engleza, italiana, tiganeasca si altele. Nu exista nici un cuvant atribuit vreunui strat mai vechi decat latina, in schimb, exista mii de cuvinte cu etimologie necunoscuta. Ar rezulta ca romana este un soi de amestec, care a luat tot ce a putut de la toate limbile cu care a intrat in contact, fara ca limbile cu pricina sa fi luat ceva de la noi. Stranie poveste! Cine poate explica misterul aparitiei limbii romane dintr-o limba latina care a inghitit pe nerasuflate, ca un balaur, intreaga limba daca, si in care s-au amestecat, apoi, ca intr-un Babel absurd, aproape toate limbile Europei? Nu e nici un mister, caci adevarul este altul: multe din cuvintele considerate slave sunt, de fapt, dacice, iar slavii le-au luat de aici; multe cuvinte pe care noi spunem ca le-am luat de la maghiari, in maghiara au sensuri foarte restranse si maghiarii insisi nu stiu de unde le-au luat. Si foarte multe cuvinte si chiar structuri considerate latinesti, in latina nu au existat niciodata, ci sunt stravechi, carpatice... Aceste lucruri au fost spuse de lingvisti straini, care nu au nici un motiv sa masluiasca istoria limbii romane.
Din pricina faptului ca noi credem in continuare in teoriile proclamate de savantii nostri, nu s-a gasit inca nimeni care sa incerce sa defineasca limba romana din singura perspectiva justa, aceea de dat sacru. Constantin Noica a aratat, citandu-l pe Eminescu, ca cuvintele cu cea mai mare incarcatura de semnificatii sau cu intelesuri netraductibile sunt intotdeauna cuvintele vechi, de la mosi-stramosi, nu cuvintele de ieri si de azi. Insa savantii nostri, tocmai pe acestea le ignora sau le falsifica originea. Unde altundeva poti cauta spiritul limbii, daca nu in ceea ce a dainuit de secole, neatins? Spiritul limbii se gaseste in felul in care sunetele se combina intre ele si sunt accentuate, dand nastere unei melodii aparte a limbii, in gramatica, in cuvinte si expresii care adesea nu pot fi traduse in alte limbi, in sensuri si imagini, in felul in care se imbina si se ordoneaza cuvintele, si in cuvintele insele, milenare, mii de cuvinte cu origine necunoscuta, despre care lingvistii nu vor sa pomeneasca niciodata sau le atribuie influentei altor limbi. Cand e vorba de elementul stravechi al limbii, ni se recita, batjocoritor: barza, viezure, mazare, de parca asta e tot ce ne-a ramas dupa tavalugul latin...
Ganditorul de la Hamangia. Produsul unei spiritualitati avansate
Oare de ce bucuria este numita cu un cuvant dacic, pe cand tristetea, mahnirea, necazul, supararea, obida, jalea sunt luate de la vecini? Poate pentru ca bucuria este sentimentul fundamental al fiintei umane, emotia care iti arata ca esti pe calea cea buna, ca esti in acord cu Dumnezeu. Gandul, cel care leaga lucrurile si le gaseste sensul, este desemnat tot printr-un cuvant dacic (unii lingvisti mai sustin si astazi ca ar veni din... maghiara!). Doina este un alt cuvant milenar, care transpune esenta sufletului romanesc, starea de dor. A mosteni nu putea fi decat un cuvant cu o viata de mii de ani, la fel ca mos si mosie, din aceeasi familie. Vatra este un cuvant dacic sau chiar dinaintea dacilor, la fel si codrul. Cuvantul a ingropa (si groapa) are si el o varsta de cateva mii de ani, iar exemplele sunt multe, multe, multe...
In dictionare nu se foloseste niciodata termenul de "dacic" sau "substrat". DEX-ul, dictionarul nostru de capatai, prefera sa spuna ca un cuvant este de origine necunoscuta decat sa admita ca este dacic. Lucrarile de istoria limbii romane incep intotdeauna cu latina: ce-a fost inainte, nu conteaza, e considerat doar o "influenta" minora, marginala... Ceea ce sperie cu adevarat pe dusmanii identitatii noastre de neam si limba este continuitatea incredibila, de mii de ani, caci valurile istoriei si straturile ce s-au asezat pe deasupra nu au reusit sa modifice acest sambure puternic.
Razboiul impotriva limbii romane
De aici porneste totul: de la presimtirea sau intelegerea rostului pe care il are limba romana. Caci daca limba romana este cea care da identitate unui spatiu spiritual care sta la temelia Europei, este limpede ca cei ce doresc uniformizarea, stergerea diferentelor, globalizarea, au un dusman de temut in aceasta limba cu radacini milenare. Si nu este de-ajuns sa fie falsificate tratatele de istorie si de lingvistica, deoarece limba isi vede mai departe de menirea ei, pastrandu-si radacinile adanc infipte in pamant. Pentru ca limba romana sa-si piarda rostul, cei potrivnici actioneaza asupra vorbitorilor, ca intr-un veritabil razboi.
Exista un razboi impotriva limbii romane, caci exista un razboi impotriva identitatii noastre. Iar singurul mod prin care ni se pot taia radacinile este indepartarea de limba noastra. Constantin Noica spunea ca vorbirea omului este fiinta lui. Deci pentru a-i lua unui om sau unui neam identitatea, trebuie sa ii distrugi limba: atat istoria limbii, cat si spiritul ei.
Caile pe care se desfasoara lupta impotriva limbii romane si, implicit, a identitatii noastre, sunt numeroase. La nivel academic, savantii, fie ignoranti, biete marionete oportuniste, fie vanduti cu totul si potrivnici intereselor neamului, depun eforturi in a ne falsifica radacinile. De aici aversiunea fatisa, devenita un adevarat razboi, fata de civilizatia dacilor si fata de tot ce inseamna componenta straveche a limbii romane: cetati dacice lasate pe mana jefuitorilor, triste figuri de academicieni care se extaziaza in fata ideii cuceririi Daciei si a masacrarii dacilor care si-au aparat pamantul, dictionare si tratate ridicole, care cauta sa demonstreze ca dacii au renuntat brusc, definitiv si in masa la limba lor, iar limba romana este continuarea limbii latine, devenita imediat un "primitor universal", o "limba ospitaliera" care a renuntat de buna voie la tot ce a avut specific si a luat de la altii tot ce are acum.
Mass-media este un alt canal prin care se duce acest razboi. Presa si internetul promoveaza cu mare insistenta saracirea limbii, mai ales in randul tinerilor. Este adevarat ca limba oglindeste realitatea din jurul nostru, dar este la fel de adevarat ca si noi suntem modelati, foarte subtil si eficient, de limba pe care o vorbim. Daca folosim zi de zi un vocabular sarac, vom deveni repede la fel de saraci in spirit. Lucrurile devin cenusii, totul este ori "misto", ori "naspa", nimic nu mai este "frumos", "grozav" ori "minunat". Suntem "cool" ori "trendy", avem "joburi" de "manageri", "merchandiseri", "brokeri" ori "dealeri", engleza ne sufoca, suntem invatati sa pretuim mai mult alte limbi decat a noastra, ajungem sa ne fie rusine sa mai folosim cuvinte romanesti curate. Rezultatul e sigur: in cateva generatii vom uita mai mult de jumatate din limba, vom face dictionare chiar si pentru romana ultimelor decenii si nu vom mai sti ca "Limba noastra-i limba sfanta,/ limba vechilor cazanii,/ care-o plang si care-o canta/ pe la vatra lor, taranii".
Europa romaneasca
Putini sunt cei care inteleg ce se intampla cu adevarat, caci pentru noi, limba materna este un lucru la fel de firesc ca si aerul pe care il respiram, si nu suntem constienti de schimbarile subtile care se produc in vorbirea noastra. Doar cei plecati departe stiu ce inseamna sa visezi romaneste si sa tresari la auzul unei vorbe de acasa. Insa adevarata fata a acestui razboi s-a vazut si continua sa se vada in afara granitelor tarii, in comunitatile istorice de romani, care cuprind cu radacinile lor aproape jumatate din Europa: din Rusia, Ucraina, Basarabia, pana in Ungaria si Croatia, din Serbia, Albania, Bulgaria, pana in Macedonia, Grecia si chiar Turcia. Istoria acestor romani este incarcata de suferinta, iar astazi, desi traim in vremuri democratice, in cele mai multe dintre aceste teritorii limba romana e vorbita doar in soapta.
Dacia pe timpul lui Burebista. Se intindea pe aproape intreaga Europa de azi
�
Istoricii din antichitate sustineau ca tracii erau cel mai numeros popor din lume, dupa inzi. Ei ocupau cea mai mare parte a Balcanilor, Asia Mica si toata Europa de Sud-Est. Dacii, ramura nordica a tracilor, locuiau pe ambele maluri ale Dunarii, ajungand in nord pana la Carpatii Padurosi, in apus pana la Tisa si Morava, in rasarit, dincolo de Nistru, pana la gurile Bugului, iar in sud se intindeau pana la Muntii Balcani. Vreme de patru secole, intre sec. III si VII d.Hr., Imperiul Roman a fost, practic, un imperiu de sorginte tracica: majoritatea imparatilor Romei si ai Bizantului, ca si multi generali, proveneau din randul tracilor si al dacilor nord-dunareni. Dupa ce granita de pe Dunare s-a prabusit, in Balcani au navalit slavii, avarii si alte neamuri, iar despre traci si daci nu s-a mai auzit mare lucru. Cartile de istorie nu-i mai pomenesc, de parca ar fi intrat in pamant. In realitate, cei mai multi au ramas pe vetrele lor, iar urmasii lor sunt toti cei ce vorbesc astazi romaneste, de multe secole, in aceleasi teritorii. Nici o alta limba europeana nu a avut un astfel de destin.
In 1878, Mihai Eminescu publica in ziarul "Timpul" urmatoarele cuvinte: "Nu exista un stat in Europa Orientala, nu exista o tara de la Adriatica la Marea Neagra, care sa nu cuprinda bucati din nationalitatea noastra. Incepand de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Hertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tessalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia, pana sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa incepand, in toata regiunea Daciei Traiane, pana dincolo de Nistru, pana aproape de Odessa si de Kiev". Mai tarziu, Nicolae Iorga spunea ca Romania reintregita de dupa primul razboi mondial se invecina tot cu romani. Numarul romanilor din jurul granitelor era, intr-adevar, foarte mare, aproape de trei milioane: intre 800.000 si un milion in Ucraina, aproximativ 200.000 in Bulgaria, aproximativ 300.000 in Serbia, in regiunea Timoc, si aproximativ 100-160.000 in vestul Banatului, intre 100.000 si 400.000 in Ungaria, intre 12.000 si 65.000 in Rutenia Subcarpatica, aflata in componenta Cehoslovaciei, intre 1919-1939. La acestia se adaugau cei aproximativ 300.000-450.000 de aromani din Albania, Macedonia, sudul Serbiei si sud-vestul Bulgariei, si cei 500-600.000 de aromani din Grecia, si inca vreo cateva zeci de mii de meglenoromani si istroromani, primii in nordul Greciei, ceilalti in Croatia. Numarul lor a scazut foarte mult, unele comunitati sunt chiar amenintate cu disparitia. Astazi mai trebuie sa-i mai adaugam pe romanii din Republica Moldova (cca trei milioane), ramasi dincolo de granite, dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Procesiune dacica la Drobeta
�
Peste tot, in toate aceste teritorii, romanii au suferit amarnic timp de un mileniu. Au fost deportati si imprastiati, nu le-au fost recunoscute drepturile, nu au avut scoli si biserici, li s-au schimbat numele romanesti cu altele straine, nu li s-a dat voie sa se roage sau sa planga in limba lor. La fel s-a intamplat si cu romanii din Ardeal, in timpul maghiarizarii fortate. Astazi, in afara tarii, romana este oficiala doar in Serbia, si acolo doar in cazul romanilor din Voivodina, in Republica Moldova, si pe Muntele Athos, la schiturile Prodromu si Lacu. Insa romanii din Timocul sarbesc nu sunt recunoscuti nici acum ca minoritate romaneasca, nici cei din Bulgaria, nici aromanii din Grecia, Albania ori Bulgaria, nici meglenoromanii. In Basarabia, limba romana a fost numita "moldoveneasca", pentru a i se sterge identitatea, in Transnistria, cimitirul soldatilor romani a fost arat si crucile aruncate la gunoi, in Ucraina a fost batut un preot roman si enoriasii sai, icoanele stropite cu motorina, iar biserica romaneasca a fost gazata in timpul slujbei de Inviere. In Timocul sarbesc s-a dat ordin de demolare pentru singura biserica romaneasca... Toate s-au intamplat acum, in ultimii ani, iar lupta pentru deznationalizarea romanilor din afara granitelor este in plina desfasurare.
Europa s-a nascut in Carpati
Dar ce se intampla cu celelalte limbi ale Europei? Sunt la fel de napastuite? Acest razboi este doar al nostru, sau si al altora?
�
Fiecare limba de pe lumea asta isi are istoria ei si propriul ei rost. Noi il stim pe al nostru si pe al limbii noastre. Multi savanti straini au demonstrat ca leaganul Europei nu il constituie civilizatia greco-romana, ci plamada etno-lingvistica din Carpati si de pe Dunarea de Mijloc pana la mare, cu cateva mii de ani inainte ca grecii si romanii sa fi iesit in lume. De aici au plecat oameni, idei, cuvinte, catre intreaga Europa, si fara acest nucleu dunarean-carpatic nu ar fi existat nimic din ceea ce astazi numim "Europa Clasica". Desigur, varianta oficiala a istoriei noastre sustine ca nu exista continuitate din acele timpuri pana astazi, ci au existat cel putin doua rupturi majore. Prima, cand splendida cultura a neoliticului a fost spulberata de razboinicii indo-europeni, care au invadat Europa in epoca bronzului. Din acest cataclism ar fi rasarit dacii. A doua, cand limba si civilizatia dacilor ar fi disparut, pentru totdeauna, in urma razboaielor cu romanii si a politicii de romanizare. Iar din acest cataclism am fi rezultat noi, romanii. Aceasta este politica de taiere a radacinilor, prin care am fost invatati ca noi, ca popor si ca limba, ne-am ivit aici de putina vreme. Dar exista destui invatati, in special straini, care contesta, unii, distrugerea civilizatiei cucutenienilor, altii, chiar venirea indo-europenilor, iar altii, insusi procesul de romanizare. Si mai exista si o dovada scrisa, teribil de periculoasa pentru cei care vor sa ne vada dezradacinati: tablitele de la Sinaia. In aceste tablite, pe care toata comunitatea stiintifica se zbate zadarnic sa le declare falsuri, este consemnata limba dacilor. Iar aceasta limba nu este indo-europeana, dovada a faptului ca prima ruptura nu a existat si, in plus, contine multe cuvinte si structuri pe care noi le-am socotit pana acum ca venind in romana din latina, dovada ca romanizarea este, cel putin in parte, o iluzie, si nici cea de-a doua ruptura nu a existat. Cu alte cuvinte, limba romana este, in esenta ei, aceeasi de mii de ani, in ciuda nenumaratelor straturi depuse pe deasupra.
Lingvistica romaneasca nu are inca forta de a iesi din jocul tulbure pe care il face de un secol, nu e in stare sa caute in miezul lucrurilor si sa vada continuitatea de esenta a acestei limbi, care a dat identitate unei mari parti a Europei. Este un proces dificil, ce necesita mult curaj, caci nici o alta limba a Europei nu a avut un asemenea destin.
Razboinici daci
Dar cine sunt cei care au pornit si intretin acest razboi? E greu sa le gasim un nume. Sunt cei ce cauta sa uniformizeze lumea, sa topeasca natiunile si identitatile intr-o singura mare comunitate. Unii considera ca acesta e un lucru bun, ca trebuie sa tindem spre unitate. Poate este asa, dar nu aceasta e calea cea buna. Daca Dumnezeu a creat lumea atat de diversificata, trebuie sa respectam diversitatea. Fiecare limba oglindeste universul in felul ei si fiecare limba contine un ceva specific numai ei si nici unei alte limbi de pe lumea aceasta. La fel, fiecare neam este o fiinta in sine, unica si irepetabila, definita prin limba sa. Nu putem participa la universal decat prin particularul care ne-a fost dat. Si apoi, limba si neamul, atat ale noastre cat si ale altora, nu sunt niste simple chestiuni politico-sociale, care sa poata fi manipulate, ci au fost lasate de Dumnezeu.
Se vor gasi si unii, nu putini, care sa sustina ca tot ce se intampla este absolut firesc si ca nimeni nu are nimic cu noi si cu limba noastra. Mai mult, ca cei care sustin astfel de teorii sunt ori paranoici, ori nationalisti macinati de frustrarea ca nu am fost capabili sa ocupam un loc mai in fata pe scena istoriei. E problema lor! Pentru cine are ochi sa vada, minte sa inteleaga si suflet sa cuprinda, noi nu am fost, intr-adevar, pe scena istoriei: noi suntem insasi aceasta scena. Eminescu a intuit acest lucru, si dupa el si altii. Insa pentru a castiga acest razboi, trebuie sa fim constienti de valoarea nemarginita a limbii romane. A exprimat-o cel mai simplu si firesc Nichita Stanescu: "A vorbi despre limba romana este ca o duminica. Limba romana este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeste, de aceea, pentru mine, iarba iarba se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvoraste, de aceea, pentru mine, viata se traieste".
Invitat la Realitatea TV, Dan Puric a vorbit despre reportajul BBC, în care un reporter a fost agresat de romii din Ţăndărei. "De ce ai intrat în satul ăsta, unde ăştia tocmai au furat? Şi la urmă mă judecă pe mine ca xenofob sau rasist. Şi o să spun eşti impostor. În propria mea ţară nu-mi faci tu mie ordine. Iar acum vine el şi-mi face mie ordine?", a declarat iritat Dan Puric.Cine salveazaRomânia, cine împiedică dezvoltarea ţării sau ce se întâmplă cu noile generaţii. Sunt doar câteva dintre temele dicutate cu Dan Puric, în cadrul emisiunii "Realitatea te priveşte", la Realitatea TV.
Unul dintre subiectele de discuţie a fost şi presa, în special reportajul BBC, în care un reporter străin a fost agresat de romii din Ţăndărei.
"Trebuia, ăla de la BBC, eu am vrut să-i spun de atunci: ce cauţi, măi, nenorocitutle, de ce nu te-ai dus să vorbeşti cu un fost deţinut care a stat la Aiud, la Gherla, a stat unde vrei tu? De ce ai intrat în satul ăsta unde ăştia tocmai au furat. Şi la urmă mă judecă pe mine ca xenofob sau rasist. Şi o să spun eşti impostor. În propria mea ţară nu-mi faci tu mie ordine. Iar acum vine el şi-mi face mie ordine?", a spus iritat Dan Puric.
"Vreau să spun că, în primul rând, comunitatea de ţigani din România nu e toată aşa. Şi ei privesc responsabil fenomenele astea care se întâmplă. Sunt şi români care fură. Şi atunci trebuie văzut foarte echilibrat. Nu vedeţi că cei care sunt mai multiculturali dintre noi îi ghetoizează, îi trimit înapoi cu avionul şi sunt cei mai rasişti. Şi sunt şi preşedinţi de stat cu ocazia asta. Şi ne învaţă ei pe noi cum să ne facem...Noi am îndurat, am stat cu ei aici. Dacă sunteţi jurnalişti, cu o deontologie extraordinară, atunci identificaţi lucrurile aşa cum trebuie. Dumneavoastră spuneţi că autoritatea este slabă. Nu. Îi iertaţi şi le daţi posibilitatea să recidiveze. Autoritatea este criminală. Ea trebuie culpabilizată, trasă la răspundere. Eu dacă o strig, eu şi aşa sunt o victimă a acestor autorităţi. Că la mine, oricum sunt nişte cretini care conduc cultura în ţara asta. Eu sunt o victimă", a mai spus el.
Dan Puric a vorbit şi despre deculturalizarea tinerei generaţii, adăugând că statul este piedica fundamentală în dezvoltarea acestei ţări.
"În cultură, depunerile se fac în mod latent, şi pozitiv şi distructiv. Cum să construieşti tu valoarea, în România, dacă tu devalorizezi culturile ei esenţiale. Elevii din clasa a XII-a, în manualul de istorie, învaţă despre Decebal, nu mai învaţă, cum zicea Dio Cassius - un neînfricat luptător şi un strateg mare, care orice înfrângere o transforma în victorie. Nu mai învaţă nici ce spunea împăratul Traian: L-am învins pe cel de neînvins. Adică, prin demnitatea unei identităţi naţionale. El vede fotografia şi vede acolo: are fruntea proeminentă şi buze senzuale. Are tabloid. Lipseşte Brâncoveanu, Neagoe Basarab, lipsesc atâţia voievozi importanţi. El este reeducat în a avea apetitul nonvalorilor. El este mai preocupat să cunoască viaţa intimă a unui proxenet care a ajuns celebru în România. Şi atunci cine este vinovat? Statul. Statul, astăzi, în România este piedica fundamentală de dezvoltarea a acestei ţări. De 20 de ani, noi ne puteam dezvolta să fim o Elveţie a Europei. Dacă vreţi, statul este această piedică", a explicat Dan Puric.
Cât despre legătura dintre alegători şi stat, el a spus că "statul nu mai e ales de mult de oamenii din ţară. Sunt păstrăvării electorale, de băieţi din ăştia păcăliţi. Şi ei îşi iau produsul. Nu mai este ăla din râu, că au dat cu carbit. Sunt şmecheri, ăştia sunt şmenari. Sunt braconieri. Şi atunci păstrăvul adevărat nu mai există. Dă din ăsta de crescătorie. Le dă pungi cu mâncare, telefoane".
O altă temă abordată în emisiune a fost biserica şi credinţa, văzute ca un nucleu al poporului român.
"Întotdeauna ţara asta, în momente de criză, s-a retras pe singura ei nişă, credinţa. Este ca un om în faţa morţii, care nu mai are nicio şansă. Te rogi atunci, ce o să faci? Să lăsăm poporul român să creadă. În loc să-l punem pe operatorul ăla să filmeze cum se împing babele la moaşte, mai bine l-am pune să filmeze cum fură ăştia care conduc destinele ţării. Aşa cum este ea, biserica şi aşa este lovită. Sigur că degenerări există peste tot, şi în spaţiul bisericii, şi-n teatru, şi în cultură. Există o lăcomie fantastică de toate defectele care au fost aduse poporului român de această credinţă. Avem şi o legiune de intelectuali, care, întotdeauna, spun ei că credinţa ne-au dus la înapoiere. Nu suntem europeni prin credinţă. Pe lângă faptul că este un bombardament şi o băşcălizare a ei pe media. Filmaţi un preot cinstit care se chinuie să ţină oamenii în credinţă. Filmaţi binele. Nu mai filmaţi atât de abuziv răul. Un om se face bine şi prin încurajare. Tandreţea", a spus el.
Teoriile ONG-iste despre bieţii ţigani discriminaţi şi lipsiţi de şanse, obligaţi să comită infracţiuni de majoritatea haină la suflet, tocmai au primit o lovitură cruntă (a câta oare?) la contactul cu realitatea: baschetbalistul american Chauncey Hardy, care evolua pentru echipa CSS Giurgiu, a fost asasinat de un membru al clanului ţigănesc “Butoane”. Crima, parcă trasă la indigo după cazul handbalistului român Marian Cozma, s-a produs într-un club din Giurgiu şi a adus în prim plan situaşia explozivă din oraşul de pe Dunăre, unde câteva clanuri ţigăneşti terorizează de ani buni localitatea.
Se vor găsi desigur destui tembeli care să spună că o crimă dintr-un bar n-ar trebui să capete conotaţii etnice, că asasinul George Ionuţ Tănăsoaia, pe care până şi maică-sa îl ştie nu ca George ci ca Gypsy Gypsanu, probabil că doar l-a împins niţel pe baschetbalistul american. Realitatea giurgiuveană este însă că de ani buni nu mai poţi ţine în oraş un magazin fără să plăteşti taxă de protecţie către unul dintre clanurile ţigăneşti care şi-au împărţit oraşul, că în martie 2010 clanurile “Butoane” şi “File” au purtat lupte de stradă pentru împărţirea zonelor de influenţă şi că asasinatul din clubul Emotione (unicul din oraş) este rezultatul direct al acestui climat.
Suntem doar la un pas de transformarea întregii Românii într-un imens Giurgiu, în care poţi plăti cu viaţa dorinţa de a sărbători cu coechipierii o victorie, dacă unui ţigan nenorocit i se pune pata pe tine. Şi asta numai din cauza complicităţii autorităţilor cu mafia ţigănească, a imbecilităţii politicienilor români şi a crasei indolenţe a majorităţii populaţiei. Clanurile ţigăneşti pot transforma viaţa oricui într-un coşmar, nimeni nu se poate lua individual de piept cu ele. Avem de-a face cu un cancer care, dacă nu este operat cât mai urgent, va duce întreaga ţară într-o metastază de care nu vom mai putea scăpa decât prin emigrare.
Iar operaţia trebuie făcută nu haotic, cu furci, topoare şi sticle cu benzină de către populaţia indignată, ca în Bulgaria, ci metodic, cu precizie chirurgicală, de către serviciile secrete, poliţie şi jandarmerie. În primul rând pentru că singurul rezultat care se obţine prin izbucnirile populare este că nişte baragladine interlope ajung să se victimizeze în faţa întregii Europe, să urle “pogrom mânca-ţi-aş” şi să zbiere cât de persecutate sunt în faţa camerelor de luat vederi, deşi locul lor ar fi la ocnă. În al doilea rând, pentru că nu suntem animale, nu putem nici ucide şi nici închide în lagăre o întreagă populaţie, iar soluţia trebuie să fie în concordanţă cu legile ţării.
Problema este că, în momentul de faţă, legile nu se mai aplică în nici un fel când vine vorba despre clanurile ţigăneşti. Aici trebuie să intervină populaţia, punând presiune pe clasa politică şi alegând acei conducători capabili să extirpe tumoarea acestor clanuri din trupul României. Lucrurile nu sunt simple, pentru că în 21 de ani de proxenetism, trafic de droguri, furturi şi tâlhării, aceste clanuri au acumulat averi colosale, pe care le folosesc, la nevoie, pentru a plăti avocaţi buni, a mitui judecători şi procurori şi a ieşi basma curată din orice situaţie. Pe de altă parte însă, o mare parte a activităţii infracţionale a acestor clanuri este atât de primitivă şi de violentă, încât ar fi extrem de uşor ca majoritatea membrilor lor să înfunde puşcăria, dacă autorităţile şi-ar face corect şi eficient datoria.
